A început demolarea stadionului “Gheorghe Hagi”, din Constanța. Cum va arăta noua arenă de 18.500 de locuri. VIDEO

Stadionul Farul
Facebook / Primăria Constanța

Demolarea stadionului “Gheorghe Hagi” din Constanţa a început, luni seară, în prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice locale, a ministrului Dezvoltării, Adrian Veştea, şi a conducerii clubului Farul Constanţa.

Primăria Constanţa a organizat, luni, de la ora 18.00, un eveniment pentru a marca începerea lucrărilor de demolare la stadionul “Gheorghe Hagi”.
 

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că în locul acestui stadion va fi ridicată o arenă ultramodernă.

Citește și
sf nicolae
Aproape 800.000 de români îşi serbează onomastica sâmbătă, de Sfântul Nicolae. Mesaje şi urări

“Printr-un proiect al Guvernului României, în parteneriat cu Primăria Constanţa şi cu clubul Farul, începem construirea unui stadion ultramodern şi a unei baze sportive cum nu mai există în România. Tot un proiect asumat de la primul până la ultimul om stă la baza actualei campioane a României, Farul Constanţa, care s-a înălţat pe fundaţia construită cu multă muncă, pricepere şi pasiune de Gică Hagi şi pe scheletul istoric şi afectiv al brandului cel mai iubit de noi toţi constănţenii – Farul. Acum este momentul să facem echipă din nou şi să ne dăm mâna în jurul acestui uriaş proiect de infrastructură pe care şi l-a asumat Guvernul, prin Compania Naţională de Investiţii. Fac apel la toate instituţiile centrale, regionale şi locale pentru a reuni în jurul unui efort comun, în interesul constănţenilor de astăzi şi de mâine. Este de datoria noastră să ne mişcăm cu rapiditate, cu pricepere şi cu folos, să fim eficienţi, atenţi şi buni în ceea ce facem, astfel încât să creăm cadrul optim pentru ca lucrările să se desfăşoare ireproşabil”, a spus primarul Constanţei, potrivit News.ro.

La eveniment a fost prezent şi ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, care a vorbit la început despre vizita pe care a făcut-o în judeţul Constanţa.

“Am petrecut astăzi toată ziua în judeţul Constanţa, mergând de la un şantier la altul, evaluând stadiul fiecărui proiect în care ministerul pe care îl conduc este implicat prin finanţări masive care sperăm să ajute la dezvoltarea municipiului şi a judeţului, după ce vor fi finalizate. Însă în această seară nu vreau să vorbesc despre serviciul meu public, nici despre banii care vin înspre judeţul Constanţa pentru investiţiile în infrastructură sau în obiectivele emblematice ale judeţului”, a afirmat ministrul Dezvoltării.

El a făcut apoi o prezentare a actualului antrenor al echipei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi.

“Sunt în această seară aici pentru un om pe care îl admir, un om care, deşi nu este parte din familia mea, mi-a adus în casă multă bucurie, entuziasm şi mândrie în toţi anii în care a servit la cel mai înalt nivel sportul românesc în această ţară. Au trecut mai bine de 40 de ani de când a debutat pe acest stadion la Farul Constanţa şi într-o carieră fulminantă a decolat apoi de la Sportul Studenţesc la Steaua, pentru a ajunge la Real Madrid şi Barcelona. Omul acesta a pus Brescia pe harta Italiei şi în minţile românilor. Omul acesta ne-a făcut pe noi, românii, să ţinem ani de zile cu turcii. Dar a fost în primul rând românul care a intrat de 125 de ori în teren, purtând culorile naţionalei spre glorie, recunoaştere şi respect la nivel mondial”, a transmis Adrian Veştea.

El a adăugat că prin acest proiect România îi oferă lui Hagi un loc unde poate face performanţă.

“Nu putem cuantifica iubirea, efortul şi devotamentul arătat de Gică Hagi României şi nici nu putem evalua cât de mult a dat România înapoi Regelui. Însă momentul de astăzi, aşa cum este el, mă face fericit să pot fi prezent şi să fac un prim pas din partea Guvernului României, pe care sunt onorat să îl reprezint aici, la Constanţa, ca ministru al Dezvoltării. În vara lui 2024 îl găsim pe Gheorghe Hagi din nou campion ca antrenor, manager şi mentor şi demarăm astăzi un proiect prin care să-i putem oferi lui, Farului şi Constanţei un loc unde sportul şi performanţa să fie mereu la cea mai înaltă performanţă: noul stadion Gheorghe Hagi”, a încheiat ministrul Dezvoltării.

După finalizarea ceremoniei a început demolarea stadionului. La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele clubului Farul Constanţa, Gheorghe Popescu, şi antrenorul Gheorghe Hagi.

Construcţia stadionului a început în anii 1950, sub conducerea arhitectului Ioan Puşchilă, fiind inaugurat pe 23 august 1954. În anii 1970, stadionul a fost supus unui proces de modernizare, prin suplimentarea capacităţii arenei.

Noul stadion va avea o capacitate de 18.500 de locuri. De asemenea, clădirea stadionului va integra şi o serie de funcţiuni complementare: săli de antrenament - atletism indoor, squash/tenis de masă şi fitness, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative, spaţii comerciale şi zone de loisir.

Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, şi UAT Constanţa şi are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind cofinanţat de la bugetul local cu 48.000.000 lei fără TVA pentru lucrări de construcţii şi 5.000.000 lei fără TVA pentru asigurarea de utilităţi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
Citește și...
Aproape 800.000 de români îşi serbează onomastica sâmbătă, de Sfântul Nicolae. Mesaje şi urări
Aproape 800.000 de români îşi serbează onomastica sâmbătă, de Sfântul Nicolae. Mesaje şi urări

Aproape 800.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai creștinătății și ocrotitor al copiilor și al celor nevoiași.

Trei tineri au furat pachete de cafea dintr-un magazin din Timișoara și apoi s-au luat la bătaie cu angajații
Trei tineri au furat pachete de cafea dintr-un magazin din Timișoara și apoi s-au luat la bătaie cu angajații

Trei tineri au ajuns în atenția polițiștilor, după ce au furat mai multe pachete de cafea dintr-un magazin din Timișoara.

Un comisar-şef din IPJ Giurgiu a fost prins în flagrant când primea 10.000 de lei mită. Ce ar fi promis în schimbul banilor
Un comisar-şef din IPJ Giurgiu a fost prins în flagrant când primea 10.000 de lei mită. Ce ar fi promis în schimbul banilor

Adrian Ciulei, comisar-şef în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, a fost reţinut, vineri, de procurorii anticorupţie, după ce a fost prins în când primea 10.000 de lei mită.

Recomandări
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO

Responsabilii americani i-au avertizat pe omologii europeni că, dacă nu-și consolidează până în 2027 capacitățile defensive, Statele Unite își vor sista participarea la anumite mecanisme de apărare ale NATO.

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.