Un tânăr și-ar fi călcat soacra cu mașina pentru că nu mai gătea. Reacția vecinilor. VIDEO

×
Publicitate

Conflictele mocnite din familiile româneşti au atins apogeul la Piteşti, unde un bărbat de 30 de ani şi-a lovit intenţionat soacra cu maşina.

O cameră de supraveghere a surprins scena uluitoare, dar şi momentul în care ginerele cotrobăie în sacoşă victimei şi pleacă fără să-i pese, cu atât mai puţin să o ajute.

Bărbatul este acum în arest, iar soacra a fost internată de urgenţă. 

Imaginile au fost suprinse pe o stradă din Piteşti. Femeia în vârstă de 50 de ani merge liniştită alături de soţul ei, dar la un moment dat un autoturism îşi schimbă brusc direcţia de mers şi intră direct în ea, vizibil cu intenţie, spun anchetatorii.

La volan era chiar ginerele victimei, care a fost proiectată câţiva metri şi s-a prăbuşit pe asfalt. În timp ce soţul ranitei aleargă după ajutor cel care a provocat totul coboară.

Uluitor este că vinovatul caută ceva în sacoşa soacrei după care se urcă liniştit în autoturism şi îşi vede de drum. A fost prins însă în scurt timp.

Potrivit vecinilor femeia, care locuieşte în aceeaşi casă cu soţul, fiica şi ginerele, s-ar fi supărat pe tineri şi nu le mai gătea.

Alţii vorbesc despre neînţelegeri între cei doi tineri. Nimeni nu ştie însă cu adevărat ce anume a provocat furia ginerelui astfel încât să o calce cu maşina.

Vecină: "Doaaamne fereşte! Dar câte vezi la televizor. Mamă, ce să mai zicem ?! A înnebunit lumea !"

Reporter: Există motive pentru care un ginere să dea cu maşina peste soacră?

Vecină: Mai există, să ştiţi. Şi eu am avut motive din astea. Mai bine să locuieşti singur, fără părinţi, fără socri, fără nimic."

Reporter: Ce părere aveţi ? Să-şi calce soacra cu maşina?
Vecină: E... aşa se mai întâmplă!

Vecin: Nu e niciun motiv s-o calci. N-ai cum s-o calci. Eu mai am soacră, dar nici n-aş călca-o.”

Rănita a ajuns la spital şi are nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale.

Dr. Marius Pascu UPU Argeş: "A suferit o contuzie de şold şi o entorsă de genunchi şi în acest moment este în îngrijirea colegilor de la ortopedie şi urmează, din câte am înţeles, o investigaţie RMN ca să vadă ce intervenţie e necesară la genunchi."

Procurorii nu l-au crezut pe şofer când le-a spus că se afla întâmplător acolo şi a tras de volan după ce ar fi avut un junghi în spate.

Procuror Cătălin Arsene, purtător de cuvânt Parchetul Argeş: ”Au rezultat indicii conform cărora pe fondul unui conflict preexistent, bărbatul în cauză a lovit-o cu intenţie, cu autoturismul, pe soacra sa.”

Pentru tentativa de omor calificat, ginerele răzbunător riscă între 7 ani şi jumătate şi 12 ani şi jumătate de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62016221
Misiune grea pentru pompierii dâmbovițeni. Nu au putut salva o clădire în flăcări

Flăcări uriașe au distrus, duminică noaptea, o casă din comuna Vişineşti, județul Dâmbovița, iar pompierii nu au putut ajunge rapid cu autospecialele la locul incendiului întrucât stradă era foarte îngustă.

62016217
Țigări de 78.000 de lei, confiscate de polițiști. Pachetele erau ascunse în bara mașinii

Peste 7.000 mii de pachete cu ţigări au fost confiscate de poliţiştii de Frontieră din judeţul Constanța, care au făcut percheziţii mai întâi în Mangalia, unde au găsit grosul pradei.

Ce riscă un șofer care a ucis 2 adolescenți, după ce s-a urcat băut la volan

Şoferul de 22 ani care a provocat accidentul din Constanța în urma căruia au murit doi tineri de 18 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 zile.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.