Bătaie în piața din Buzău. Un bărbat înarmat cu un cuțit, prins de jandarmi

62040761

Un conflict izbucnit într-o piață din Buzău a fost aplanat de un jandarm aflat în timpul liber, care a reușit să imobilizeze un agresor înarmat cu un cuţit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Buzău, Georgiana Nazâru, în timp ce se afla în timpul liber, subofiţerul jandarm a fost martorul unui conflict armat în Piaţa Centrală din Buzău.

"Acesta a observat un conflict între câteva persoane, una dintre acestea având un cuţit în mână. Fără să ezite, jandarmul a apelat 112 şi a acţionat pentru dezarmarea şi imobilizarea agresorului, care a fost ţinut la pământ până la sosirea primului echipaj de ordine publică", a mai declarat sursa citată, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt a precizat că şi celelalte persoane agresive au fost conduse la Poliţia Municipiului Buzău pentru efectuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Potrivit presei locale, a fost vorba despre un conflict între două familii de romi.

Doi bărbați, care aveau un conflict mai vechi, s-au luat la bătaie când s-au întâlnit la piață.

La un moment dat, unul dintre bărbați a pus mâna pe câteva farfurii de pe o tarabă și i le-a spart în cap adversarului său. Celălalt ar fi luat un satâr de pe taraba altui comerciant și l-a lovit în zona mâinii pe bărbatul care îl atacase. A urmat o bătaie generală cu cartofi, pumni și picioare între membrii celor două familii care îi însoțeau pe bărbați, scrie reporterbuzoian.ro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62040712
Peste o tonă şi jumătate de carne de miel, confiscată de polițiști. Care e motivul

În forfota cumpărăturilor, unii încearcă să elimine anumite etape obligatorii în comerţ.

62040707
O femeie procuror a murit după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Parchetului ICCJ

Un procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a căzut de la etajul 5 al instituției. Iar primele date arată că ar fi vorba despre o sinucidere.

61923632
UBER a fost interzis în Cluj. Reacția companiei: ”Aplicația poate continua să funcționeze”

Uber este interzis în Cluj, începând de vineri, 26 aprilie. Decizia a fost luată de Curtea de Apel, care a dat dreptate taximetriştilor.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).