Restricțiile noi din București și la nivel național, care se aplică din 25 octombrie 2021

×
Publicitate

Din 25 octombrie se aplică noile restricții în București și în toată țara. Timp de o lună, doar cei imunizați anti-Covid sau cei care au o urgență vor putea să iasă din case după ora 22.

Toate magazinele se vor închide la ora 21. În premieră de la debutul crizei sanitare, vor fi acceptați în mall, instituții de stat, mari centre comerciale sau hoteluri numai cei vaccinați sau cei care au trecut prin boală în ultima jumătate de an. Nunțile și botezurile vor fi interzise.

După cinci luni de circulație nocturnă fără restricții, bucureștenii revin la carantina de noapte. Timp de o lună, între 22.00 și 05:00 vor avea voie să circule doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală.

Raed Arafat: "Vor ieși doar cei vaccinați sau trecuți prin boală, adică cei care au imunitate, nu cei testați care se pot duce undeva și se pot infecta."

Mai sunt exceptați cei care au declarație pe propria răspundere că au o urgență, bine întemeiată, ori legitimația sau adeverința de la serviciu care să ateste că merg la muncă.

Lista noilor restricții care sunt în vigoare din 25 octombrie

Magazinele și activitățile de prestări servicii, precum saloanele de coafură, vor fi închise de la ora 21.00.

Una dintre marile schimbări este că vom avea nevoie de certificatul verde, dacă suntem imunizați prin vaccin sau trecuți prin boala pentru a merge în orice instituție de stat, de pildă la primărie, la mall-uri, inclusiv hipermarketuri, în hoteluri ori în restaurante, ba chiar și dacă facem o vizită într-o clădire privată. Excepțiile sunt magazinele alimentare, farmaciile și benzinariile.

Vom avea nevoie de certificatul verde și dacă mergem în alte locuri publice: la cinema, la sala de sport, la sala de jocuri de noroc, dar și la locurile de joacă și piscine. Toate vor putea funcționa până la 30% din spațiul disponibil.

Certificatul verde nu este cerut pentru slujbele religioase, inclusiv în interior, unde se cere asigurarea unui spațiu de doi metri pătrați pentru fiecare persoană.

Restaurantele, cafenelele și terasele vor putea funcționa la jumătate din capacitate, dar numai până la ora 21.00. În rest, barurile și discotecile vor trage zăvorul pentru o lună, iar evenimentele private de orice fel precum nunți, botezuri, aniversari sunt interzise.

Iubitorii sporturilor trebuie să aștepte cel puțin o lună până când vor mai putea merge să privească o competiție "pe viu". Competițiile se vor ține fără spectatori.

Raed Arafat: "Toate instituțiile de stat private să treacă la telemuncă 50%, dacă se poate. Masca devine obligatorie peste tot. La birou sunt eliminate toate exceptiie, iar cele din exterior fără mască, doar activități sportive."

Creșele vor fi singurele care vor funcționa în următoarele 14 zile, restul - licee, școli și grădinițe, vor fi închise.

Regulile referitoare la certificatul verde nu se aplică și în cazul copiilor cu vârste mai mici de 12 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62220581
Actorul James Michael Tyler, care a jucat rolul lui Gunther în serialul Friends, a murit la 59 de ani
Actorul James Michael Tyler, cunoscut pentru rolul lui Gunther din serialul „Friends”, a murit la vârsta de 59 de ani.
62218989
Rezultatele la Loteria Vaccinării. Numerele câștigătoare de la extragerea din 24 octombrie
Cea de-a patra extragere săptămânală pentru Loteria de Vaccinare a avut loc duminică, fiind acordate 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu în valoare de 100.000 de lei, informează Loteria Română.
62220545
Medicii așteaptă să moară un pacient cu Covid-19 ca să poată interna altul. Românii se vaccinează: ”Mi-e frică că mor, na!”
”Uneori așteptăm să moară pacienți din spitale ca să-i putem interna pe alții, pe care îi ținem în ambulanțe”. Sunt cuvintele pline de durere ale unor angajați din sistemul de sănătate, care vorbesc despre dramele din unitățile sanitare.