Mama și bunica unui tânăr, arestate, după ce l-au torturat pe băiat până la moarte

61934233
iStock

Mama, bunica și sora unui adolescent din Marea Britanie au fost arestate, după ce l-au lăsat pe tânăr să putrezească până la moarte.

Primii salvatori care au descoperit cazul lui Jordan au declarat că tânărul, deși avea 18 ani, semăna cu o victimă dintr-un lagăr de exterminare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Băiatul a fost înfometat, legat de pat și lăsat să zacă în propria mizerie încât infecțiile i-au provocat răni până la os. În cele din urmă, după luni de suferință, trupul emaciat al lui Jordan nu a mai putut lupta, iar adolescentul s-a stins din viață.

Judecătorul care a dat sentința în cazul celor trei femei a declarat că această situație este dincolo de orice imaginație.

„Nu se poate spune că familia voastră avea venituri modeste sau că sufereați de foame. Am înțeles că în casă existau 3 frigidere și 3 congelatoare pline”, a declarat judecătorul.

Tatăl său, Steven Burling, a declarat: "Ne simțim trădați de oamenii în care am avut încredere să îl îngrijească pe Jordan".

Mama lui Jordan Burling, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnată la patru ani de închisoare, iar bunica acestuia, la trei ani, pentru omor prin imprudenţă. Sora victimei a primit doar o condamnare de 18 luni.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61972309
Pedofil omorât în bătaie, la nici o săptămână după ce a ajuns în închisoare
Un bărbat condamnat la 55 de ani de închisoare pentru că a abuzat minori a fost omorât în bătaie de un alt deținut, la nici o săptămână după ce a ajuns după gratii.
61972926
Momentul în care un copil este salvat, după ce a căzut de la etajul 7. VIDEO
Mai mulți vecini i-au salvat viața unui băiat de cinci, care a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Minsk, după ce l-au prins cu ajutorul unei simple pături.
61972860
Execuția unui deținut, oprită în ultima clipă. Urma să fie folosită o nouă substanță
Execuția unui condamnat la moarte în statul Nevada a fost oprită în ultima clipă, după ce compania farmaceutică care produce sedativul a dat statul în judecată deoarece nu dorește ca produsele sale să fie utilizate în astfel de scopuri.