(P) De meserie mama: A crescut 16 copii, niciunul al ei

mama, SOS

Doamna Laura se poate numi mama de meserie. A crescut 16 copii, insa niciunul nu este al sau natural. Cum a reusit? Cu bunatate, caldura dar, mai ales, cu munca si multa rabdare.

Doamna Laura este mama sociala in cadrul SOS Satele Copiilor Bucuresti, loc unde copiii care nu au avut sansa unei familii traiesc ca intr-una adevarata.

Doamna Laura este una dintre cele mai vechi mame de aici. A fost alaturi de SOS inca de la inceput, din 1993, si are povesti despre copiii ei cat pentru zece vieti. Sa fii mama este greu, sa fii mama de multi copii este o provocare si mai mare, insa sa fii mama SOS pare o experienta supra-omeneasca. Pe langa situatiile dificile cu care se confrunta orice mama, doamna Laura a fost nevoita sa gestioneze si schimbarile radicale prin care treceau copiii. “Primii mei copii au fost trei baieti, cel mai mic avea doar un an si jumatate. Plangeau mult la inceput, veneau ori de la familia naturala, ori de la orfelinate. Era greu pentru ei.
Era greu si pentru mine. Se inaugura si centrul, venea lume, veneau sponsori, se puneau multe intrebari”.

Un moment de cumpana a fost cand Ionut, baiatul cel mic, a fost diagnosticat cu schizofrenie. O boala despre care mama spune ca i-a schimbat viata. “Mi-a fost teama si frica ca nu o sa pot sa am grija de el, ca nu o sa pot sa-i ofer alinare”, spune doamna Laura. Cu ajutorul echipei SOS si a medicilor a reusit insa sa fie puternica, pentru Ionut, care cu ingrijire atenta a inceput sa se simta mai bine, dar si pentru ceilalti copii ai sai.

Si cu Marius a fost mult de munca, isi aminteste mama. Mult timp isi ascundea fata in palme cand voia sa-l imbratiseze sau sa-l pupe, de frica sa nu fie batut. Au fost momente care au durut-o, dar care i-au dat si putere sa duca la bun sfarsit telul pe care si-l propusese: sa fie mama pentru copiii abandonati. 16 copii au simtit caldura mamei Laura, care i-a iubit si i-a incurajat sa invete si sa paseasca singuri in viata. Acum, cei care au plecat din centru au la randul lor familii. “Vin cu nepotii sa ma viziteze, de ziua mea, de Craciun, de sarbatori. Au crescut mari, unii au facut facultate, au servicii, sunt mandra de ei. Ii iubesc pe toti la fel, sunt copiii mei”.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

La SOS Satele Copiilor din Calea Floreasca gasim alte 11 astfel de mame, care si-au dedicat viata copiilor abandonati. Fiecare dintre cele 12 case familiale de aici adaposteste o mama sociala ce are grija de 6-7 copii. Pentru ca au fost date in folosinta acum 20 de ani si nu au mai fost renovate de atunci, casele sunt in prezent intr-o stare avansata de degradare. In plus, au si un consum energetic ridicat. GDF SUEZ Energy Romania si Fundatia GDF SUEZ, in parteneriat cu Habitat for Humanity Romania, si-au propus, prin proiectul “Totul incepe acasa!”, sa renoveze si sa eficientizeze energetic toate cele 12 case pana la finalul anului 2014.

Contributia de 300.000 de euro a GDF SUEZ Energy Romania si a Fundatiei GDF SUEZ Energy Romania va oferi mamelor si copiilor din cadrul centrului un loc mai bun in care sa se bucure de familie.

Programul „Totul incepe acasa!” face parte din platforma de responsabilitate sociala a GDF SUEZ Energy Romania, „Energie pentru Fapte Bune”, ce reuneste toate proiectele de implicare in viata comunitatii derulate de catre companie. Detalii pe www.energiepentrufaptebune.ro.
 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români

UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund, aducând noi oportunități de investiții pentru piața românească, prin lansarea a 14 noi fonduri mutuale.

Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024
Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024

PRO TV și VOYO sunt parteneri media principali ai GpeC. Aflat la a 19-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din CEE și se va desfășura în București pe 20-21 Mai.

(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara
(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara

Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.