Panică în mai multe localități din Galați. Mai multe persoane, rude între ele, s-au trezit cu mașinile lovite și incendiate

62417398
Shutterstock

Un bărbat de 36 de ani din comuna Barcea, judeţul Galaţi este cercetat de poliţişti. El este acuzat că a lovit şi incendiat mai multe maşini care aparţineau rudelor sale.

În comuna Barcea, acolo unde bărbatul locuiește, acesta a intrat cu mașina intenționat într-un vehicul.

De asemenea, bărbatul s-ar fi deplasat pe strada Margaretelor, în zona unde se află o grădiniţă, şi ar fi lovit de mai multe ori mașina soției sale.

În acel moment, pe locul din dreapta al autoturismului se afla cumnata bărbatului. Ea a reuşit să iasă din maşină, fiind rănită uşor. Aceasta a fost preluată şi transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.

După ce a lovit maşina soţiei, accesta a mers la domiciliul unui bărbat de 50 de ani, unde ar fi lovit, tot cu intenţie, două autovehicule parcate în faţa imobilului.

Ulterior, acesta s-a deplasat în satul Podoleni, din comuna Barcea, la adresa de domiciliu a surorii sale, de 40 de ani, unde ar fi incendiat atât maşina pe care a condus-o şi cu care a lovit celelalte autoturisme cât şi un autoturism ce aparţine surorii sale.

„Joi, dispeceratul 112 a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la doua autoturisme, in localitatea Podoleni, comuna Barcea, judeţul Galaţi. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Garda Iveşti şi echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci, pompierii reuşind să lichideze incendiul în limitele găsite. A ars un autoturism VW Passat în proporţie de 100% , iar la al doilea autoturism marca Mercedes C220 a ars zona compartimentului motor. Cauza incendiului este acţiunea intenţionată a unei persoane, care ar fi rudă cu persoana păgubită”, a transmis ISU Galaţi.

Poliţiştii au pornit în căutarea bărbatului şi l-au depistat în localitatea Podoleni, fiind condus la o unitate spitalicească, în vederea recoltării de probe biologice pentru a stabili dacă a consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive.

În cauză va fi deschis dosar privind infracţiunile de vătămare corporală şi distrugere, iar, în funcţie de rezultatele cercetărilor, se va putea extinde urmărirea penală.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62420400
Un bărbat a fost înjunghiat și lăsat să moară pe stradă de un individ drogat, în Slobozia

Crimă înfiorătoare în orașul Slobozia din județul Ialomița. Un bărbat de 36 de ani a fost înjunghiat noaptea pe stradă și lăsat să moară. Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat să îl resusciteze, însă fără succes.

62420002
„Diavolul" pedofil a fost închis pentru ororile la care a supus un copil. „Sunt cele mai îngrozitoare și terifiante abuzuri”

Un pedofil care a fost supranumit „Diavolul" pentru aspectul său neobișnuit a fost închis sub acuzația că a comis mai multe abuzuri sexuale împotriva unui copil.  

62391544
O noră a murit în timp ce rostea un elogiu la înmormântarea socrului său. Femeia era mama a trei copii

O familie a avut parte de o dublă tragedie în decurs de doar câteva zile. Un bărbat de 81 de ani a murit, iar nora lui s-a stins în mod tragic în timp ce rostea un elogiu la înmormântare.

 

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.