Crimă oribilă în Timișoara. Un bărbat de 65 de ani și-a ucis soția

×
Publicitate

Un bărbat de 65 de ani din Timișoara a fost reținut și acuzat că și-a ucis soția, o femeie de aceeași vârstă. Apoi, a sunat la 112 și a mărturisit omorul.

Vecinilor nu le vine să creadă ce tragedie s-a petrecut, mai ales ca ambii soți erau cunoscuți ca oameni liniștiți, la locul lor, fără probleme de care să fi știut cineva.

Scenele cumplite au avut loc în apartamentul celor doi, situat la etajul 5 al unui bloc. Nu se știe deocamdată din ce motiv bărbatul s-a înfuriat terbil marți noapte și, potrivit procurorilor, și-a înjunghiat soția. Când a văzut că femeia nu mai respiră, a anunțaț crima la 112 și a așteptat sosirea echipajelor de poliție. Comunitatea este înmărmurită de cele întâmplate.

Vecină: „El era un om extraordinar, din toate punctele de vedere. Liniștit, calm, blând, vorbea frumos cu toată lumea.”

Cei doi soți nu aveau copii și locuiau în bloc de 30 de ani, iar femeia ucisă era chiar administrator de ceva vreme.

Vecin: „O murit vecina de jos, dar nu cred că ei se înțelegeau bine. Era și bolnav el. Nu am auzit nimic, nu știu. O venit vecina că ea ia câinele la cinci când vine de la lucru, a plecat acasă și gata, nu am auzit nimic.”

Vecină: „Sincer, nu știu, nu am auzit nimic!”

Polițiștii l-au reținut imediat pe suspect. Cazul este preluat de Tribunal, iar anchetatorii trebuie să stabilească motivele care au dus la crimă.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62201867
Polițiștii români dau zilnic 1400 de amenzi pentru purtarea necorespunzătoare a măştii

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, susține că poliţiştii români respectă aplicarea legii în cazul persoanelor care nu poartă corespunzător masca de protecţie sanitară, în ciuda apelurilor unor sindicaliști nemulțumiți.

 

62235375
De ce a fost ales porcul și nu alt animal pentru transplantul unei inimi la om

Dr. Marius Geantă, cofondator al Centrului pentru Inovație în Medicină, a vorbit despre faptul că o echipă de chirurgi americani a transplantat cu succes unui pacient inima unui porc modificat genetic.

62183240
CNCD: Diana Şoşoacă, amendată cu 5.000 de lei pentru afirmaţii discriminatorii la adresa lui Raed Arafat

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis amendarea contravenţională a senatoarei Diana Iovanovici-Şoşoacă pentru afirmaţii discriminatorii la adresa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.