Andreea Esca, decorată cu Ordinul Naţional al Meritului în grad de Cavaler: „Sunt foarte fericită”

×
Publicitate

Andreea Esca a fost decorată de ambasadoarea Franţei în România, cu Ordinul Naţional al Meritului în grad de Cavaler, pentru promovarea valorilor francofone.

Emoţionată, dar cu zâmbetul pe buze, Andreea a primit înaltă distincţie a statului francez, înconjurată de familie şi prieteni. În cei 25 de ani de jurnalism, Andreea Esca a realizat interviuri cu mari personalităţi ale lumii, printre care prinţul Charles, Charles Aznavour, Michel Platini, Madeleine Albright şi Boris Becker.

Andreea Esca a primut titlul de cavaler şi a fost decorată în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Ambasada Franţei. Distincţia marchează rolul important pe care l-a avut în promovarea valorilor francofone.

Andreea Esca decorata

Andreea Esca: „Sunt premiantă, da şi sunt foarte fericită că este o medalie care nu ţi se dă la final de carieră. Este o medalie de merit, pe care o primeşti în timpul activităţii şi care-ți permite să faci lucruri frumoase în continuare.”

Dealtfel, Andreea nu le este străină nici telespectatorilor francezi. O echipă France 2 a difuzat un interviu portret cu ea şi a comparat-o cu una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de ştiri din Franţa.

Andreea Esca: „Sunt fericită. Am ales această meserie din întâmplare, cu totul din întâmplare. Cineva, nu ştiu de unde sau cum, m-a pus pe acest drum care era făcut pentru mine. Sunt foarte mulțumită.”

Andreea Esca premiata


Marie Mamgioulou, jurnalista France 2
: „Cum de vorbeşte atât de bine franceza? A studiat franceză la şcoală, iar soţul ei este francez."

Ambasadoarea Franței: „Republica Franceza îşi propune să decoreze personalităţile străine care joacă un rol important în promovarea Franţei, care sunt ambasadori ai Franţei şi care au o carieră de succes. Andreea Esca este unul dintre cele mai bune exemple. E o personalitate care a reuşit în domeniul jurnalismului şi nu numai, e foarte populară şi are foarte multe realizări."

Andreea Esca: „Am reuşit să promovez atât de mult cât am putut şi imaginea României în Franţa, dar şi imaginea Franţei în România. Cred că atunci când e vorba de jurnalism nu are trebui să fie vorba despre graniţe. este despre a informa oamenii de peste tot cu locuri care se întâmplă peste tot.”

Andreea Esca prezintă Ştirile PRO TV, dar realizează şi emisuni la radio şi coordonează propriul site de lifestyle, A list magazine.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61821442
194 de persoane blocate pe Otopeni. Pasager suspect de febră tifoidă

O aeronavă Turkish Airlines, care a aterizat pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, a fost izolată la sol, din cauza unui pasager român care prezenta simptome de febră tifoidă.

61704745
Co-fondatorul Alibaba: Disputa dintre Statele Unite și China ar putea dura decenii

Miliardarul chinez Jack Ma avertizează că disputa comercială dintre Statele Unite și China ar putea dura și până la 20 de ani, relatează Bloomberg.

61986746
Procesul de adopție s-a simplificat. Mamă: „Are un ușor retard, dar se va recupera”

Părinţii care adoptă un copil ar urma primească un stimulent financiar de la stat de cel puţin 600 de lei pe lună.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.