Control la Poliţia Ialomiţa: agenţii de acolo au un singur suspect după 50 de atacuri

×
Codul embed a fost copiat

Şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, a dispus un control intern la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa, în urma a trei cazuri de furturi din maşini petrecute în zona Sineşti, pe E 85.

3 echipe din corpul de control al şefului Poliţiei Române sunt deja în judeţul Ialomiţa. Vor să afle de ce nu au fost prinşi hoţii care jefuiesc maşinile oprite pe marginea drumului. Practic, până acum poliţiştii din Ialoimiţa au singur suspect reţinut la 50 de atacuri.

Poliţia a înregistrat peste 50 de cazuri de furturi sau tentative de furt din autoturisme. Hoţii înţeapă cauciucurile şi îi forţează astfel pe conducătorii auto să tragă pe dreapta. Autorităţile susţin că au deja câţiva suspecţi. Până vor fi prinşi, poliţiştii şi jandarmii vor patrula pe drumul naţional 2, în zonele de risc pentru a-i descuraja pe tâlhari.

În astfel de cazuri, spun poliţiştii, trebuie să fiţi cât mai vigilenţi cu putinţă. Dacă sunteţi nevoiţi să ieşiţi din maşină, asiguraţi-vă portierele şi nu lăsaţi geamurile coborâte. Sunt de ajuns câteva clipe de neatenţie să fiţi jefuiţi. Iar dacă vă simţiţi în pericol pentru că vă aflaţi într-o zonă izolată, cu riscul să vă stricaţi cauciucl şi aşa tăiat continuaţi-vă drumul până în cea mai apropiată zonă sigură. Nu uitaţi că între timp să alertaţi politia

Şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă a declarat joi că se are în vedere intensificarea patrulelor în zonele cu astfel de probleme, în special în zona Sineşti, în echipe mixte poliţişti-jandarmi. Referitor la cazurile de la Sineşti, şeful Poliţiei Române a spus că există un cerc de suspecţi, relatează news.ro.

Citește și
cuplu, telefoane
Tehnologia în mâinile abuzatorilor. Cum sunt folosite aplicațiile destinate părinților pentru spionarea partenerilor

"Intenţionăm ca împreună cu jandarmii să intensificăm prezenţa în toate zonele unde sunt astfel de probleme. Am puternică încredere în colegii mei, se fac eforturi pentru rezolvarea tuturor cazurilor. La nivelul IPJ Ialomiţa, au fost trei astfel de cazuri de la începutul anului, unul dintre ele este deja trimis în judecată, s-a constituit dosar penal şi se fac cercetări pentru descoperirea autorului. Ne preocupă şi latura preventivă, o atitudine de grijă faţă de bunurile personale şi dorim să atragem cumva de partea noastră şi administratorii drumurilor în vederea asigurării unui iluminat propice în zonele de parcare, a unei delimitări clare a zonelor de parcare faţă de zona de pădure, astfel încât să reducem riscul producerii faptelor”, a declarat joi Cătălin Ioniţă.

El a spus că verificările interne dispuse la Poliţia Ialomiţa vizează atât activitatea managerială, cât şi acivitatea pe partea de ordine publică şi investigaţii criminale. Legat de cazul de Sineşti, Cătălin Ioniţă a precizat că există un cerc de suspecţi.

Declaraţiile şefului Poliţiei Române vin după ce un buzoian a povestit pe Facebook cum a fost tâlhărit de 1 mai în timp ce se afla într-o parcare pe drumul Buzău-Bucureşti. El relatează cum, fiind în maşină, a văzut mai mulţi oameni ieşind din pădurea de pe marginea drumului şi venind spre maşina lui în viteză, apoi a observat un tânăr care era deja ghemuit în spatele autoturismului, moment în care a blocat uşile, a plecat şi a sunat la 112.

"Mi s-a făcut legătura la Poliţie, care mi-a spus că sigur am roata înţepată şi o maşină care sigur mă urmăreşte. Deci ştiau. În timp ce vorbeam cu ei la telefon, mi-a apărut în bord mesajul de pană pe spate, dreapta. Le-am dat datele maşinii şi loca'ia şi mi-au spus că vin după mine. Am reuşit să ajung la benzinăria Mol din Voluntari şi să umflu roata. A apărut şi Poliţia, care mă căuta. Mi-au spus că am avut noroc, pentru că alţii, în zilele trecute, nu au fost la fel de norocoşi. Au fost bătuţi, jefuiţi. (...) Aici a fost vorba de o secundă. Secunda de când m-am urcat în maşină. E clar că erau pregătiţi să atace, dar urcându-mă în maşină au înţepat roata dreapta-spate pentru a mă prinde mai târziu. Am aflat în seara aceasta că mai nou aruncă cu diverse obiecte în faţa maşinii, când nu e trafic mare, pentru a provoca o ieşire în decor şi a jefui”, a povestit bărbatul.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Metoda prin care acționează tâlharii din Ialomița care pândesc mașinile lăsate pe avarii
Metoda prin care acționează tâlharii din Ialomița care pândesc mașinile lăsate pe avarii

În România se fură ca în codru şi fără nicio exagerare, numai în judeţul Ialomiţa au avut loc zeci de jafuri la drumul mare în ultima perioadă.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.