Un bărbat a îngheţat aşteptând în frig să-şi primească înapoi câinele de la poliţie

62002808
iStock

Pericles Malagardis, un bărbat fără adăpost din Marea Britanie, a murit din cauza hipotermiei aşteptând în faţa unei secţii de poliţie.

Bărbatul, de origine greacă dar stabilit în Londra din 1989, fusese internat în spital şi, după externare, a mers la secţia de poliţie din Uxbridge ca să îşi recupereze câinele la care ţinea foarte mult. Un agent de poliţie i-a spus însă să aştepte până a doua zi dimineaţa.

Malagardis a aşteptat, răbdător, în faţa secţiei de poliţie, dar agenţii se pare că au uitat de el. Între timp, temperaturile au scăzut sub zero iar bărbatul a Îngheţat. Cadavrul său a fost găsit câteva zile mai târziu, scrie Metro.

În vârstă de 63 de ani, grecul lucrase o vreme ca şofer de livrări şi devenise unul dintre cele mai pitoreşti personaje din Londra. Dormea de obicei într-un terminal al aeroportului Heathrow, iar cei de acolo strânseseră 6.000 de lire sterline pentru ca Malagardis să poată zbura în Grecia ca să-şi revadă familia. Banii vor fi acum folosiţi pentru înmormântarea sa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62002798
Şi-a ucis iubitul şi a făcut mâncare de orez cu carnea lui. Cui i-a servit-o apoi
O femeie din Maroc este acuzată de autorităţile din Emiratele Arabe Unite că şi-a tăiat în bucăţi iubitul, apoi l-a gătit şi l-a servit unor muncitori.
62002786
Resturi dintr-un cadavru, găsite pe fuselajul unui avion de pasageri. Pe cine ucisese pilotul
Un avion care decola de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova a călcat un cetăţean armean care se afla din motive încă neelucidat pe pistă.
62002704
Un bărbat imobilizat la pat ar fi dat foc casei, în Mureş. Omul a murit carbonizat
Un bărbat de 52 de ani din Mureș și-a găsit sfârșitul în incendiul pe care chiar el l-ar fi provocat. În doar câteva clipe, flăcări puternice au cuprins locuința, iar omul, imobilizat la pat, nu a putut fi salvat.