Pe caniculă, ger și viscol. Voluntarii Free Miorița aduc lumină, la propriu, în întunericul pe care mulți se fac că nu-l văd
Bate țara în lung și în lat ca să aducă, la propriu și la figurat, lumina în cele mai izolate comunități din România.
Iulian Angheluță este fondatorul Asociației Free Miorița care, în ultimul deceniu, a legat la electricitate sute de gospodării din zeci de județe. Strânge bani din donații și cu ajutorul voluntarilor vindecă răni pe care statul n-a știut să le îngrijească. Anul acesta s-a apucat să salveze și milioane de cărți din subsolurile Bibliotecii Naționale, care au fost contaminate cu bacterii și fungi toxici.
De peste un deceniu, o mână de voluntari aprinde, la propriu, lumina în cătunele uitate din toate colțurile țării. Se numesc Free Miorița.
Merg pe caniculă, ger sau viscol cu bicicleta, pe jos cu barca sau tractorul. Își iau trusele și rucsacurile în spate și aduc în secolul XXI cele mai izolate familii din România.
Iulian Angheluță este omul din spatele proiectului Lumină pentru România: „Am venit cu un sistem fotovoltaic. O să avem cam toată ziua de lucru, la o familie din Holbav.”
17 octombrie, ora 8 dimineața. Mergem spre familia domnului Emil. Locuiește în vârful unui deal abrupt de la marginea localității. Drumul până la casuța din lemn este de cele mai multe ori impracticabil.
Oficial, în România anului 2023 peste 50.000 de familii locuiesc în astfel de condiții. Neoficial, numărul lor este mult mai mare.
Iulian Angheluță: „În primul rând, clar e o probelma de ordin politic. Oamenii ăștia toți, care sunt abandonați, trăiesc în zone izolate sau semi-izolate, nu reprezintă o miză de voturi.”
Sunt oamenii pe care statul român i-a uitat și de care Iulian vrea, prin puterea exemplului, să-l facă să-și aducă aminte. În total, 326 de gospodarii, din 118 localități și 29 de județe, au primit până acum lumină în ultimul deceniu cu ajutorul asociației Free Miorița.
Iulian Angheluță: „Ideea pe care merg eu mi se pare foarte simplă: sunt foarte mulți oameni care s-au născut, au avut o stea norocoasă, sau cum vrei să-I spui. Este meritul lor. Și alții și-au făcut-o și mai luminoasă, foarte bine. Și sunt foarte mulți care nu au avut șanse. Sau chiar dacă au avut, le-au jucat prost cărțile. Mesajul și ceea ce facem aici este mai mult către autorități. Pentru că noi avem un contract social. Ai niste taxe și impozite, statul are niste obligații, prin lege asumate, da? Hai să facem să le facem, nu? Că, până la urmă, dacă ne ajutăm toți între noi ne e mai bine tuturor.”
Cu această filozofie de viață, Iulian a luat țara la picior, a identificat familiile cu posibilități financiare reduse, a strâns bani din donații, a cumpărat scule și echipamente și a coagulat în jurul său echipe de voluntari pe care i-a învățat să monteze panouri solare și instalații electrice.
În vârful dealului locuiește domnul Constantin, căruia i-a instalat panouri anul trecut.
Povestea a început în 2013. Lucra de mai bine de 10 ani, în industria publicității. Avea un salariu bun, un job călduț, dar nu se mai regăsea în munca de birou. Și-a dat demisia și a plecat într-un raliu umanitar până în Mongolia.
Iulian Angheluță: „Am avut ocazia cu 2 prieteni să mergem toți 3 cu o Dacie 1310. Pentru că era românească, un brand românesc. Eera accesibilă din punct de vedere mecanic. Se strica des, dar o reparai la fel de ușor.”
Iulian Angheluță: „Mesajul nu e să-și dea toți demisia, să și-o dea dacă vor. Mesajul e că eu am ajuns acolo într-un moment în care nu mai eram eu și atunci era normal să plec acolo. Dacă tu ești foarte OK cu ce faci, go! Mesajul este că lucrurile pe care tu le faci, în locul și unde ești tu acolo să fii tu OK cu tine însuți sau însăți. Atâta tot. Dacă nu ești ok, nu mai sta în starea aia, pentru că va fi din ce în ce mai rău. Și asta se vede și la nivel macro. Pentru că d-aia merg foarte multe lucruri prost. Pentru că avem foarte mulți oameni care stau în foarte multe locuri, poziții, funcții care nu-și fac treaba. Și ei rămân acolo forțați de comoditate, de politic, de ce vrei tu.”
Între timp, povestea lui Iulian a ajuns în publicațiile de peste hotare iar proiectul Lumină pentru România a fost premiat de mai multe ori. Acum este chemat la conferințe, să îi inspire pe alții.
Și tot săpând și căutând pentru conferințe informații despre istoria electrificării a ajuns și la Biblioteca Națională, unde a aflat despre alt secret rușinos al statului român.
Biblioteca deține peste 12 milioane de publicații, între 4 și 6 milioane, nu se știe numărul exact. Se numesc destructuratele. DD24 este doar unul dintre cele 14 depozite subterane unde de mai bine de 10 ani cărțile stau claie peste grămadă în praf, întuneric și umezeală. Au adunat cantități uriașe de mucegai și alți fungi toxici.
Iulian a strâns bani din donații, a cumpărat măști, mănuși, dezinfectanți, folii cutii și paleți și a pus lucrurile în mișcare.
Iulian Angheluță: „OK, statul nu se implică. Până îl facem noi să se implice, ar trebui să ne implicăm noi și ar trebui să ne dăm seama că aici e parte din noi. Aici nu e vorba de un act de comerț. Pentru mine cultura și educația sunt nenegociabile. Și atunci trebuie să te gândești cum să facem noi să salvăm lucrurile astea, pentru că, cumva, ne salvăm pe noi. Până când apucă statul să facă ceva”.
Riscul de îmbolnăvire este atât de mare încât personalul trebuie să se echipeze din cap până în picioare când umblă prin ele. De câteva ori pe săptămână își suflecă mânecile, intră în depozite și curăță și sortează publicațiile. Îl ajută Cristi, singurul angajat al Bibliotecii dispus să manipuleze cărțile contaminate.
Iulian Angheluță: „Noi, ca oameni, ne lipsește mentalitatea și puterea de a alerga la distanță. De a alerga constant și de a face lucruri de durată. Asta ne-a lipsit întotdeauna, asta le lipsește și conducătorilor noștri și aici e foarte mult de lucrat. Atâta timp cât noi nu vom ști ce să le cerem sau ce să cerem statului și cum să le cerem și noi nu facem neapărat niște lucruri în sensul ăsta, rezultatele sunt practic o inacțiune continuă.”
Iulian a convins o firmă de curierat să transporte gratuit cărțile la centrul de iradieri tehnologice de la Măgurele. Acolo sunt introduse în cutii de aluminiu și într-o cameră de iradiere, unde stau câteva ore sub radiații Gamma. Mucegaiul și bacteriile sunt astfel neutralizate. Nici institutul nu le cere bani.
Pe Simona și pe Claudia le-a cunoscut la Bibliotecă și împreună au inițiat proiectul Memoria Națională, prin care au convins Ministerul Culturii să dea în sfârșit bani pentru a salva distrugătoarele.
Ei au adus pe masă un soi de entuziasm pe care mulți angajați din instituțiile de stat și l-au pierdut la un moment dat.
Iulian a venit cu această dorință de a face lucrurile cu curaj. Eu cred că el a avut înțelepciunea de a începe cu primul pachet de cărți.
După 12 ore de muncă, cei doi își strâng trusele, le pun înapoi în căruță și o iau la pas în noapte spre următoarea destinație. De un deceniu Iulian s-a regăsit pe sine ajutându-i pe alții.
Cu mult curaj și o ambiție aproape nebună, vindecă răni pe care statul n-a știut să le îngrijească.
Iulian aduce și este lumină într-un întuneric pe care mulți se fac că nu-l văd.
