Coloană de zeci de kilometri de camioane cu cereale, către Agigea. Majoritatea sunt din Ucraina

×
Publicitate

O coloană de camioane încărcate cu cereale se întinde pe zeci de kilometri și așteaptă pe autostrada A2 să intre în Portul Agigea. Camionagii se plâng că stau în cabine și de 40 de ore și nu pot înainta.

Dacă la prânz coada de tiruri era de 20 de km, seara este şi mai mare. Ea începe de pe autostrada Soarelui, unde tirurile blochează banda de urgenţă, și continuă până în portul Constanta Sud-Agigea. Acolo, terminalele sunt blocate de alte tiruri care descarcă cereale. Sosesc tiruri din toată țara, dar cele mai multe sunt din Ucraina.

Pentru că nu au mai putut să încarce vapoarele la Reni și Izmail din cauza bombardamentelor, ucrainenii au ales varianta pe uscat, așa că în ultimele 12 ore au intrat în țară zeci de tiruri pline cu cereale. În plus, armatorilor le este teamă să tranziteze Marea Neagră, mai ales că pe 17 iulie a expirat acordul pentru exportul cerealelor încheiat intre Ucraina şi Rusia. Aglomerația este cauzată și de faptul că a fost furtună pe mare, iar porturile românești au fost închise.

Sunt șoferi care se află aici de mai bine de 40 de ore, timp în care nu au mișcat tirurile din loc. Nu mai au provizii, așa că apelează la trecători pentru o sticlă cu apă ori sandvişuri, iar coada se mărește de la o oră la alta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62353327
Doi vârstnici, salvaţi în ultimul moment din casa care luase foc. Cei doi soți dormeau când a izbucnit incendiul

Doi vârstnici din localitatea Jiana Veche, judeţul Mehedinţi, au fost salvaţi din casa care luase foc de către doi agenţi de poliţie.

 

62370017
Ce s-a întâmplat, în realitate, înainte de explozia transformatorului de la spitalul Robănescu

Explozia unui transformator și un incendiu puternic au creat panică în noaptea de marți spre miercuri la un centru de recuperare pentru copii din București.

62370019
România, spulberată cu puterea unui uragan: ”Dumnezeule!”. Doi frați au murit loviți de trăsnet, o femeie strivită de copac

Furtunile puternice au răvășit mare parte din țară. Doi frați care s-au ascuns sub un copac au murit loviți de trăsnet, în Botoșani. Pe Transalpina un copac a strivit o mașină și a omorât o femeie de 64 de ani aflată în interior.  

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.