Cum a murit fetița de 13 ani în timpul antrenamentului la volei. Problema întâlnită la toate școlile cu program sportiv

62310575
StirilePROTV

O fetiţă în vârstă de 13 ani a murit în timpul unui atrenament la volei. Copila legitimată la Clubul Sportiv Şcolar Piatra-Neamţ şi-a pierdut cunoștința în timp ce se afla e teren și a decedat ulterior la spital.

Eleva a fost resuscitată pe teren de profesorul acesteia, apoi de cadrele medicale sosite la faţa locului, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.

Fata era în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Elena Cuza” și cunoscută drept o elevă deosebită.

„Eu încă nu pot să cred. Era o bijuterie de copil, foarte bună la învățătură, serioasă, șefa clasei. A venit la noi în clasa a V-a, prin transfer de la școala „Nicu Albu”. Este o situație absolut fără cuvinte și în acest moment nu știu dacă a fost un accident sau o problemă de sănătate. Dar ce știu este că fetița era admirabilă”, a declarat Dumitru Letos, directorul școlii „Elena Cuza”, citat de Mesagerul de Neamț.

Moartea adolescentei este un semnal de alarmă și pentru cluburile sportive școlare. Lipsa unui cadru medical și în timpul antrenamentelor sportivilor care se pregătesc de competiții, nu doar la concursuri, expune atât profesorii, cât și elevii, spune directorul LPS Piatra-Neamț, Răzvan Lupu.

„Suntem consternați de această tragedie, unică în istoria ultimilor 20 de ani. Este un semnal de alarmă nu doar pentru liceul nostru, ci pentru toate cluburile sportive din țară: trebuie făcut ceva, fiindcă în timpul antrenamentelor sunt expuși și profesorii, care nu au pregătirea necesară, și elevii, câtă vreme legea nu ne permite să angajăm un cadru medical. Liceul nostru are medic generalist, avem și un asistent medical care asigură activitate în clădirea unde se desfășoară cursurile. Dar, noi legal trebuie să asigurăm echipaj medical doar la competiții, nu și la antrenamente. Este foarte dureros ce s-a întâmplat cu sportiva noastră, ea era în valabilitate cu viza medicală de la medicul de medicină sportivă, din 16 septembrie 2022. Sportivii de performanță merg la consult de specialitate de două ori pe an. Doamna doctor specialist de medicină sportivă este un medic cu experiență, de altfel unicul, nu doar din județul nostru și chiar eu am avut sportiv pe care, în anul 2002, doamna doctor l-a depistat cu probleme și nu i-a dat viza, ci l-a trimis la consult de specialitate. Acest copil care a murit astăzi era legitimat la noi din anul 2020, revenise după o pauză. Un copil ambițios, un copil minunat… nu am cuvinte! Am decis astăzi comisia de cercetare a evenimentului, vom lua declarații de la profesorii prezenți. Dar sunt și frustrat și mă gândesc că poate ar fi bine dacă s-ar face aceste examene medicale la 3 luni, tot pe cheltuiala școlii, dar cred că trebuie găsite soluții”, a declarat directorul LPS Piatra-Neamț.

Adolescenta s-a prăbușit pe teren în timpul unui antrenament de intensitate redusă și avea viza medicală valabilă, a declarat și inspectorul școlar general, Florentina Luca-Moise.

"Antrenamentul la care participa eleva era de intensitate redusă, după cum ne informează profesorul antrenor, şi avea loc în condiţiile pregătirii necesare participării la Campionatul Naţional de Cadete, din 14 ianuarie 2023. Conform informaţiilor primite din partea C.S.S. Piatra-Neamţ putem preciza că eleva avea efectuată vizita medicală periodică la cabinetul de medicină sportivă cu care unitatea are contract şi avea viza medicală valabilă. De asemenea, din cele relatate de părinţii sportivei, aceasta a fost supusă unor investigaţii medicale chiar la începutul anului 2023 şi nu s-a evidenţiat nicio problemă medicală incompatibilă cu practicarea sportului de performanţă", a declarat inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise, conform Agerpres.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

"Echipajele medicale s-au prezentat la faţa locului, minora fiind transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Din păcate, în jurul orelor 13,50, am fost informaţi cu privire la faptul că minora a decedat la unitatea medicală unde a fost internată", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Anchetatorii aşteaptă rezultatele expertizei medico-legale privind cauza decesului pentru a continua ancheta în acest caz.


 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Cristi Chivu are contractul pregătit, cu un salariu uriaș!
NEWS ALERT Cristi Chivu are contractul pregătit, cu un salariu uriaș!
Citește și...
Trupe speciale în Mizil, după ce mai mulți localnici au atacat o mașină a Poliției. Au ocupat strada și aveau muzica la maxim

Forţele speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova au intervenit, în ziua de Paşte, în oraşul Mizil, după ce mai multe persoane au ameninţat o patrulă formată dintr-un poliţist şi un jandarm. 

”Să vină permisele”. Doi poliţişti din Brăila sunt cercetaţi după ce s-au filmat cântând manele în mașina de serviciu. VIDEO

Doi poliţişti din Brăila sunt cercetaţi după ce s-au filmat cântând manele în autospeciala de serviciu, în timp ce erau îmbrăcaţi în uniformă.

Apartamentele închiriate în regim hotelier sunt la mare căutare în România. Noi reguli europene pentru proprietari

După hoteluri, apartamentele închiriate în regim hotelier au devenit cea mai căutată formă de cazare din România.

Recomandări
Războiul Strâmtorii Ormuz. SUA blochează porturile iraniene, Teheranul amenință întreaga regiune. UE se pregătește de criză

Blocada SUA asupra porturilor iraniene a început luni, la 17.00, ora României, iar Teheranul amenință cu represalii toate porturile din regiune. Petrolul a ”sărit” de 100 de dolari. UE estimează pierderi de 25 miliarde euro de la începutul războiului.

Peter Magyar, despre UE și NATO: ”1.000 de ani maghiarii s-au străduit să fie parte a Europei”. Mesaj către Rusia și China

Peter Magyar, câștigătorul alegerilor din Ungaria, s-a declarat mândru că țara sa este membră UE și NATO, în timp ce poporul maghiar s-a străduit 1.000 de ani să fie parte a Europei. El a mulțumit Rusiei și Chinei că au acceptat rezultatul alegerilor. 

Prețurile la carburanți se schimbă de la o zi la alta. Cu cât se vând motorina și benzina în București

După zilele de sărbătoare, revenim la rutină, care pentru mulți înseamnă și inevitabilele opriri la benzinărie.