Acuzată de PNL că blochează construirea unui centru pentru copii cu sindrom Down, Clotilde Armand vine cu explicații

62194357

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a afirmat, marţi seară, că nu s-a opus proiectului privind construirea centrului copiilor cu sindrom Down din Parohia Mavrogheni, dar a avut unele nelămuriri cu privire la proiect și a cerut clarificări.

Armand anunţă că proiectul se va afla pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local şi are toată susţinerea sa.

”Nimeni nu s-a opus şi nu se opune proiectului privind construirea centrului copiilor cu Sindrom Down din Parohia Mavrogheni. Proiectul a fost pe ordinea de zi suplimentară în şedinţa de trecută a Consiliului Local al şi a fost retras de mine pentru că aveam câteva nelămuriri despre acesta. Imediat după şedinţă l-am primit pe preotul paroh şi pe doamna arhitect în cabinetul meu.

Am lămurit tot ce era de lămurit. I-am asigurat că intră în următoarea şedinţă proiectul va fi introdus din nou pe ordinea de zi şi are tot sprijinul meu. De aici şi până la recentele acuzaţii apărute în spaţiul public cum că 'Clotilde Armand se luptă cu copiii cu sindrom Down', a fost doar un mic pas”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Clotilde Armand.

Aceasta a afirmat că ”unii adversari politici au ales cinismul şi folosesc aceşti copii nevinovaţi pentru lupte politice, dezinformare” şi pentru a o ataca.

”Îmi cer eu scuze pentru ticăloşia şi nemernicia acestor politicieni farisei. Tot în şedinţa trecută trebuia votată rectificarea bugetară. Erau mai multe puncte pe ordinea de zi. Printre acestea: investiţiile pentru extinderea şcolilor sau Grădiniţa de Vară. Consilierii PNL şi PSD au făcut front comun şi nu au votat. E tare trist să vezi atâta ticăloşie adunată la un loc”, a mai scris Clotilde Armand.

Liderul PNL Sector 1 Sebastian Burduja o acuză pe primarul de sector Clotilde Armand că a blocat proiectul primului centru integrat pentru copii cu Sindrom Down din România. El susţine că, pentru că nu a reusit să-şi impună un proiect de rectificare bugetară, ”făcut pe genunchi, fără nicio consultare”, primarul Armand Clotilde s-a răzbunat şi a cerut retragerea proiectului legat de Centrul Down de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local din 2 iulie.

Sebastian Burduja a mai afirmat singura reacţie acceptabilă ar fi ca primarul Sectorului 1 Clotilde Armand să îşi ceară scuze pentru blocarea proiectului primului centru integrat pentru copii cu sindrom Down din România.

Articol recomandat de sport.ro
Fără titlu de Grand Slam în 2026, Aryna Sabalenka a luat o decizie radicală
Fără titlu de Grand Slam în 2026, Aryna Sabalenka a luat o decizie radicală
Citește și...
62193425
Florin Cîţu, către organizatorii UNTOLD: Ne vedem în toamnă
Premierul Florin Cîţu a primit din partea organizatorilor Festivalului UNTOLD un colet cu materiale promoţionale.
62128800
Deputații au amânat raportul la Legea privind educația sexuală a copiilor. Ce explicații au dat
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a dezbătut, marţi, proiectul de lege privind introducerea educaţiei sexuale în şcoli, dar a decis amânarea unei decizii în privinţa raportului.
62199453
Florin Cîțu: Să-ţi fie teamă să ai o opţiune. Asta nu este liberalism, e dictatură
Premierul Florin Cîţu, candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, spune că în PNL s-a ajuns "să îţi fie teamă să ai o opţiune", iar aceasta este "dictatură".