Ce-a pățit românca de 30 de ani care a falimentat un italian de 73 de ani, îndrăgostit de ea

×
Publicitate

Cu inima frântă şi cu o pagubă de 780.000 de euro. Aşa a rămas un italian de 73 de ani, care s-a îndrăgostit iremediabil de o româncă de 30 de ani.

După aproape 3 ani de relaţie, bărbatul şi-a dat seama că iubita lui nu a urmărit decât să-i fure averea, aşa că dat o în judecată, iar femeia a fost reţinută miercuri pentru 24 de ore.

romanca, italian, bani, inselat, indragostit,

În timp ce în ţara s-a căsătorit cu un alt român, Simona îl asigură pe italianul de 73 de ani că vrea să-şi întemeieze o familie cu el. Sub pretextul că era bolnavă a reuşit să-l falimenteze pe Francesco Thiela, care avea o afacere cu vinuri în zona oraşului Milano.

romanca, italian, bani, inselat, indragostit,

După ce a cunoscut-o pe româncă, şi-a vândut casa şi maşinile pentru a o finanţa, ajungând să doarmă într-o cameră insalubră, fără toaletă. În schimb, în România, iubita lui şi-a ridicat o vilă de toată frumuseţea.

Francesco Thiela Alberto, ceteteanul italian păcălit:"Nici nu am mai văzut-o nici nu am mai auzit-o, a dispărut complet. Vreau ca justiţia să îi dea o condamnare exemplară acestei femei."

Acum, la mai bine de o jumătate de an de când italianul a depus plângerea, procurorii au dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore.

romanca, italian, bani, inselat, indragostit,

Purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: "În perioadă mai 2015 - septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de cetăţeanul italian Francesco Thiela Alberto, cu complicitatea altor persoane, suspecte în cauză, în mod repetat, a indus în eroare pe cetăţeanul italian, parte civilă în cauză, deposedând pe acesta de suma totală de 780.000 de euro."

În plus, femeia ar fi încercat să-l convingă pe iubitul italian să-i deschidă câte un salon de coafură în Dubai şi Bucureşti. Ea este acuzată acum de înşelăciune în formă continuată şi a fost plasată sub control judiciar pentru următoarele două luni.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62013684
Reacția unui hoț după o lovitură spectaculoasă în Timiș. Jaful a fost filmat

Trei bărbaţi din judeţul Timiş au fost reţinuţi miercuri seara de poliţişti, după ce au furat dintr-un supermarket bunuri în valoare de 15.000 de lei.

62013682
Cod roşu de avalanşă în Munţii Rodnei. Grosimea stratului de zăpadă

Este cod roşu de avalanşa în Munţii Rodnei, la peste 1800 de metri altitudine.

62013679
Anchetă la Spitalul din Târgovişte după moartea unui bebeluș. Acuzațiile aduse de părinți

Este anchetă la Spitalul Judeţean din Târgovişte după ce un bebeluş de numai trei săptămâni a murit miercuri seară.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.