(P) Reguli de etichetă: Cum trimiți flori prin curier?

Livrare flori

Este foarte frumos și romantic în același timp să trimiți flori prin curier unei persoane dragi, însă te-ai gândit vreodată dacă faci acest lucru așa cum trebuie?

Nu e nevoie să fii un mare geniu, dar trebuie să fii atent la câteva detalii pentru a lăsa o impresie bună.

Cadourile florale nu se vor demoda niciodată, iar domnii care se gândesc să le ofere doamnelor un buchet de flori, fără vreo ocazie specială, vor fi întotdeauna apreciați și priviți drept bărbați cu stil.

Există bune maniere legate de orice, de la felul în care mănânci și până la atitudinea pe care o ai față de ceilalți, indiferent de mediul în care te afli. Chiar dacă poate părea un simplu gest, atunci când trimitem flori prin curier, acesta trebuie făcut cu mare grijă. Este un gest elegant și menit să impresioneze persoana la care ajunge, iar micile detalii sunt cele mai importante. De asemenea, alege o companie de livrare flori de încredere, care are recomandări bune.

Reține că un buchet de flori trimis prin curier poate surprinde orice femeie și îi poate înfrumuseța ziua. Dar cum ai putea face acest lucru într-un mod cât mai elegant și cât mai corect? În cazul în care nu știi și ai probleme la acest capitol, ți-am pregătit câteva sfaturi în acest sens.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

O floare sau un buchet?

Poți oferi o floare persoanei pe care o iubești sau cu care ai o relație foarte apropiată. În cazul în care vrei să trimiți flori în semn de recunoștință, pentru un eveniment special sau pentru o zi de naștere, ai putea alege un buchet.

Fără flori artificiale

A trecut de foarte mult timp vremea florilor artificiale și nu trebuie să te gândești vreodată că acestea ar putea reprezenta un gest frumos sau elegant. În niciun caz nu oferim un buchet de flori artificiale deoarece natura este plină de flori naturale care așteaptă să fie oferite cuiva drag!

Evită ambalajele de plastic

Deși ambalajul are rolul său de a proteja florile, la destinatar acestea ar trebui să ajungă fără un ambalaj. Există numeroase ambalaje de hârtie, dar care nu sunt potrivite pentru florile livrate prin curier. Ambalajul le diminuează frumusețea și eleganța, mai ales dacă vorbim despre un buchet cu zeci de trandafiri.

Plătește florile în avans

Pentru a trimite flori prin curier, este necesar să le plătești în avans și trebuie neapărat să lași un mesaj destinatarului. Ar fi păcat ca aceasta să nu știe de la cine sunt și, mai rău, să creadă că sunt de la altcineva.

Oferă flori pe lângă alt cadou

Reține că întotdeauna este indicat să oferi flori pe lângă un alt cadou. Acesta vine ca o completare, dar și ca un plus de bucurie pentru persoana care va primi și cadoul și buchetul de flori.

Trimite un număr impar de flori

Chiar dacă toată lumea ar trebui să știe că florile în număr par se oferă doar la înmormântări, îți reamintim că trebuie să trimiți un număr impar de flori pentru orice altă ocazie.

Alege cu grijă florile

Ține minte că trandafirii roșii sunt doar pentru persoana iubită, iar în cazul în care nu știi ce flori preferă persoana respectivă, poți alege florile de sezon. De asemenea, poți trimite aranjamente florale sau coșuri cu flori pentru a ameliora relațiile profesionale.

Tipul de flori, modul în care sunt ambalate și toate elementele de mai sus, pot face dintr-un buchet de flori cel mai elegant dar. În plus, vei face o impresie foarte bună, indiferent dacă este vorba despre o persoană iubită sau nu.
 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români

UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund, aducând noi oportunități de investiții pentru piața românească, prin lansarea a 14 noi fonduri mutuale.

Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024
Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024

PRO TV și VOYO sunt parteneri media principali ai GpeC. Aflat la a 19-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din CEE și se va desfășura în București pe 20-21 Mai.

(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara
(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara

Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.