Bias 2018. Surprize în premieră la cel mare show aviatic din România. Imagini de la antrenamente

×
Publicitate

Bias 2018. Aeroportul Băneasa se pregăteşte pentru cel mai mare miting aviatic al anului. Cea de-a 10-a ediţie a BIAS este programată sâmbătă dimineaţă.

Până atunci, piloţii se antrenează ca să le iasă perfect acrobaţiile la Bias 2018. Pe cerul Bucureştiului se vor ridica mai multe aeronave din dotarea Forţelor Aeriene.

George Rotaru, director general aeroclubul României: "Invitaţii noştri pe partea civilă vor fi Yakerii Acrobaţi şi The Flying Bulls care vin cu 7 aeronave, e o premieră în România, avioane foarte rare, avioane istorice şi vom avea aeronave puternice care vor zbura individual şi în grup.”

Vedeta mitingului este formaţia Turkish Stars, prezentă pentru a treia oară la mitingul de la Bucureşti. "Sunt o echipă foarte spectaculoasă, evoluează cu 8 supersonice, unici prin acest fapt şi cu siguranţă vor încânta publicul"

Anul trecut, la spectacolul aviatic de la Băneasa s-au strâns peste 160.000 de spectatori. Organizatorii au spus atunci că numărul este un record, iar în acest weekend se aşteaptă să vină şi mai mulţi oameni.

BIAS 2018 - program

Cea de-a zecea ediţie a celui mai impresionat spectacol aviatic din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS) - este dedicată Centenarului României şi reuneşte anul acesta 150 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 100 de piloţi şi paraşutişti din 13 ţări, a anunţat, vineri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Potrivit unui comunicat al CNAB, BIAS 2018 este un spectacol de forţă aeriană, în care aşii aviaţiei civile şi militare din România, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria, Italia, Spania, Cehia şi Lituania vor încânta spectatorii cu acrobaţii aeriene uluitoare şi demonstraţii de elită, dar şi cu aeronave expuse la sol.

Invitaţi speciali în acest an sunt "supersonicii" Turkish Stars, care reprezintă Forţele Aeriene ale Turciei şi este unica formaţie din lume care evoluează cu opt avioane de luptă supersonice.

În premieră pentru România, la BIAS 2018 vor participa "magicienii" White Red Sparks, formaţia de acrobaţie a Forţelor Aeriene ale Poloniei, care evoluează cu şase aeronave PZL TS-11 Iskra.

De asemenea, spectatorii vor putea urmări în evoluţii aeronave supersonice F-16 Fighting Falcon, Saab Jas 39 Gripen, F-15 Eagle şi Eurofighter Typhoon. Printre avioanele expuse pentru public pe Aeroportul Băneasa va fi şi aeronava Boeing E-3A Sentry AWACS, aflată sub comanda NATO.

"Forţele Aeriene Române se vor remarcă la BIAS 2018 cu o participare de excepţie, care constă într-o serie de evoluţii în premieră absolută pentru România. Spectatorii vor avea şansa de a admira evoluţiile spectaculoase ale profesioniştilor din elita Forţelor Aeriene Române, care vor realiza adevărate demonstraţii artistice de forţă supersonică la manşa aeronavelor F-16 Fighting Falcon. De asemenea, aşii manşei din cadrul Forţelor Aeriene Române vor evolua cu aeronave IAR 316 B, IAK 52, IAR 330 PUMA, C 130 Hercules şi C 27 Spartan. Spectatorii vor putea urmări, de asemenea, şi exerciţiile de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian. Spectacolul este garantat de prezenţa aşilor Aeroclubului României - Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings, care vor desfăşura în aer drapelul tricolor, de 400 de metri pătraţi", spune CNAB.

În plus, pe parcursul evenimentului, evoluează celebrii Iacări Acrobaţi, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică şi lumini. De asemenea, la BIAS 2018 publicul va putea admira exerciţiile executate cu măiestrie şi siguranţă de piloţi ai companiei naţionale de transport aerian TAROM.

Printre participanţi se numără, de asemenea, nume consacrate din elita aviaţiei româneşti, din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă. La BIAS 2018, participă şi celebrul pilot lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană.

BIAS 2018 are loc sâmbătă, 28 iulie, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - "Aurel Vlaicu" şi Romaero, şi este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aeroclubul României, Forţele Aeriene Române, ROMATSA, Romaero, şi Clubul Sportiv AIBO.

Începând de vineri dimineaţa, pe Aeroportul Băneasa se deschide, pentru experţi şi specialişti în aviaţie, expoziţia de aviaţie generală - General Aviation Exhibition, unde producători şi proprietari de aeronave, precum şi furnizori de servicii de aviaţie generală expun zeci de aeronave civile, de la avioane ultrauşoare, până la business jet-uri. Spectatorii vor putea vizita General Aviation Exhibition în cursul zilei de sâmbătă, 28 iulie.

Cea de-a zecea ediţie a celui mai impresionat spectacol aviatic din România este dedicată Centenarului României şi se desfăşoară sub patronajul Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
Citește și...
61975959
Motivul pentru care îngrijitoarea de la creșă a bruscat un copil. Cum s-a apărat în fața anchetatorilor

La doar câteva zile după ce un bebeluş a fost smucit de o asistentă din Dâmboviţa, un nou caz de agresiune a ieşit la iveală în Baia Mare.

61975943
O femeie din Pitești și-a reclamat iubitul la poliție. Descoperirea făcută de agenți

Un bărbat de 38 de ani a fost reținut, la Piteşti, sub acuzația de proxenetism.

61963518
Iohannis a sesizat CCR cu privire la legea care interzice prezența radarelor nesemnalizate pe drumurile publice

Președintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constituțională a României cu privire la legea care interzice radarele nesemnalizate pe drumurile publice.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.