Alexandra Mitrică, învățătoarea care s-a întors în România, din Londra, pentru a-i ajuta pe copiii din zonele sărace
Omul sfințește loculul prin bunătate și prin felul în care se apleacă înspre cei mai puțin norocoși.
Este și cazul unei tinere care după o carieră strălucită în Londra, s-a întors acasă hotărâtă să îi ajute pe copiii din zonele sărace. A ajuns într-un sat din Delta Dunării unde preda prin metode moderne. Vede în elevi toată magia pe care o lasă ei să iasă la suprafață atunci când sunt ascultați și încurajați. A intrat în casele lor și a căutat soluții, astfel încât singura grija a celor mici să rămână joaca și lectura.
Alexandra Mitrică e învățătoare și ascultă copiii dintr-un mic sat din Deltă. E pentru prima dată când și ei se simt auziți. A ajuns în satul Sarinasuf de lângă Murighiol în iunie, anul trecut și a preluat cele patru clase primare cu predare simultană.
Copiii vorbesc liber cu doamna care pare că transformă ora într-un club de spus povești despre apă.
Nu raționalul a contat, pentru că a decis să renunțe la salariul de 3.500 de lire din Londra pentru cele 460 de sute de lire pe care le încasează acum ca suplinitoare.
Alexandra Mitrică, învătățătoare: ”În firma de avocatură am lucrat patru ani și am coordonat mai multe echipe care se ocupau de imigrare, de obținerea documentelor, de munca de emigrare. Lucram cu cele mai mari companii din lume.”
Pandemia i-a schimbat planurile. Mama ei era foarte bolnavă în țară, așa că s-a întors. La scurt timp după ce a ajuns în țară s-au anulat zborurile, iar acela a fost momentul când și-a dat seama că nu mai avea la ce să se întoarcă la Londra: nu se mai simțea împlinită nici personal, nici profesional.
Auzise de programul celor de la Teach for Romania, o organizație care a trimis până acum în satele din România 119 cadre didactice în 113 școli, profesioniști din diverse domenii deciși să se implice în educația copiilor din zone defavorizate. Când Alexandrei i s-a propus să plece la Sarinasuf, în Tulcea, a spus imediat ”da”.
Alexandra Mitrică, învătățătoare: ”Am venit din nevoia de solitudine la nivel personal. Simțeam că Londra nu e locul pentru mine și îmi doream să mă întorc acasă și mă gândeam că într-un oraș îmi voi pierde intențiile și energia.”
În Deltă trăiește cu puțin. Și-a adaptat nevoile la noua realitate și-și concentrează atenția pe nevoile copiilor, mai ales că unii dintre ei nu știu să scrie și să citească la 10 ani. Cu ei Alexandra lucrează separat. Se așază la nivelul lor și le dă toată atenția ei.
Știa că Sarinasuf e unul dintre cele mai sărace sate. Știa că va lucra cu copii cu mari probleme în familiile lor, dar nu s-a așteptat să afle că nu aveau în casele lor nicio carte. A cerut atunci sponsorizări de la un mare editor de carte și de la asociația ovidiu ro. A construit o mică bibliotecă în clasă, de care copiii profită din plin.
Pentru învățătoare a fost un tur de forță să sune la toate ONG-urile pe care le știa să ceară materiale didactice, haine și ghete pentru copii. A mers la fiecare casă și a încercat să înțeleagă problemele elevilor ei. Directoarea recunoaște că până și pe ei i-a scos din ritm.
Adina Deaconescu, directoarea școlii din Murighiol: ”Să știți că-și pot da singuri seama de nevoile unui copil după ce observă la el fizic și noi vedem, dar nu mergem din casă în casă cum face ea. Nu se oprește, îi ajută pe foarte mulți, cu îmbrăcăminte, lemne pentru foc. Am avut un parteneriat frumos cu ea.”
Pe ulițele satului din Deltă, Alexandra pare din altă lume. Una nouă, în care voia să-i aducă și pe copiii de la clasa ei. Vinerea au club de film online, iar lunea, club de engleză cu prietenii ei.
Alexandra simte azi că viața din Deltă, izolată de zgomotul marilor metropole e ceea ce îi trebuie ei acum și că ajutându-i pe copii se ajută pe ea. Despre Elena a descoperit că e dislexică, o tulburare neurologică ce împiedică dezvoltarea capacității de a scrie și de a citi și de aceea nu ținea pasul cu ceilalți. Pentru ea a găsit o voluntară care o ajută să facă progrese.
Și în vreme ce aflăm toate acestea de la mama ei, fratele mai mic răsfoiește o carte din cele dăruite de învățătoare. Pentru ea e primul semn că în acea casă sunt speranțe, iar copiii ei au învățat să viseze.
Luiza vrea să fie șoferiță, iar Ionel, frizer.
Alex: ”Inginer sau polițist. Tatăl meu, de când era foarte tânăr, se ducea la baltă, făcea multă muncă și eu nu vreau să ajung la baltă, să mă ardă soarele în cap, să fac și bani și să fac și ceva foarte complex, să fac și bani și să fiu și sănătos.”
Viitoarea șoferiță are azi o casă nouă, pentru că Alexandra a găsit-o locuind în casa bunicii, alături de alte trei familii. A cerut ajutorul asociației tinerilor profesioniști din Londra RO&YOU, care au strâns jumătate din suma necesară construirii unei case pentru ea. Restul i-a pus asociația Marius și prietenii.
În ciuda eforturilor ei, autoritățile par că se străduiesc să o alunge. De un an simte că aleargă în gol. Așteaptă de un an un spațiu să deschidă o bibliotecă, după ce a primit mii de cărți din donații. În plus, locuința promisă de primar ca să vină în sat de fapt nu există, iar recent Alexandra s-a mutat cu chirie la cea de-a șaptea gazdă. Ne-am dus să-i întrebăm de ce. Ne-a refuzat, dar a trimis consilierul lui personal.
Alexandra Mitrică, învățătoare: ”Ce se întâmplă aici e peste puterile mele.”
Atitudinea primarului față de educație e de fapt atitudinea unei întregi clase politice care a ignorat în ultimii 30 de ani învățământul. 40% dintre posturile din rural sunt neocupate, iar țara noastră are printre cele mai mici alocări din PIB din Europa și una din cele mai mari rate de abandon. Alexandra știe însă că micii ei visători au șanse să ajungă oameni mari.
În clasa Alexandrei e un întreg univers, iar acolo copiii uită de grijile de acasă, de lipsurile la care se întorc după școală. Alexandra e consistentă că se ajută reciproc. Ea își ia de la ei energia, o pierduse printre străini, iar copiii absorb ca un burete toată știința ei, pentru că fiecare copil, din fiecare colț de sat, are un vis, iar noi suntem datori să învățăm de la oameni ca Alexandra să-i ascultăm.
Etichete: 1 decembrie, elevi, invatatori,
