Româncă de 20 de ani, obligată de iubitul italian să se prostitueze chiar și când era gravidă

62033321
iStock

Un italian din Torino care și-a obligat partenera româncă să se prostitueze, deși aceasta era însărcinată și își creștea și copilul mic de un an, a fost condamnat la 8 ani și 9 luni de închisoare.

Românca de 20 de ani, crescută în Italia, a suportat violențe de neimaginat din partea partenerului ei, Raffaele F. (39 de ani), care era considerat teroarea prostituatelor din San Salvario.

Bărbatul a violat-o și maltratat-o pe româncă, a obligat-o să se prostitueze chiar și când era gravidă cu al doilea copil și i-a luat toți banii câștigați, lăsând-o fără mâncare și fără bani pentru scutecele pentru copil, scrie presa italiană.

După ani de coșmar, românca de 20 de ani și-a făcut curaj și a sunat la telefonul pus la dispoziție de autorități pentru victimele abuzurilor fizice și psihice, unde l-a denunțat pe partenerul ei.

Joi, Tribunalul din Torino a decis condamnarea italianului la 8 ani și 9 luni de închisoare.

Potrivit sentinței, românca trebuie să primească despăgubiri în valoare de 60 de mii de euro.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62033210
Gestul unei mame din Cluj, după ce a fost diagnosticată cu depresie

O familie din Jucu de Sus, judeţul Cluj, este în stare de şoc, după ce în fântâna casei a fost găsit trupul neînsufleţit al proprietarei.

62033201
Bătaie cu pumni și picioare, la Oradea. Un tânăr e pus la pământ și lovit cu scaunul

Bătaie ca în Vestul Sălbatic în Oradea.

62023946
O femeie de 54 de ani a dat naștere nepotului ei. Cum a fost posibil

O femeie de 54 de ani din Marea Britanie a dat naștere nepotului ei, fiul fiicei sale, dearece tânăra a suferit de cancer cervical, iar în urma tratamentului a rămas infertilă.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.