Agent de la Penitenciarul Poarta Albă, reținut după ce a luat mită pentru ca un deținut să primească un parfum

62168646

Un agent de la Penitenciarul Poarta Albă a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită, după ce ar fi cerut şi ar fi luat suma de 1.100 de euro și un parfum pentru ca un deţinut să primească un telefon mobil şi un parfum.

 

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorii au dispus începerea acţiunii penale faţă de un agent de la Penitenciarul Poarta Albă pentru luare de mită şi introducerea în mod ilicit de telefoane mobile în penitenciar.

"Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 29 decembrie 2020, în urma pretinderii anterioare, inculpatul, agent de poliţie penitenciară la Penitenciarul Poarta Albă, ar fi primit de la o persoană suma de 1.100 de euro şi un parfum, în schimbul introducerii ilicite a unui telefon mobil şi a unui parfum în penitenciar şi remiterii acestor obiecte către un deţinut”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că, marţi, au fost făcute percheziţii atât la penitenciar, cât şi la locuinţa agentului, ocazie cu care au fost găsite atât telefonul mobil introdus ilicit în penitenciar, cât şi cele două parfumuri şi suma de 5.500 de lei, bani obţinuţi în urma schimbării valutei primite ca mită în lei.

Agentul de la Penitenciarul Poarta Albă a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62168643
25 de euro per vaccinare, bonus pentru personalul medical din Austria. Cât primesc la o deplasare în cămine

Fiecare vaccinare înseamnă pentru medicii și asistentele din Austria, care o îndeplinesc, 25 de euro. La acest stimulent se adaugă și un bonus de 150 de euro pe oră dacă trebuie să se deplaseze în cămine de bătrâni.

62168640
Cartierul nou din nordul Capitalei care arată a zonă de război. "Oamenii îşi riscă viaţa acolo"

Un cartier din nordul Bucureștiului, început acum 18 ani, arată astăzi ca o zonă de război. Cartierul „Henri Coandă”, dezvoltat de ANL, fusese gândit ca o zonă de locuit dedicată în principal tinerilor.

62168635
Pasagerii de pe Henri Coandă au așteptat 5 zile să prindă un zbor la Madrid. ”Suntem cu nervii la pământ”

Peste 100 de români au reușit să plece abia luni spre Madrid, deși avionul lor ar fi trebuit să decoleze de vineri.

Recomandări
Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg | VIDEO

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).