Trupurile a doi ciobani, găsite într-o fântână din Dolj. Anunțul autorităților

62065803

Trupurile a doi bărbați au fost descoperite duminică într-o fântână de pe un câmp din afara satului Smârdan, comuna Ciupercenii Noi.

 

Potrivit informaţiilor furnizate de ISU şi IPJ Dolj, cei doi bărbaţi sunt ciobani la două stâne amplasate în extravilanul comunei Ciupercenii Noi, iar aceştia au fost găsiţi în urma unui apel primit la 112, informează Agerpres.

„În cursul dimineţii s-a primit un apel prin care poliţiştii au fost sesizaţi că într-o fântână din comuna Ciupercenii Noi este căzută o persoană. La faţa locului s-a stabilit faptul că doi bărbaţi - unul de 43 de ani, din Ciupercenii Noi, şi celălalt de 38 de ani, din Obârşia de Câmp, judeţul Mehedinţi -, ciobani la două stâne amplasate în extravilanul comunei Ciupercenii Noi, au fost găsiţi decedaţi în fântâna respectivă, cadavrele acestora fiind scoase de reprezentanţi ai ISU", precizează IPJ Dolj.

Fântâna în care s-au înecat cei doi are diametrul de circa 1 metru şi se află în câmp, aproape de una dintre stâne.

„Iniţial a fost văzută plutind o persoană şi salvatorii au acţionat pentru extragerea victimei din fântână. La o verificare atentă şi în urma discuţiilor cu proprietarul stânei, au mai descoperit încă o personă în fântână. În total două persoane în vârstă de 43 şi 38 ani, ciobani la două stâne, au fost scoase din acea fântână", a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă.

Până la nivelul apei erau circa 8 metri, iar din primele verificări cele două cadavre nu prezintă urme de violenţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
62065801
Crimă între fraţi, în Capitală. Cum au dus 2 muncitori cadavrul în camion fără să ştie
Un puzzle macabru a fost rezolvat sâmbătă seară de polițiștii din Capitală.
62065743
Cadavrul unei femei, găsit în moloz de muncitori la marginea Capitalei. Cine ar fi ucigaşul
Doi muncitori care descărcau moloz pe un teren viran din Ilfov au descoperit că printre resturi se află un cadavru și au dat alarma.
62064953
Descoperire șocantă făcută de un bărbat pe un teren viran din Ilfov
Cadavrul unei persoane a fost descoperit, sâmbătă, pe un teren viran din Ilfov.