Mutilată pe viață. În ce stare se află acum o tânără de 25 de ani, care a vrut să-și tatueze albul ochilor

62314636
Instagram

Un tatuator care a provocat orbirea unei femei, după o încercare nereușită de a-i colora cu negru globii oculari, a fost amendat cu 30.000 de lire sterline.  

Potrivit The Sun, este vorba despre Piotr A., care a fost găsit vinovat de către un tribunal din Wroclaw, Polonia. Acesta a recunoscut în timpul procesului că, de fapt, nu știa cum să realizeze un astfel de tatuaj special, dar a folosit o tehnică similară cu tatuarea pielii.

Din cauza sa, Aleksandra Sadowska, acum în vârstă de 25 de ani, a orbit la un ochi și a fost forțată, apoi, să-l scoată și pe celălalt, din cauza tușului folosit la tatuaj.

Tragedia s-a produs când ea avea 21 de ani, în aprilie 2017, la un studio de tatuaje din Varșovia pe care l-a găsit după ce a căutat pe internet. Aleksandra a vrut să-și tatueze albul ochilor cu negru după ce l-a văzut pe rapperul polonez Popek făcând acest lucru.

”Întotdeauna mi-am dorit ochi tatuați, am crezut că mi se potrivesc”, spunea ea la acea vreme.

Însă, după ce a avut o încredere oarbă în Piotr A., ​​Aleksandra și-a dat seama rapid că tatuajul are consecințe catastrofale. Imediat, a început să sufere din cauza durerilor la ochi, însă tatuatorul i-a spus că era de așteptat să se întâmple asta, recomandându-i să se trateze cu analgezice.

Însă Piotr A. pătrunsese prea adânc în globii oculari cu acul și, în plus, a folosit o cerneală care nu era certificată pentru ochi. În cele din urmă, ea și-a pierdut complet vederea la ochiul drept.

Medicii i-au spus că daunele sunt „ireparabile” și că vederea ei la ochiul stâng se va deteriora în curând. Făcuse glaucom și cataractă avansată, având parte trei operații fără succes.

Astfel, Aleksandra a fost forțată să-și înlocuiască unul dintre ochi cu o proteză, în timp ce cu celălalt vedea doar o lumină strălucitoare fără contururi.

Abia după 6 ani de la această dramă a acționat în instanță studioul de tatuaje.

În ciuda faptului că tânăra de 25 de ani spune că este cuprinsă de „tristețe” pentru că și-a pierdut vederea, ea susține că nu se va ascunde.

”Din păcate, deocamdată, medicii nu îmi oferă prea mult optimism. Daunele sunt prea profunde și extinse. Mi-e teamă că voi fi complet oarbă. Nu mă voi închide în pivniță și nu voi fi deprimată. Sunt tristă, dar încă trăiesc” - a mărturtisit Aleksandra.

Piotra A. - care se pare că încă lucrează la studioul unde efectuează în principal piercing-uri la urechi - a fost condamnat pentru că nu a oferit asistență victimei și pentru cauzarea unei invalidități permanente.

El a primit o amendă de 30.000 de lire sterline, precum și 360 de ore de muncă în folosul comunității. Avocații Aleksandrei au spus că vor contesta decizia, din cauza prejudiciului suferit pentru toată viața. 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62314616
Pedepse exemplare pentru două femei care au vândut cadavre pe bucăți. Cum fucționa afacerea la casa mortuară

Două femei care conduceau o firmă de pompe funebre au fost condamnate la ani grei de închisoare, pentru vânzarea de cadavre și părți ale acestora. Cazul a indignat opinia publică americană.

62304733
Un copil de 11 ani a fost lovit mortal de o ambulanță care se oprise să-i dea prioritate, dar a fost lovită de un TIR

Un copil de 11 ani a murit, marţi, după ce a fost accidentat pe o trecere de pietoni din localitatea Călugăreni, judeţul Giurgiu

62314470
Prima femeie transgender condamnată la moarte va fi executată în SUA. Ce a făcut acum 20 de ani

Prima femeie transgender condamnată la moarte va fi executată, marți, în Missouri, după ce și-a ucis fosta iubită în urmă cu aproape 20 de ani.  

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.