Doi morți și 3 răniți, după ce o mașină a fost spulberată de un TIR, în Brașov

×
Publicitate

Doi bărbaţi au murit, iar două femei şi un copil au fost răniţi, vineri dimineaţa, în accidentul în care au fost implicate un autoturism şi un autotren, pe DN13 Braşov - Târgu Mureş, la ieşirea din localitatea Rupea către Sighişoara, în judeţul Braşov.

 

Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, un autoturism a pătruns pe contrasens, pe un segment de drum în curbă, şi a intrat în impact cu un autotren. După producerea accidentului, circulaţia în zonă a fost blocată pe ambele sensuri.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a informat că, la sosirea echipajelor de descarcerare şi prim-ajutor, trei victime erau încarcerate. Dintre acestea, doi bărbaţi au prezentat leziuni incompatibile cu viaţa.

Copilul care a fost rănit în accident, în vârstă de 3 ani, conştient, a fost preluat de Serviciul de Ambulanţă Rupea şi transportat la spital.

Celelalte două victime, două femei, care prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov. Toate victimele erau ocupanţi ai autoturismului implicat în accident.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aaCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62065328
Bărbat din Prahova, acuzat că a agresat sexual o fetiță de 11 ani. Cum a amenințat-o
Un caz cutremurător a ieşit la iveală în judeţul Prahova. Un individ este suspectat că ar fi agresat sexual o copilă de 11 ani. Mai mult, ar fi ameninţat-o că dacă povesteşte cuiva cele întâmplate, membrii familiei ei vor avea de suferit.
62068160
Poveste de groază. Un bărbat de 80 de ani, bănuit că a violat o copilă de 6 ani
Caz pe cât de şocant, pe atât de scandalos, petrecut în judeţul Hunedoara.
62068156
O bătrână are arsuri pe 50% din suprafața corpului după ce i-a sărit casa în aer
Experiență traumatizantă pentru o biată femeie de 79 de ani din județul Alba. Aceasta a ajuns la spital cu arsuri pe mai bine de 50% din suprafața corpului după ce i-a sărit casa în aer.