Cristian Rizea a fost expulzat din Republica Moldova. Fostul deputat a fost arestat în România

×
Publicitate

Fostul deputat Cristian Rizea, dat în urmărire internaţională de autorităţile române, a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani şi a fost îndepărtat sub escortă.

Rizea a fost preluat preluat joi seară, de poliţiştii români şi urmează să fie încarcerat.

”Cetăţeanul României, Rizea Cristian, a fost declarat de către Inspectoratul General pentru Migraţie (IGM) persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Conform procedurilor legale, străinul a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul naţional de către personalul specializat al IGM. Amintim că, declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică”, transmite insituţia, potrivit news.ro.

Măsura în cauză se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate supra, precizează Inspectoratul General pentru Migraţie din Republica Moldova.

”În această seară, 27 aprilie, Poliţia Română a fost solicitată de autorităţile din Republica Moldova să preia un bărbat, în vârstă de 54 de ani, faţă de care Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta a fost preluat cu sprijinul Poliţiei de Frontieră şi urmează a fi introdus într-un penitenciar al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, a anunţat joi seară IGPR.

La începutul acestui an, ministrul Justiţiei cătălin Predoiu, declara, referindu-se la cazul lui Rizea: “Sunt alte situaţii, spre exemplu, tot într-un stat care nu e membru de data asta al Uniunii Europene, şi extrădarea se face prin Ministerul Justiţiei, răspunsul la extrădare e în aşteptare pentru că au loc proceduri interne de contestare. Spre exemplu, un condamnat în România a atacat un decret de revocare a cetăţeniei pe care o dobândise în statul respectiv”.

Întrebat dacă este vorba de Cristian Rizea, ministrul Justiţiei a răspuns: “Da. A formulat şi o cerere de azil. Ministerul Justiţiei a făcut repetat cereri de extrădare. Suntem în aşteptarea răspunsului. Până când nu suntem în procedurile privind contestarea decretului prezidenţial de retragere a cetăţeniei moldovene, evident că cererea de extrădare este paralizată”.

Fostul deputat Cristian Rizea a fost cercetat de Procuratura de la Chişinău pentru fals în declaraţii în legătură cu modul de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova.

"Pretinse ilegalităţi de natură penală, şi anume, fals în declaraţii, au fost stabilite de procurori în procesul acordării cetăţeniei Republicii Moldova pentru un fost deputat român. Potrivit celor constatate în cursul urmăririi penale, prin Avizul Agenţiei Servicii Publice din 28 decembrie 2017, fostul deputat român a fost recunoscut cetăţean al Republicii Moldova şi asta în condiţiile în care prin sentinţa din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta era judecat şi condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor”, anunţa Procuratura Republicii Moldova.

Conform aceleişi surse, la momentul depunerii cererii de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova, acesta a tăinuit date pertinente şi anume că, începând cu anul 2015, deţinea statut de acuzat în materie penală, date a căror cunoaştere ar fi dus la respingerea cererii.

"În cadrul investigaţiilor, Procuratura Generală a ajuns la concluzia că dobândirea cetăţeniei de către acesta a avut loc contrar legii, care statuează că cetăţenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei sau nu poate fi redobândită de persoana care în perioada de examinare a cererii execută sau are de executat pedeapsa penală privativă de libertate în temeiul sentinţei instanţei de judecată, are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală. Ca urmare a celor constatate, Procuratura Generală a pornit o cauză penală pe faptul falsului în declaraţii, care, potrivit legislaţiei Republicii Moldova, se pedepseşte cu amendă de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult 5 ani”, preciza instituţia.

Cererea de azil politic a lui rizea i-a fost respinsă. De asemenea, cetăţenia i-a fost retrasă în 2 noiembrie 2020.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
A murit femeia de peste 250 de kilograme, ținută pe jos în spital pentru că nu s-a găsit un pat special. Reacția lui Rafila

Femeia din Dorohoi care suferea de obezitate morbidă a murit în urma unui un stop cardio respirator.

O femeie a născut în toaleta unui centru comercial din Râmnicu Vâlcea. A aruncat copilul într-un sac

Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a anunțat poliția, joi, că în baia unui centrul comercial din oraș este o cantitate însemnată de sânge pe podea și pe pereți.

Cum s-a înecat cu un jeleu și a ajuns în comă eleva din Cluj. Medic: Sunt destul de mari, foarte periculoase

Eleva de 14 ani din Cluj care a ajuns la spital, în comă profundă, după ce jeleul pe care l-a mâncat i-a rămas blocat în trahee, iar creierul fetei a rămas lipsit de oxigen, a explicat medicul Corina Dumitru, de la Serviciul de Ambulanță Gherla.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

Un profesor român de la Stanford, în spatele unui experiment fără precedent: șoareci cu jumătate de creier uman

Cercetătorii au creat șoareci cu creiere formate aproape pe jumătate din țesut uman, pentru a studia boli precum schizofrenia, epilepsia, paralizia cerebrală și unele forme rare de demență.

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.