Primele masuri luate dupa accidentul cu 40 de masini de pe A1. Paula Seling a fost martora scenelor

×
Publicitate

Carambol teribil, pe autostrada Sibiu-Orastie, inaugurata in urma cu doar 3 zile: 4 oameni au fost raniti, dintre care unul grav, iar 40 de masini implicate in mai multe accidente in lant, dupa ce s-au ciocnit ca la biliard.

Politistii spun totul s-a petrecut din cauza vitezei soferilor, a poleiului si a cetii, dar si pentru ca administratorii portiunii de drum nu au imprastiat suficient material antiderapant.

Tipic romaneste, in timp ce victimele urlau de durere, in zona nu exista nici un telefon de urgenta, asa cum prevede legea.

Prima coliziune s-a petrecut la ora 8 dimineata cand, la iesirea din Sebes, o masina a incetinit si, din cauza vitezei si a poleiului, cea din spatele ei a lovit-o in plin. Apoi si alte autoturisme, care veneau din urma, s-au izbit una de alta ca niste popice. La mica distanta au avut loc alte caramboluri, pe acelasi scenariu. Cantareata Paula Seling a fost martora acestor scene.

"Eram pe autostrada ce ocoleste Sebesul. Chiar in spatele nostru veneau alte masini si au inceput sa le
loveasca pe cele care erau deja lovite. Se izbeau unele de altele. Un domn era cu mana plina de sange si alta doamna era lovita la cap",
povesteste Paula Seling.

Martorii spun ca, prin ceata groasa, auzeau repetandu-se un zgomot sec de tabla strivita-in total 40 de autovehicule au fost implicate in acest accident iar 31 au fost serios avariate. Cei mai multi dintre raniti sunt romani care se intorceau din strainatate ca sa petreaca sarbatorile acasa. Familia Vlad venea din Italia.

"Ne bucuram ca am scapat cu viata, va dati seama, avem televizoare, e aparatura, e facuta praf. Ne-am vazut moartea cu ochii amandoi, astazi, nu numai noi, dar si ceilalti."

Cei responsabili cu intretinerea drumului sustin ca au imprastiat sare in zorii insa soferii jura ca pe jos era sticla.

Regionala Timisoara a fost amendata cu 8 mii de lei de catre conducerea Companiei Nationale de Drumuri iar seful centrului de intretinere a autostrazii de pe tronsonul unde s-a produs accidentul a fost suspendat din functie.

Traficul pe autostrada Orastie-Sibiu la iesirea din Sebes a fost blocat aproape 8 ore, pana cand toate masinile implicate in accident au fost ridicate. In aceasta serie sumbra o persoana a fost ranita grav.
Alte trei au suferit fracturi si au ajuns la spital.

UPDATE 15:45 Traficul rutier a fost reluat pe A1 in judetul Alba, pe sensul Sebes-Cunta, dupa o intrerupere de aproape sase ore din cauza tamponarilor in urma carora patru persoane au fost ranite, una grav, iar 31 de autoturisme au fost avariate, informeaza Centrul Infotrafic al Politiei Romane.

UPDATE ORA 14:14 CNADNR anunta ca a inceput cercetari disciplinare si l-a suspendat pe durata acestora pe seful Centrului de Intretinere si Coordonare Pianu (Alba), in urma tamponarilor produse pe autostrada Sibiu-Orastie, pe sensul Sebes-Cunta, si in care au fost avariate 31 de autovehicule.

Potrivit unui comunicat de presa transmis duminica, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a dispus inceperea cercetarii disciplinare "a factorilor responsabili de producerea evenimentului, precum si aplicarea sanctiunilor corespunzatoare dupa finalizarea cercetarii disciplinare", in urma tamponarilor care au avut loc in cursul diminetii pe sectorul de autostrada Sebes-Cunta, pe raza administrativa a Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisora, Sectia de Drumuri Nationale Deva.

De asemenea, conducerea CNADNR precizeaza ca seful Centrului Centrului de Intretinere si Coordonare Pianu (judetul Alba), Robert Mallasz, a fost suspendat din functie pe perioada cercetarilor.

Conform sursei citate, "actiunile de combatere a producerii poleiului" au inceput in cursul noptii de sambata spre duminica, la ora 03.00.

"Actiunea de combatere a producerii poleiului a inceput la ora 3.00 prin actionarea cu trei utilaje care au raspandit o cantitate de 16 tone de material antiderapant. La ora 6.00, pe sectorul de autostrada Sebes-Turda s-a efectuat o revizie pentru stabilirea masurilor de actionare. La ora 8.40 pe sectorul de autostrada cuprins intre km 293 - km 316, s-a actionat prin raspandirea a 32 tone de sare cu doua autobasculante cu lama si raspanditor pe sensul Pianu-Cunta si cu doua Unimog-uri pe sensul Cunta-Pianu", se mai mentioneaza in documentul citat.

Potrivit CNADNR, in urma tamponarilor circulatia rutiera se desfasoara normal pe sensul de mers Cunta-Sebes, fiind inchisa pe sensul de mers Sebes-Cunta pana la finalizarea cercetarilor Politiei.

UPDATE ORA 14:00 Un numar de 31 de autovehicule au fost avariate in urma tamponarilor produse, duminica, in Alba, pe sectorul de autostrada inaugurat joi, iar administratorul drumului (CNADNR) a fost amendat intrucat a intervenit tarziu pentru a imprastia material antiderapant, in conditiile in care era polei.

Potrivit Centrului Infotrafic al Politiei Romane, in judetul Alba traficul rutier este in continuare intrerupt pe autostrada Sibiu-Orastie, pe sensul Sebes - Cunta, din cauza tamponarilor produse in cursul diminetii, in urma carora au fost avariate, in total, 31 de autovehicule.

UPDATE ORA 12.00 Patru persoane au fost transportate la spital dupa ce au fost ranite in urma tamponarilor. Una dintre persoane, pentru care a fost nevoie de echipa de descarcerare, se afla in stare grava, iar celelalte au fracturi, informeaza Centrul Infotrafic al Politiei Romane.

UPDATE ORA 11:00 Artista Paula Seling a postat pe contul de Facebook ca a fost una dintre persoanele aflate in masinile implicate in accident.

Aceasta a scris pe reteaua de socializare: "Accident in lant pe autostrada. Slava Domnului, noi suntem ok, dar sunt oameni foarte grav accidentati. In spatele nostru masinile vin cu viteza si se lovesc. E groaznic! S-a sunat la politie si salvare, inca situatia nu e sub control."

"VA ROG ANUNTATI OAMENII sa nu intre pe autostrada noua langa Sebes! E accident in lant, masinile inca se lovesc!!!"

"Daca puteti, anuntati-va cunoscutii sa NU intre pe autostrada ocolitoare de la Sebes, e un accident in lant cu zeci de masini implicate!"

accident 3

"Am anuntat mai multi oameni de radio pe care ii cunosc, in speranta ca cineva o sa spuna pe post un anunt care sa protejeze oamenii, insa fara succes! Depinde de noi...."

"Am inteles ca tronsonul de autostrada cu pericol a fost inchis si pericolul indepartat. Multumesc celor care au dat share msajelor anterioare pentru a preveni alte accidente."

paula seling accident - 2

Conform Infotrafic, in judetul Alba traficul rutier este intrerupt pe A1, pe sensul Sebes - Cunta, din cauza unor tamponari in care au fost implicate aproximativ 40 de autovehicule, iar 4 persoane au fost ranite, la fata locului fiind trimise si echipaje de descarcerare pentru scoaterea victimelor.

Astfel, o persoana ranita grav a fost descarcerata si transportata la spital. Alte trei persoane au suferit fracturi si, de asemenea, au fost transportate la spital. Cauzele accidentelor au fost neadaptarea vitezei in conditii de carosabil alunecos si nepastrarea unei distante corespunzatoare in mers, intre autovehicule.

Politia Rutiera a deviat circulatia prin municipiul Sebes, pe DN1 si DN7 (pe vechea ruta).

accident

Infotrafic mai precizeaza ca pe partea carosabila s-a format polei. De asemenea, in zona este si ceata, pentru judetul Alba fiind valabila in cursul diminetii, pana la ora 10.15, o atentionare nowcasting emisa de Administratia Nationala de Meteorologie, referitoare la ceata si depunere de chiciura.

Tamponarile in care au fost implicate aproximativ 40 de masini s-au produs pe un tronson al Autostrazii Sibiu-Orastie care a fost inaugurat joi.

accident 2
Articol recomandat de sport.ro
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Citește și...
Un cuplu din București, dispărut după o excursie pe Transalpina. Poliția din Hunedoara cere sprijinul populației

Polițiștii din Hunedoara caută un cuplu din București, după ce familia nu a mai reușit să ia legătura cu cei doi tineri plecați într-o excursie pe Transalpina.

Un șofer de TIR s-a baricadat în cabină după ce a lovit o mașină de poliție, în Bușteni. Ce a urmat | VIDEO

Drumul Naţional 1 a fost blocat joi seară în staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei, după ce un autotren a lovit o autospecială a Poliţiei, iar şoferul TIR-ului s-a baricadat în cabină şi a refuzat să coboare. 

Un șofer elvețian a fost oprit de polițiști pe A1 pentru un control de rutină. Ce au descoperit oamenii legii în mașină

Un şofer elveţian oprit de poliţiştii de frontieră la un control pe autostradă, în judeţul Arad, a fost prins că avea în maşină o armă cu aer comprimat şi alice, pe care le deţinea ilegal.

Recomandări
Peste 800 de incendii ard în toată Canada, flăcările fac ravagii și în Europa: „E ca și cum Pământul ar fuma o țigară”

Incendiile fac ravagii în Europa, dar și în America de Nord. În Spania, flăcările au distrus peste 4.500 de hectare și au forțat evacuarea mai multor localități

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată după ce ar fi sechestrat o jurnalistă italiană de la RAI Uno

Eurodeputata Diana Şoşoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal după ce în decembrie 2021 ar fi sechestrat în biroul ei o jurnalistă din Italia venită să-i ia un interviu.

Degete tăiate, tentative de omor, trafic de persoane - trecutul violent al clanului din Brăila și Galați, vizat de DIICOT

Descinderi în forță în Brăila și Galați. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigații Criminale au făcut 29 de percheziții într-un dosar care vizează un temut clan interlop, acuzat de fapte de o violență extremă.