Dăncilă, întrevedere cu omologul său austriac: ”Vizita cancelarului austriac, moment important”

Sebastian Kurz, Viorica Dăncilă
Agerpres

Vizita în România a cancelarului Austriei este un moment important care marchează simbolic predarea Preşedinţiei Consiliului UE de la Guvernul Austriei către Guvernul României, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

"Ne bucurăm de prezenţa astăzi la Bucureşti a cancelarului Austriei, Sebastian Kurz. Acest moment este cu atât mai important cu cât marchează predarea Preşedinţiei Consiliului UE de la Guvernul Austriei către Guvernul României, o predare simbolică, pentru că, aşa cum ştiţi, Preşedinţia Austriei se termină la 31 decembrie 2018. Acest lucru este cu atât mai important cu cât se finalizează trioul Estonia-Bulgaria-Austria, Austria fiind ultimul stat al acestui trio, iar de la 1 ianuarie începe trio-ul România-Finlanda-Croaţia, România fiind primul stat al acestui trio. Am discutat despre Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, despre dosarele importante aflate pe agenda europeană, despre trecerea lină de la Preşedinţia deţinută de Austria către Preşedinţia pe care o deţine România", a declarat Viorica Dăncilă, vineri, la Palatul Victoria, în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz.

Premierul român a reamintit că pe timpul Preşedinţiei Austriei la Consiliul UE, România a deţinut Preşedinţia din umbră, iar miniştrii guvernului au participat la trio-urile pe dosarele importante aflate pe masa UE.

"Bineînţeles, am abordat principalele provocări la nivel european, am vorbit despre Brexit, o provocare foarte importantă care a marcat Preşedinţia austriacă şi care cu siguranţa va marca şi Preşedinţia rotativă pe care o va deţine România. Am discutat despre cadrul financiar multianual şi, chiar dacă opiniile sunt divergente pe anumite politici, pe anumite aspecte, şi aici mă refer la Politica Agricolă Comună sau la Politica de Coeziune, se impune o cooperare strânsă între România şi Austria. Am abordat şi teme legate de migraţie, teme legate de terorism, care ştim că aşteaptă un răspuns nu numai de la România, nu numai de la Austria, se aşteaptă un răspuns pliat pe realitate de la toate statele membre ale UE. Ştiu că opiniile sunt divergente, ştiu că suntem foarte divizaţi la nivel european. Este foarte greu să găseşti o soluţie pentru situaţii diferite în statele membre, dar este de datoria noastră să găsim această soluţie şi să găsim soluţia pe care o aşteaptă cetăţenii europeni", a declarat Viorica Dăncilă.

Citește și
accidente munte
Val de accidentări la munte. Turiștii, încălțați cu adidași pe pârtii: „Avem două, trei perechi de ciorapi”

Premierul a menţionat că fiecare ministru al cabinetului va prelua de la omologul său dosarele care vor rămâne pe durata preşedinţiei pe care România o va deţine.

"Mă bucur că astăzi am vorbit cu omologul meu despre acest lucru şi sunt convinsă că această cooperare va continua şi i-am spus domnului cancelar că ne dorim această cooperare şi pe timpul preşedinţiei rotative deţinute de România. Este foarte important că trecem de la o Europă protejată - motto-ul Preşedinţiei austriece - la o Europă în care coeziunea este văzută ca o valoare comună. Avem nevoie şi de protecţia, de protejarea cetăţenilor europeni, dar avem nevoie şi de mai multă coeziune, de o apropiere a dezvoltării regiunilor sau ţărilor din est şi vest, sud şi nord, din ţările vechi şi ţările noi aderate la UE", a afirmat Dăncilă.

Premierul român a precizat că în cadrul discuţiilor a fost abordată şi cooperarea dintre România şi Austria.

"Ne dorim o cooperare, o relaţionare în plan bilateral, economic şi comercial mai bună, am propus o cooperare sectorială între ministerele noastre. Avem ministere care cooperează foarte bine. Ministerul Finanţelor Publice are o foarte bună cooperare cu omologul din Austria. Avem şi alţi miniştri care au o foarte bună cooperare, dar sunt şi domenii precum IT-ul sau cercetarea în care trebuie să facem eforturi suplimentare pentru a îmbunătăţi cooperarea dintre cele două ţări. Prezenţa astăzi, la Bucureşti, a cancelarului Austriei, este un moment important, este un moment despre care aş putea să spun că dă startul unei perioade foarte importante pentru România, prima dată când România va deţine preşedinţia rotativă a UE. Vreau să îl felicit pe domnul cancelar pentru Preşedinţie, pentru rezultatele pe care le-a avut, pentru modul de abordare, pentru modul în care a tratat principalele provocări la nivel european şi sunt convinsă, aşa cum am şi menţionat de fapt, că, având în vedere nivelul de pregătire pe care îl are Guvernul României, modul în care noi am tratat preluarea Preşedinţiei va face ca şi România să aibă o Preşedinţie de succes", a mai declarat Dăncilă.

Cancelarul Austriei: Dorim toate cele bune Preşedinţiei române la Consiliul UE şi să continue munca începută de noi

 

Cancelarul federal austriac, Sebastian Kurz, a urat succes Guvernului României în exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019 şi a transmis autorităţilor de la Bucureşti să continue munca începută de Preşedinţia austriacă privind Brexit-ul şi negocierile referitoare la cadrul financiar multianual.

"Vă mulţumesc că am avut ocazia să fiu oaspetele dumneavoastră astăzi, aici, cu ocazia predării ştafetei Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene.
(...) Pe parcursul Preşedinţiei noastre am depus eforturi deosebite. Am reuşit să organizăm foarte multe trialoguri, au fost abordate multe tematici. Am reuşit să obţinem compromisuri. A fost o colaborare intensă şi Preşedinţia a fost una de succes. Vrem să dorim toate cele bune Preşedinţiei române şi îi dorim să continue munca începută de noi - vorbim aici despre Brexit, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, negocierile în ceea ce priveşte cadrul financiar multianual şi sperăm că priorităţile iniţiate de Bulgaria şi de noi, de exemplu accentul pus pe Balcanii de Vest, vor fi continuate. De asemenea, avem posibilitatea, în întâlnirile noastre, să discutăm despre grijile noastre în ceea ce priveşte statul de drept şi abordarea investitorilor internaţionali. Sperăm că şi în ceea ce priveşte aceste domenii tematice vom reuşi să avem un schimb bun şi să rămânem în relaţii la fel de bune
", a declarat Kurz, vineri, în cadrul declaraţiilor comune de presă susţinute alături de premierul Viorica Dăncilă.

Cancelarul austriac a subliniat că există parteneriate "strânse", la multe niveluri, între Austria şi România. "Vă mulţumesc pentru schimbul de opinii de astăzi şi m-aş bucura ca această cooperare bilaterală să continue, mai ales dacă putem să lucrăm în interesul nostru comun, al Uniunii Europene. Vă doresc încă de pe acum mult succes cu Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene", a transmis Sebastian Kurz.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Val de accidentări la munte. Turiștii, încălțați cu adidași pe pârtii: „Avem două, trei perechi de ciorapi”
Val de accidentări la munte. Turiștii, încălțați cu adidași pe pârtii: „Avem două, trei perechi de ciorapi”

O femeie aflată pe sanie a leșinat după ce a fost lovită din spate de o altă sanie care cobora cu viteză. Iar în Bușteni, un bărbat a fost și el rănit în timp ce se plimba cu ATV-ul pe un traseu dificil din Munții Baiului.  

Furtună pe Valea Prahovei. Rafalele de vânt au doborât mai mulți copaci și au surprins un autoturism cu trei persoane
Furtună pe Valea Prahovei. Rafalele de vânt au doborât mai mulți copaci și au surprins un autoturism cu trei persoane

O furtună s-a abătut, vineri seară, asupra localităţilor de pe Valea Prahovei, în staţiunea Sinaia rafalele de vânt doborând mai mulţi copaci, pe străzile Mănăstirii şi Zamora.

Gel optic și lasere împotriva ciorilor și porumbeilor: soluții high-tech, testate de autoritățile din Lugoj
Gel optic și lasere împotriva ciorilor și porumbeilor: soluții high-tech, testate de autoritățile din Lugoj

Gelul optic şi laserele intra în luptă cu ciorile zgomotoase şi cu porumbeii care fac mizerie.

Recomandări
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.

Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina
Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina

Rusia a lovit fără milă blocuri de locuințe, chiar și în ziua de Crăciun. Valul de drone și rachete a ucis joi cel puțin 5 oameni și a rănit zeci, în mai multe orașe ucrainene.

Plan Roșu de Intervenție activat, în urma unui accident între 10 mașini, în județul Olt. 27 de persoane implicate
Plan Roșu de Intervenție activat, în urma unui accident între 10 mașini, în județul Olt. 27 de persoane implicate

Un accident de amploare s-a produs pe Drumul Expres 12, în zona localității Optași Măgura, județul Olt, unde 10 autoturisme au fost implicate într-o coliziune în care se aflau aproximativ 27 de persoane.