Tânăr bătut cu bestialitate de patru indivizi. ”Am dat ca să mă țină minte”

×
Publicitate

Un tânăr în vârstă de 22 de ani dintr-un sat din Dâmbovița a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost bătut în plină stradă.

Victima povestește că plecase de la o petrecere, iar pe drum a fost atacată de patru indivizi. Scandalul, anchetat acum de polițiști, ar fi izbucnit din cauza unei fete.

Scenele s-au derulat pe o stradă din comună Pietrari, judeţul Dâmboviţa, la scurt timp după ce tânărul în vârstă de 22 de ani a plecat de la o petrecere.

"M-au luat direct la bătaie, m-a luat la bătaie cu pumnalul, mi-a dat cu o sticlă de bere în cap. Pentru că am stat cu o fată, băiatul acela nu a putut să stea şi a vorbit cu trei băieţi să mă bată", povestește victima.

Victima a fost apoi abandonată într-un şanţ.

"Nu trebuia bătut în halul ăsta, trebuia să stea de vorbă cu el, dacă ar fi avut ceva, din cauza unei fete, ce s-a întâmplat, dar să fie bătut în halul ăsta e strigător la cer", povestește o apropiată a victimei.

În cele din urmă, tânărul a reuşit să sune la 112 şi a fost transportat la spital.

"A suferit un traumatism cranio-facial intens, în urma căruia a rezultat o fractură de piramidă nazală şi un epitaxis exterior", a explicat Elena Firoiu, purtător de cuvânt SJU Târgovişte.

Cei acuzaţi au însă altă variantă - susţin că au crezut că victima urmează să îi atace.

"Nu pot să zic că regret pentru că s-a ridicat pe picioarele lui, am crezut că e bine, adică, na, nici n-am dat ca să, decât aşa, ca să mă ţină minte, cum s-ar zice", povestește unul dintre agresori.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violențe şi continuă cercetările pentru a stabili cine se face vinovat pentru producerea acestui scandal.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
61965897
Elevă cu deficienţe de auz, bătută cu sălbăticie de o îngrijitoare. Femeia NU a fost concediată
S-au derulat scene scandaloase în liceul pentru copiii cu deficienţe de auz din Cluj-Napoca. O fată de clasa a VII-a a fost bătută cumplit de una dintre îngrijitoare. Momomentul strigător la cer a fost surprins de un alt elev, martor la eveniment.
61965874
Leșul unui cal, abandonat trei zile într-un șanț, lângă casa unui localnic
Situaţie revoltătoare într-o comună din Iaşi. În urma unui accident rutier, leşul unui cal a zăcut mai bine de trei zile într-un şanţ, chiar lângă casa unui localnic.
61965712
Bărbat găsit mort în mașină, în timpul unui festival, în Galați. Ce i-a alarmat pe oameni
Descoperire macabră, în mijlocul oraşului Galaţi, în timpul unui festival cu muzica live, dans şi grătare. Comercinatii care vindeau porumb fiert şi vată de zahăr au găsit într-o maşină parcată în apropierea petrecerii un bărbat mort.