Tragedie într-o familie de polițiști. Femeie ucisă de soț, din cauza datoriilor

61948847

Un inspector de poliție din Marea Britanie, cu 20 de ani de experiență, a fost găsit vinovat pentru moartea soției sale. Daren McKie a fost acuzat că și-a strangulat soția, după care i-a aruncat trupul în lac și a încercat să își acopere urmele.

El ar fi recurs la acest gest după ce femeia a aflat că acesta a făcut o cerere de împrumut de aproximativ 62.000 de euro fără consimțământul ei. 

Darren McKie, în vârstă de 43 de ani, și soția sa Leanne lucrau la o secție de poliție din Greater Manchester. Potrivit anchetatorilor, cuplul avea probleme financiare și ar fi datorat aproximativ 115.000 de euro, relatează bbc.com.

„Moartea femeii a fost cauzată de o ceartă pe care au avut-o după ce el a fost găsit vinovat de săvârșirea unor infracțiuni foarte grave”, a spus procurorul Nigel Power QC în instanță.

Potrivit sursei citate, inspectorul Mckie i-a falsificat semnătura soției în repetate rânduri, i-a folosit numărul de mandat și documente salariale pentru cererea de împrumut. Într-o zi, a plecat de la muncă brusc, după ce a primit un mesaj de la femeie. Aceasta i-a mărturist că a descoperit cererea de împrumut. Ulterior, Leanne McKie, în vârstă de 39 de ani, a fost găsită strangulată în lacul Poyton din Cheshire.

McKie a încercat să-și acopere urmele, creând impresia că soția sa ar fi fost omorâtă de altcineva. Astfel, el a trimis mesaje de pe telefonul femeii, după ce a omorât-o, iar atunci când a ajuns în custodia poliției „nu a trădat nicio emoție.”

Leanne McKie

„Cred că s-a distanțat complet de realitatea faptului comis. Cred că este foarte trist că a așteptat până când i s-au prezentat toate dovezile, ca să admită că e vinovat. Nu putem ignora faptul că în acest caz au fost implicați doi ofițeri de poliție, dar nu l-am tratat diferit din această cauză. McKie s-a folosit de ceea ce a învățat în calitate de ofițer de poliție ca să își acopere urmele. Este un laș pentru că a refuzat pe parcursul anchetei să își asume responsabilitatea. Cazul este unul traic, pentru că avem trei copii rămași fără mamă, din păcate și fără tată, și asta din cauza acțiunilor sale”, a spus detectivul Aaron Duggan, care a condus ancheta.

Într-un comunicat de presă, familia victimei a reacționat spunând că „s-a făcut dreptate”, dar că „nu există niciun câștigător în acest proces.”

„Viețile noastre nu vor mai fi nicicând la fel. Ne-am pierdut fiica, iar nepoții noștri au rămas fără iubita lor mămică”, au mai precizat cei din famila femeii.

La rândul său, un oficial din poliție a precizat: „Leanne era foarte muncitoare și dădea mereu dovadă de profesionalism. A lucrat în departamentul care se ocupa de agresiuni sexuale și a arătat întotdeauna susținere pentru victimele sale, în momentele în care erau foarte vulnerabile”, a spus Ian Pilling.

Pe parcursul procesului, Darren McKie a negat că și-ar fi omorât soția, dar în cele din urmă și-a recunoscut fapta. El va afla sentința marțea viitoare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61948828
În SUA, un bărbat a mușcat un câine polițist

Un om a muşcat un câine. Nu este nicio glumă. Chiar s-a întâmplat în Statele Unite.

61948743
Imagini șocante într-o pădure din Bihor. Mai multe vulpi ucise și jupuite atârnau de crengi

Imagini terifiante surprinse de un trecător, la marginea unei păduri din Bihor. Mai multe vulpi moarte, unele dintre ele jupuite de blană, atârnau de crengile unui copac, într-un tablou sinistru.

61948641
Momentul în care o femeie este legată de copac și biciuită de soț. VIDEO

Scene șocante, filmate în India. O femeie a fost biciuită de 100 de ori de către soțul ei, pedeapsă pentru adulter.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.