Ce spune Primăria Capitalei despre schela prăbușită. Vecin: „N-a lucrat nimeni aici”

×
Publicitate

Un incident strigător la cer s-a petrecut, vineri, în centrul Capitalei, în apropierea Ateneului Român.

O uriaşă schelă metalică s-a desprins de pe un bloc aflat în programul de consolidări, pe strada Ştirbei Vodă, şi a căzut într-o zonă extrem de circulată. Din păcate, lucrurile riscau să se repete şi pe Bulevardul Elisabeta, însă pompierii au intervenit la timp.

În Bucureşti a plouat torenţial, iar vântul a atins şi 55 de km pe oră.

În imaginile filmate de martori se observă cum schelă, înaltă cât blocul pe care era montată, se prăbuşeşte cu zgomot pe carosabil, după ce se desprinde ca o coajă de fațada imobilului. Pe stradă, un şofer reuşeşte să frâneze în ultima clipă, evitând astfel o tragedie. Deşi incidentul a avut loc la o oră de vârf, ca prin minune nimeni nu a fost rănit. Toţi cei aflaţi în trafic au scăpat doar cu o sperietură groaznică.

Schele de acest gen sunt fixate pe faţadele mai multor clădiri cu bulină din Bucureşti, şi sunt acoperite cu o pânză care maschează lucrările. Aşa-numitele mesh-uri, sunt montate, ca de altfel şi schelele, de către Primăria Capitalei, prin compania de Consolidări, care urmează să le reabiliteze pentru a le pune în siguranţă. Lucrările propriu-zise nu au început încă, deşi schelele sunt montate de câteva luni.

Vineri seară, vântul puternic adus de furtuna ce a măturat Bucureştiul a dus la formarea unor curenţi puternici de aer în spatele pânzei, iar schelele au fost puse la pământ.

O situaţie similară a avut loc şi pe Bulevardul Elisabeta, la doi paşi de Primăria Capitalei. Acolo, schelele montate pe un alt imobil ce ar urma să fie consolidat, s-au desprins şi au rămas suspendate ameninţător peste carosabil.

În ultimele minute, pompierii au reuşit cu un utilaj să ridice schela care se sprijinea doar de trunchiul copacului, să o împingă către perete pentru a o fixa în cât mai multe puncte.

Cei care stau în zonă susţin că, deşi aceste schele au fost ridicate de câteva luni bune, muncitorii nu îşi prea fac apariţia.

”De cât timp sunt puse schelele?
De cel puţin 5 luni. N-a lucrat nimeni niciodată aici. Au fost pune dar nu a lucrat nimeni. Încă se aşteaptă, cum e obiceiul la noi, aşteptăm."

"Având în vedere că e de 3-4 luni aici, cu aproximare, i-am văzut de câteva ori, deci nu prea vin la lucru. Am crezut că sunt mai stabile, până să vină vijelia asta "

Aproape o oră s-au chinuit pompierii să dea jos schela în siguranţă. Întreaga zonă a fost blocată, aşa că traficul a fost deviat, iar troleibuzele au rămas în coloană, nemişcate.

Ca prin minune, nicio persoană nu a fost rănită, iar traficul a fost reluat după intervenţia pompierilor.

Deşi locuitorii din zonă spun că nu au prea văzut pe nimeni lucrând la cele două imobile, Primăria Capitalei afirmă, într-un comunicat, că ele se află într-un proces amplu de consolidare, iar schelele au fost montate de către o firmă specializată.

Instituţia condusă de Gabriela Firea susţine, de asemenea, că instalarea plaselor de protecţie este obligatorie şi că nu au fost montate doar pentru a promova campania derulată de Primărie, "așa cum tendențios se insinuează".

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Anchete și proteste după scandalul adopției din Mehedinți. Cum se apără procuroarea

Imaginile apărute vineri, cu o femeie-procuror înconjurată de mascaţi, în timp ce scotea cu forța o fetiţă de opt ani din locuinţa în care stătea cu asistenţii maternali, au stârnit un val de reacţii.

Cutremur în Buzău în această dimineață. E al doilea cel mai puternic din 2019

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs, sâmbătă dimineață, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.

Radu Mazăre va lucra la atelierul de croitorie al Penitenciarului Rahova. Ce a cerut

Fostul primar al Constanţei, cunoscut pentru pasiunea sa pentru costume, va avea ocazia să creeze haine şi în spatele gratiilor.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Gest neobișnuit pregătit de Donald Trump pentru Xi Jinping. Ce se va întâmpla la sosirea liderului chinez în SUA

Preşedintele american Donald Trump intenţionează să îl întâmpine personal pe preşedintele Chinei, Xi Jinping, la sosirea acestuia în SUA săptămâna viitoare, a declarat un oficial american de rang înalt, transmite Reuters.