Român, bursier, chirurg, idealist. Respins de sistemul românesc, Andrei Moscalu salvează acum vieți în Marea Britanie

×
Codul embed a fost copiat

Au plecat din țară supărați pe un sistem care nu le oferea condițiile potrivite. S-au dus să se specializeze în alte părți și salvează viețile altora.

Sunt doctorii români, cei de care avem nevoie și pe a căror expertiză ar trebui să ne bazăm. Sunt talentați și au muncit din greu pentru locul în care se află, și pentru asta ar trebui să-i respectăm.

Suntem în Great Yarmouth, la James Paget, unul dintre cele mai importante spitale regionale din estul Angliei. Un doctor român tocmai a ieșit din gardă.

Andrei Moscalu, medic: „Deși e un spital mic, deservește o populație de un sfert de million de oameni. Mic, dar are grijă de multă lume. 250 de mii de oameni deserviți de spitalul ăsta pentru că oamenilor de aici le place să vii la spitalul lor din zona locală. Dacă compar cu unde îmi era mie biroul la Harvard Medical School la etajul 15 spui, ce-ai facut, te-ai lovit la cap?! Dar nu regret că am ajuns aici.”

Zeci de mii de doctori, asistenți sau infirmieri români sunt împrăștiați prin toată lumea și salvează viețile altora. Andrei Moscalu este unul dintre aceștia. A făcut Facultatea de Medicină la Iași.

Citește și
anca ababneh
Ce se întâmplă cu șefa de la oncologie din Suceava care lua mită de la pacienții cu cancer. Decizia magistraților

Andrei Moscalu, medic: „Provin dintr-o familie în care tata e sudor, mama e vopsitoreasa. Nimeni nu a mers la facultate înainte de mine.”

Deși venea dintr-o familie modestă, a fost foarte determinat.

Andrei Moscalu, medic: „Un profesor de unde eram de la liceul unde eram eu în Iași a spus ”băi, cum să te duci tu la medicină. Ce or să facă mama ta, ce o să facă tatăl tău, o să vândă caprele, își cumpărase capre…O să vândă capra să te țină pe tine la medicină?”.

A fost primul pe chirurgie la Iași, dar când a început rezidențiatul a avut un gust amar.

Andrei Moscalu, medic: „În ianuarie 2012 m-am dus la bancomatul din fața spitalului. Acolo, frumos să-mi scot și eu primul salariu. 847 de lei, mi-a venit să plâng, efectiv mi-a venit să plâng. Eu n-am intrat la școală ca să iau bani de la oameni. Cum să iau bani de la oameni, eu nu iau bani de la oameni. Am intrat la operații mari, eram mâna a 3-a, nu știam mai nimic. La o săptămână a venit pacienta aia și mi-a dat 100 de lei. D-abia mergea, mi-a dat 100 de lei, 100 de lei mie și un parfum colegei mele care era mâna a doua. Cosmin, n-am putut să dorm în seara respectivă. M-am dus înapoi la tanti, avea 62 de ani, a vândut găini și ouă ca să-mi dea mie 100 de lei.”

Era perioada când salariile mici din medicina românească făceau ca "atenția" să fie un lucru natural și parte din tratamentul din majoritatea spitalelor noastre.

Andrei Moscalu, medic: „Am ajuns într-un spital din Irlanda, în NDrogheta. Erau zile când eram de gardă, în fiecare linie de gardă erau români, efectiv fiecare doctor era român. UPU, pediatrie, terapie intensivă, chirurgie, urgență, medicina internă, toți erau români, de la seniori până la juniori, toți români. Nu se vorbea engleză, se vorbea română. Te doare când vezi lucrul ăsta.”

După câțiva ani de rezidențiat afară, s-a întors să continue acasă. A fost primit cu ostilitate de un sistem nereformat, dar care are mare nevoie de doctori ca Andrei.

Andrei Moscalu, medic: „”Bai, băiatule, tu trebuie să vii să îți faci casă. Nu e bine ce ai făcut afară”. Doamnă, dar mi-a semnat profesorul de afară.”

Reporter: Deci nu ți-a recunoscut rezidențiatul făcut afară.

Andrei Moscalu, medic: „Nimic, nimic.”

S-a reîntors în Marea Britanie și a început un periplu prin mai multe spitale pentru a-și exersa "mâna" și a deveni unul dintre cei mai buni chirurgi ai generației sale.

Andrei Moscalu, medic: „Când intri în sistemul lor te trimit la tot felul de spitale. Mici, mari, peste tot. Pentru că ei au o mentalitate. Trebuie să te simți inconfortabil, ca să devii confortabil. Poți să mă trimiți undeva lângă Londra, foarte departe de Londra, n-am niciun fel de problemă. Atâta timp cât eu devin un chirurg bun. Pentru că ăsta e scopul meu. Să pot să-l tratez pe omul ăla așa cum l-aș trata pe tata. În momentul în care deschizi un om, nu există nimic pe lumea asta mai important decât omul ăla care e deschis. În primele 6 luni am făcut cursurile și am operat cât au operat colegi de-ai mei de aici în 3 ani.”

Rezultatele nu au întârziat să apară. Miile de ore petrecute în sala de operație i-au fost răsplătite. A fost ales dintre zeci de tineri chirurgi să fie bursier la Harvard, în Statele Unite.

Andrei Moscalu, medic: ”Nu pot să iei mașină pentru Bostonul ăsta. Trebuie să iei vaporul sau avionul". M-am blocat. ”Sunteți 96 în decanatul asta și noi te-am ales pe tine că să mergi la Boston”. Toți oamenii care au mers de aici din decanatul asta la Harvard sunt consultant de vârf. Sunt opinii din chirurgia din țara asta. Absolut toți.”

Trei ani a făcut cercetare la cel mai înalt nivel în Statele Unite, a primit premii prestigioase și la 37 de ani, Andrei Moscalu este văzut că unul dintre tinerii cu mare potențial în chirurgia britanică.

Andrei Moscalu, medic: „Când am plecat din Marea Britanie spre State eram chirurg. Acum când m-am întors sunt chirurg-cercetător.”

Este total dedicat și știe că dacă vrea să facă cercetare semnificativă, munca este obligatorie. Cu doctorul Bala s-a cunoscut în urmă cu 5 ani, înainte să ajungă în State. Împreună au câștigat cel mai important premiu din Marea Britanie și Irlanda de nord acordat pentru îmbunătățirea actului operator în chirurgia abdominală.

Dr. Bala: „Andrei a fost de la începutul carierei lui foarte motivat. A vrut să avanseze, chiar dacă a rezolvat treaba, după ce operația s-a încheiat, rămâne peste program, tot timpul mai adaugă ceva.”

Decanul Universității de medicină din Norwich îi recunoaște meritele.

Dr. Velchuru Vamsi Jpuh: „Cred că Andrei excelează, este foarte concentrat, indiferent ce va dori să facă. Dacă ne uităm la aptitudinile lui de chirurg, este foarte, foarte îndemânatic. Nu este o problemă să rămână chirurg și la fel face cercetare interesantă.”

Deocamdată a ales să rămână în estul Angliei. Locuiește la 5 minute de spital, într-o zonă în care majoritatea vecinilor sunt doctori.

Andrei Moscalu, medic: „Foarte, foarte aproape. E prima dată de când am terminat facultatea, de 13 ani, când pot să vin să iau prânzul acasă, ceea ce e foarte bine.”

În casă este așteptat tot de un doctor. Cu Joanne s-a întâlnit în Irlanda, pe vremea când lucrau în aceeași clinică.

Andrei Moscalu, medic: „Ne-am întâlnit în vara lui lui 2015 și amândoi lucram în același spital. A fost o ieșire organizată cu colegii și ne-am întâlnit acolo, am băut, am dansat și asta este povestea. Ea este dietetician și nutriționist, el un chirurg respectabil în Marea Britanie. Au decis să se căsătorească, dar a venit pandemia. Totul era aranjat, ai mei trebuiau să zboare din Irlanda în Anglia, familia lui Andrei trebuia să vină din România. Dar, în martie anul ălă, totul s-a anulat și am rămas fără nuntă… A fost așa de trist.”

Și dacă și-au propus să-și oficieze nunta, au făcut-o. Chiar dacă era pandemie.

Joanne: „Nunțile nu erau premise în Marea Britanie, în timpul pandemiei erau interzise, dar noi chiar voiam să ne căsătorim, eram pregătiți să ne căsătorim și am cerut permisiunea specială de la șeful bisericii din Anglia.”

Munca doctorilor în acea perioadă era istovitoare. Profesorul Martin Sinclair este unul dintre coordonatorii chirurgiei din Marea Britanie. L-a cunoscut pe Andrei în 2019, chiar înainte de pandemie.

Prof Dr Martin Sinclair: „Andrei a fost mult peste așteptări și din acea perioadă am devenit foarte apropiați în acel context.”

Să fii un bun chirurg înseamnă să fii grozav cu un bisturiu sau să fii priceput cu un robot. Dar noi avem o vorbă în chirurgie: un bun chirurg știe cum să opereze, un chirurg mai bun știe când să opereze și cel mai bun chirurg știe când nu trebuie opereze. Și cred că Andrei este genul acesta de chirurg, știe cum să abordeze toate cazurile. Ar putea să devină unul dintre liderii în chirurgie în viitor.

În 2022 a luat premiul pentru rezidentul anului la Harvard în domeniul chirurgiei și a fost primul român care a luat premiul în excelență din partea Colegiului American de chirurgie.

Perioada bursei de la Harvard a fost momentul că familia Moscalu să se mărească. A rămas în contact cu toată lumea, se conversează cu familia mult, știe tot ce se întâmplă în România.

Dr. Bala: „Să sperăm că în viitor Andrei va duce expertiza sa înapoi, fie că este vorba despre cunoștințele sale în chirurgie sau expertiza academică în cercetare, le va lua pentru țara natală și va fi foarte util să facă ceva pentru România.”

Deocamdată, Andrei Moscalu excelează în străinătate.

Andrei Moscalu este unul dintre cei mai proeminenți chirurgi ai generației sale. Cu tenacitate și talent a arătat lumii că rădăcinile sale românești pot da rezultate oriunde în lume. Este mândru de originile sale și știe că poate face mai mult pentru țară atunci când i se va cere.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, la cel mai profitabil sezon din ultimii ani: a prezentat toate sumele încasate
Gigi Becali, la cel mai profitabil sezon din ultimii ani: a prezentat toate sumele încasate
Citește și...
Dr. Diana Mihai, medic primar ginecolog: „În România sunt cele mai multe infecții cu HPV din Europa”
Dr. Diana Mihai, medic primar ginecolog: „În România sunt cele mai multe infecții cu HPV din Europa”

Infecția cu HPV este cea mai frecventă infecție sexuală. Dar virusul se poate lua și prin contact piele pe piele. De aceea, este recomandată vaccinarea. În curând, atât fetele cât și băieții cu vârste între 11 și 18 ani vor putea face vaccinul gratuit.

Ce se întâmplă cu șefa de la oncologie din Suceava care lua mită de la pacienții cu cancer. Decizia magistraților
Ce se întâmplă cu șefa de la oncologie din Suceava care lua mită de la pacienții cu cancer. Decizia magistraților

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a Ancăi Ababneh Dumitrovici, medic specialist oncolog.

De ce este important să mergeți la medic atunci când aveți câteva kilograme în plus. Sfatul medicilor
De ce este important să mergeți la medic atunci când aveți câteva kilograme în plus. Sfatul medicilor

De la grăsimea din abdomen, rinichii primesc informația. Crește tensiunea. Așa apare hipertensiunea.  

Directorul spitalului Al-Shifa, arestat de armata israeliană. Se afla pe coridorul umanitar ce duce spre sudul Fâşiei Gaza
Directorul spitalului Al-Shifa, arestat de armata israeliană. Se afla pe coridorul umanitar ce duce spre sudul Fâşiei Gaza

Directorul spitalului Al-Shifa a fost arestat de armata israeliană, a declarat pentru AFP un medic de la spital.

 

 

Afacere ilegală la spitalul din Sălaj. Un medic a obținut 130.000 de lei pentru a prelucra probe pentru testele Papanicolau
Afacere ilegală la spitalul din Sălaj. Un medic a obținut 130.000 de lei pentru a prelucra probe pentru testele Papanicolau

O doctoriță de la Spitalul Județean Sălaj, fost manager al unității medicale, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu.

Recomandări
Ce (re)promit partidele pro-europene: impozitare progresivă a marilor averi, sute de mii de case, școli și spitale | DOCUMENT
Ce (re)promit partidele pro-europene: impozitare progresivă a marilor averi, sute de mii de case, școli și spitale | DOCUMENT

Partidele pro-europene care negociază componența viitorului Guvern au prezentat marți o listă a măsurilor pe care intenționează să le pună în aplicare. USR nu a semnat documentul asumat de alianța PSD-PNL-UDMR-minorități.  

Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea
Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea

Comisia Europeană a deschis o anchetă oficială împotriva TikTok după ce alegerile prezidențiale din România au fost anulate în urma manipulărilor de pe această platformă.

Metoda prin care niște hackeri români au furat 106 milioane euro de la clienții unui site de shopping celebru în toată lumea
Metoda prin care niște hackeri români au furat 106 milioane euro de la clienții unui site de shopping celebru în toată lumea

106 milioane de euro! Atât au furat niște hackeri români de la sute de clienți ai unui cunoscut site de cumpărături, fondat în America.