Bărbat atacat cu un aparat cu electroșocuri și jefuit. Cine erau de fapt autorii

×
Publicitate

Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu, din Arad, au depistat trei persoane, bănuite de tâlhărie calificată, pe care le-au reținut pentru 24 de ore.

Potrivit unui comunicat al POliției, în data de 15 aprilie a.c., polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu au fost sesizați de personalul de pază al unui centru comercial de pe Calea Aurel Vlaicu despre faptul că pe camerele de supraveghere a fost surprinsă o tâlhărie. În urma vizionării înregistrărilor, polițiștii au constatat că este vorba de infracțiunea de tâlhărie calificată, săvârșită asupra unui bărbat care a fost deposedat de un pormoneu.

În fapt, în noaptea de 14/15 aprilie a.c., un bărbat identificat ulterior, în vârstă de 43 de ani, din Arad, a fost deposedat prin lovire și utilizarea unui aparat de electroșocuri de un portmoneu care conținea suma de 150 de lei și documente personale. Autorii faptei, la momentul identificării victimei, au fost descriși ca fiind trei persoane de sex feminin.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că autorii infracțiunii sunt trei tineri, cu vârste între 19-22 de ani, din Arad, care, deghizați în femei (ciorapi plasă, peruci, machiaj), sub pretextul neachitării de către victimă a unor servicii, au deposedat-o prin violență de bunurile pe care le avea asupra sa.

În baza probatoriului administrat, cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Fotografia unui fost parlamentar, pe site-ul Poliției Române. De ce este căutat Rizea

Fotografia fostului deputat Cristian Rizea a apărut pe site-ul Poliției Române, la secțiunea ”Urmăriri”.

A fost demis directorul şcolii unde un copil de 3 ani a căzut în fosa septică şi a murit

Directorul şcolii generale din localitatea Buda a fost demis, ca urmare a faptului că în cursul zilei de luni un copil de trei ani a murit după ce a căzut în fosa septică a unităţii de învăţământ.

Hoții care au dat lovitura de 500.000 de lei au fost prinși. Ce au descoperit anchetatorii

Cei doi bărbaţi care au furat, luni dimineaţă, 500.000 de lei dintr-un autoturism din Brăila au fost prinşi pe o stradă din municipiul Galaţi şi reţinuţi.

Recomandări
De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Sondaj în PSD înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Întrebarea lansată de Claudiu Manda

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a lansat pe reţelele de spcializare un sondaj online cu întrebarea dacă PD ar trebui sau nu să voteze guvernul Siegfried Mureşan. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.