Bărbat din Gorj, bătut de vecini după ce i-a prins la furat de lemne. "Mă omora cu cuţitul"

×
Publicitate

Un bărbat de 55 de ani din judeţul Gorj susţine că a fost bătut crunt de un consătean pe care l-ar fi prins la furat de lemne în pădure.

Incidentul s-a petrecut cu o săptămână în urmă, dar abia vineri poliţiştii au făcut verificări în padure, după ce victima a povestit în sat prin ce-a trecut.

Victima povesteşte că în ziua incidentului ar fi văzut trei săteni care tăiau lemne în pădurea de la marginea satului. L-a chemat pe pădurar ca să ia măsuri, dar hoţii au apucat să fugă. Unul dintre ei, care l-a mai bătut şi în trecut, ar fi sărit şi acum la el.

Nicolae Pârvu, victimă: "Mă omora domnule cu cuţitul, e tânăr, faţă de mine. Are 40 de ani. Dă domnule cu pumnul, nu băga cuţitul sau cu părul, aşa mişeleşte."

Totul s-a întâmplat pe un deal, departe de sat.

Nicolae Pârvu: "El a coborât pe aici în jos, zicând 'stai, fir-ai al dracu, că te omor' şi una alta. Ce să mai, unde să mai fug. M-am luptat, mi-a dat de două ori în cap aici, mi-a spart capul şi apoi m-am luptat cu el cu mâinile."

Bărbatul a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale şi a obţinut şi un certificat medico-legal. Pădurarul spune că nu ştie despre ce este vorba.

Cosmin Cărăvan, pădurar: "Nu am văzut pe nimeni pe acolo - nu aveţi idee nici cine l-a lovit pe domnul Pârvu. Nu am idee, atâta timp cât nu am fost acol,o nu pot să spun cine l-a lovit."

În schimb, în pădure, sunt semne că arborii ar fi fost tăiaţi de curând.

Poliţiştii au deschis un dosar penal.

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj: "Ca urmare a unei sesizări primite prin apelul de urgenţă 112, poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violente."

În anchetă s-a implicat de astăzi şi Garda Forestieră. Sunt căutaţi şi agresorii bărbatului, dar şi cei care au tăiat lemne ilegal.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62068288
DIICOT a finalizat rechizitoriul în dosarul lui Gheorghe Dincă. Procesul se va desfăşura la Tribunalul Olt

Procurorii DIICOT au finalizat, vineri, rechizitoriul în dosarul "Caracal", urmând ca principalul suspect în acest caz, Gheorghe Dincă, să fie trimis în judecată pentru uciderea celor două tinere.

62103229
VIDEO. Un bărbat a intrat cu mașina în biserică, susținând că este posedat de diavol

Un șofer a intrat cu mașina într-o biserică din localitatea spaniolă Soneca, miercuri dimineață, susținând că este posedat de diavol, relatează Daily Mail.

62103227
Gabriela Firea îl ameninţă pe ministrul Mediului cu plângere penală. "A indus panică"

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că a pregătit plângerea împotriva ministrului Mediului, Costel Alexe, pentru că a indus panica în rândul populaţiei prin afirmaţia că în Bucureşti ''se respiră otravă''.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.