O mamă a descoperit după 38 de ani că a plecat de la spital cu un alt bebeluș

61957509
youtube.com

O mamă a aflat, după aproape 38 de ani, că, în urma unei greșeli, a luat un alt bebeluș de la spital, iar în tot acest timp i-a spus “fiu” unui bărbat care nu avea nicio legătură de sânge cu ea.

Descoperirea șocantă a fost făcută, după ce “fiul familiei” a decis să facă un test AND, iar în urma rezultatelor a descoperit că nu are nicio legătură de sânge cu cei pe care îi numea “părinți”, potrivit The Sun.

Decizia de a face acest test a apărut, după ce tânărul a observat că nu seamănă deloc cu mama și tatăl său.

“Întotdeauna m-am confruntat cu comentarii răutăcioase din partea cunoscuților. Toți îmi atrăgeau atenția că nu semăn deloc cu părinții mei și, mai în glumă mai în serios, îmi spuneau că nu sunt fiul lor. M-au deranjat atât de tare aceste zvonuri, încât am decis să fac un test ADN și să le demonstrez contrariul,” a declarant tânărul originar din Brazilia.

Însă, în momentul în care a primit rezultatele, cele mai negre coșmaruri ale sale au fost confirmate. Așa a descoperit că nu este înrudit cu cuplul care l-a crescut timp de 38 de ani. Șocul a fost la fel de mare și pentru mama sa.

Ulterior, femeia a decis să afle ce s-a întâmplat cu fiul său biologic și, astfel, a contactat spitalul unde a născut, în 1980, cerând o listă cu toate numele nou-născuților din perioada 1 – 7 octombrie 1980.

Pe lista solicitată au apărut doar două nume de băieți: Romualdo și Noel. După ce a consultat mai multe fotografii, mama devastate și-a dat seama de greșeala cumplită, realizând că a crescut, în tot acest timp, un străin.

Familia și-a făcut curaj și a încercat să-l contacteze pe adevăratul fiu, însă au descoperit cu tristețe că acesta a murit în urmă cu 37 de ani, la vârsta de doar un an. De asemenea, și cealaltă familie a desfășurat o acțiune de căutare a fiului pierdut, iar cu ajutorul presei, au reușit să-l identifice pe Romualdo, adevăratul lor copil.

Tânărul și-a cunoscut părinții biologici care locuiau la doar câteva mile depărtare, în același oraș din Brazilia. În urma emoționantei întâlniri, bărbatul a descoperit că mai are opt frați și 18 nepoate și nepoți.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61957503
Momentul șocant în care un turist duce un delfin pe umăr și îl aruncă în portbagajul mașinii. VIDEO

Un turist din China este căutat de polițiști, după ce a furat un delfin de pe plajă și l-a aruncat în portbagajul mașinii persoanale.

61957502
O adolescentă costumată în clovn și-a înjunghiat iubitul în timp ce întrețineau relații sexuale

O adolescentă din Marea Britanie fost condamnată la 11 ani de închisoare, după ce și-a înjunghiat iubitul în timp ce întrețineau relații sexuale.

61957438
Momentul șocant în care un bărbat a fost ucis de ursul cu care a vrut să-și facă un selfie. VIDEO

Un bărbat din India a fost ucis de ursul cu care a încercat să-și facă o fotografie de tip “selfie”. Incidentul a avut loc lângă o pădure din regiunea Odisha.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.