ANPC a amendat 265 de magazine Lidl cu peste 3,5 milioane de lei. 24 au fost închise. Reacția Lidl

Lidl

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat 265 de magazine Lidl cu peste 3,5 milioane de lei, printre neregulile descoperite aflându-se produse expirate, mizerie şi insecte.

De asemenea, 24 de magazine Lidl au fost închise. Reprezentanţii Lidl România au transmis că au făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situaţii, conform News.ro

”Nu ştiu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam şi în trecut: nu suntem pelicanii Europei! Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, trebuie respectat! Renovaţi, curăţaţi, aduceţi produse de calitate, nu mai căutaţi variante să ne determinaţi să <<o luăm mai uşor>>! Dacă la voi acasă este ordine şi curăţenie, consideraţi şi această ţară şi pe cetăţenii ei, ca parte din Europa! Merităm să fim trataţi onorabil! Ce părere aveţi?”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. 

Printre abaterile constatate de comisarii ANPC se află: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafaţă, insecte; comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficienţe de etichetare (lipsa unor ingredient de pe etichetă); neconcordanţe între valoarea preţului înscrisă pe etichetă şi cea afişată pe produs, precum şi între preţul de la raft comparative cu cel de la casa de marcat; comercializarea unor legume şi fructe necurăţate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite, comercializarea unor ouă neigienizate. 

De asemenea, echipele de control au mai descoperit comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind menţiunea "produse din produse congelate", cu ambalaj deteriorat, fără a exista mănuşi de unică folosinţă la servire, utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificaţie-patiserie, insalubre; utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificaţie-patiserie, neigienizate corespunzător şi a unor tăvi arse; existenţa unor insecte vii în spaţiul de preparare şi coacere; folosirea unor condiţii de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; deficienţe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor menţiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română). 

Citește și
pornografie infrantilă
Un tânăr de 18 ani din Bistriţa-Năsăud este acuzat de pornografie infantilă. Victimele sunt două fete de 8 și 9 ani

De asemenea, alte nereguli au fost utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide şi rugină şi a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheaţă, praf, impurităţi, resturi alimentare şi păr; comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate; comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate; nerespectarea regimului promoţiilor (neafişarea perioadei de desfăşurare a promoţiei, neafişarea preţului nou şi a preţului vechi de comercializare a produsului aflat în promoţie, calcul eronat al procentului de reducere); folosirea unui spaţiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu pavument deteriorat; existenţa pavimentului neigienizat şi a unor rafturi murdare, în zona de comercializare; utilizarea unor cântare care înregistrau erori.

Lidl: Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobişnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România

La scurt timp după comunicatul ANPC, reprezentanții Lidl România au trimis următorul comunicat, început cu faptul că numărul de controale ANPC la magazinele Lidl a fost "neobișnuit de mare" în luna curentă.

Redăm comunicatul integral:

"Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobișnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România. Aceste acțiuni au avut ca rezultat identificarea anumitor abateri în anumite magazine din rețea. Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situații având în vedere că, în relația cu autoritățile, noi dăm permanent dovadă de totală deschidere și pentru că ne asigurăm în tot ceea ce facem că ne îmbunătățim constant pentru a ne păstra locul în inima clienților noștri. 

Încă de la intrarea noastră pe piață, obiectivul nostru cel mai important a fost acela de a oferi clienților noștri cea mai bună experiență de cumpărături. Echipa Lidl România mulțumește milioanelor de clienți care ne trec pragul datorită calității produselor noastre, dar și pentru că știu că sănătatea și siguranța lor sunt prioritare pentru noi. Îi așteptăm în continuare cu produsele pe care le cunosc și le apreciază și garantăm efortul nostru zilnic pentru a le oferi la cel mai bun raport calitate-preț."

Articol recomandat de sport.ro
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Citește și...
Un tânăr de 18 ani din Bistriţa-Năsăud este acuzat de pornografie infantilă. Victimele sunt două fete de 8 și 9 ani
Un tânăr de 18 ani din Bistriţa-Năsăud este acuzat de pornografie infantilă. Victimele sunt două fete de 8 și 9 ani

Un tânăr de 18 ani este acuzat de infracţiuni de pornografie infantilă, după ce ar fi determinat două victime, în vârstă de 8, respectiv 9 ani, să producă şi să îi transmită, prin intermediul unei reţele sociale, videoclipuri cu conţinut sexual explicit.

 

Carambol cu 7 mașini pe autostrada A1. Traficul rutier se desfăşoară îngreunat
Carambol cu 7 mașini pe autostrada A1. Traficul rutier se desfăşoară îngreunat

Şapte maşini au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier pe autostradă, în judeţul Timiş, dar nu sunt anunţate victime.  

12 persoane au fost rănite într-un accident rutier în Bistriţa-Năsăud
12 persoane au fost rănite într-un accident rutier în Bistriţa-Năsăud

Un accident rutier în care au fost rănite 12 persoane s-a produs, sâmbătă, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Victimele sunt conştiente.

Recomandări
Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări. PROGRAMUL
Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări. PROGRAMUL

Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție
VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție

Imaginile difuzate de postul german de televiziune MDR au arătat momentul în care presupusul atacator de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliția germană.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..