Consilierul ministrului de Interne, acuzat că se întâlnea cu Eugen Stan. "O persoană destestabilă"

61932927
Inquam Photos / George Calin

Liderul sindicatului poliţiştilor îl acuză pe Valentin Riciu, consilier al ministrului Carmen Dan, că se întâlnea cu poliţistul suspect de agresiune sexuală asupra unor minori.

Vali Riciu, consilier al ministrului de Interne pe domeniul sindical, a negat marţi că ar avea vreo legătură cu poliţistul Eugen Stan, acuzat de pedofilie, catalogând ca fiind "ridicolă" informaţia apărută în presă privind o relaţie de prietenie între ei.

Într-un mesaj postat marţi pe Facebook, Vali Riciu a respins informaţiile apărute în presă că între el şi poliţistul Eugen Stan ar fi existat o relaţie de prietenie.

"Sunt consilier pe domeniul sindical şi dialogul ministrului Afacerilor Interne cu personalul ministerului. M-au oripilat şi pe mine faptele colegului nostru, descoperit a fi pedofil. Cu atât mai mult că ele se întind pe un număr mare de ani. Mă surprinde, totodată, că atunci când doamna ministru a făcut publice mai multe decizii radicale contra neregulilor din sistem, în loc să văd asumări şi implicări ale şefilor, am văzut o adâncă linişte. Culmea, singura voce energică a fost un atac împotriva mea, a consilierului pe probleme sindicale. Asta este penibil! Se ştie că liderul sindical într-o unitate de poliţie are, firesc, numeroase discuţii personale cu membrii sindicatului. Este evident că poliţistul - pedofil nu avea probleme şi conflicte de muncă, el avea, cu prioritate, alte probleme şi nu avea de ce să solicite discuţii sindicale, iar relaţiile colegiale cu interes sindical sunt evident calme, constructive. Dar nu au de ce să devină prieteneşti. Astfel, în atmosfera acestor zile, 'descoperirea' unei relaţii de prietenie tocmai cu poliţistul - pedofil este ridicolă, sau, poate cu o precisă intenţie", declară Vali Riciu.

Vali Riciu consideră că prezentarea unei false legături între el şi poliţistul acuzat de pedofilie este o încercare de a submina dialogul dintre sindicate şi ministrul Carmen Dan.

"Postul meu pe lângă ministrul Afacerilor Interne este primul de acest fel înfiinţat după 1990! Sunt agent de poliţie şi cred că unele animozităţi au dus la prezentarea unor false legături între mine (actualul consilier) şi acea persoană detestabilă. Înclin să cred că, şi de această dată, scopul este tot o încercare de a submina posibilitatea dialogului dintre sindicatele poliţiştilor şi ministru, tocmai când există un reprezentant direct pentru sindicate. Cu siguranţă, vom mai vedea asemenea alegaţii ridicole. Dar nu vom mai răspunde", mai spune Vali Riciu.

Precizarea lui Riciu vine după ce în mass media au apărut articole în care sunt citaţi lideri ai unor sindicate din Poliţie care au contestat demiterea chestorului şef Bogdan Despescu şi care au atras atenţia că unul dintre consilierii personali ai ministrului de Interne, Carmen Dan, ar fi lucrat chiar cu poliţistul acuzat de pedofilie şi totuşi nu este înlăturat.

În articolele din presă, liderul SNPPC Dumitru Coarnă a arătat că ministrul Carmen Dan îl are drept consilier personal pe Valentin Riciu, care a lucrat la Brigada Rutieră Bucureşti şi care 'de foarte multe ori se vedea cu acest învinuit pentru infracţiuni', ceea ce este 'o problemă'.

De asemenea, conform declaraţiei de interese datată 27 martie 2017, postată pe site-ul IGPR, Riciu Valentin este preşedinte SNPPC-DGPMB-Brigada Rutieră.

Potrivit declaraţiei de avere din aceeaşi dată, el a obţinut un venit anual de 40.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Parchetul o contrazice pe Carmen Dan, în cazul polițistului acuzat de pedofilie: Faptele din 2009 nu s-au prescris

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a făcut, marți, precizări despre cazul polițistului acuzat de agresiune, clarificând că faptele din 2009 nu s-au prescris, așa cum preciza ministrul de Interne, Carmen Dan.

Pompier rănit, în timpul intervenției de la fabrica din Topoloveni: a călcat într-o tavă cu ulei încins

Un incendiu a izbucnit, marți seara, la o hală de producție a alimentelor din localitatea argeșeană Topoloveni. 

Scandal internaţional la Galaţi. Proiectul tunelului pe sub Dunăre, în atenţia DNA

Autorităţile din Galaţi sunt în mijlocul unui scandal internaţional, după ce ideea construirii unui tunel pe sub Dunăre a fost abandonată.

Recomandări
Nicușor Dan, criticat dur: Speranța s-a transformat în dezamăgire. Astăzi, dezamăgirea s-a transformat în indignare

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l apăra pe șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, în urma dezvăluirilor privind participarea acestuia la reprimarea manifestanților de la Revoluția din 1989 continuă să facă valuri. 

”Laura Codruța Kovesi a Ungariei”. Maghiarii au un nou procuror șef: ”Cel mai important lider anticorupție”

Presa și societatea civilă din Ungaria o compară pe Katalin Tasnady, noul procuror șef al recent înființatei structuri anticorupție NVVH, cu românca Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.