Cățelușă împușcată, găsită agonizând în județul Cluj. Mister în jurul incidentului

61929248

ÎPJ Cluj a deschis o anchetă după ce un câine împușcat a fost găsit agonizând în localitatea clujeană Țaga.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Gina Pop, pe raza fondului de vânătoare din localitatea clujeană Țaga s-a organizat duminică o partidă de vânătoare, conform legii.

Un bărbat din Cluj-Napoca, vânător, s-a prezentat ulterior la Serviciul Arme și a povestit că nu a mai găsit cățelușa după ce a împușcat-o, fiind alertat ulterior de niște cunoscuți că au apărut imagini cu aceasta pe internet și că animalul a fost ridicat de reprezentanții unei asociații de protecție a animalelor, relatează someseanul.ro.

Versiunea povestită de către vânătorul din Cluj-Napoca în fața polițiștilor nu se potrivește cu ceea ce povestesc martorii despre cele întâmplate.

Cățelușa a fost găsită agonizând în curtea Căminului Cultural din localitatea Țaga, de către două adolescente, una dintre ele publicând imaginile pe Facebook. Martorii susțin că animalul a fost împușcat în cap de către vânător în centrul localității, în zonă publică, lângă Căminul Cultural și nu pe fondul de vânătoare.

De asemenea, reprezentanții Asociației Anima Pro Terra Dej, cea care a ridicat cățelușa și a dus-o la dispensarul veterinar, spun că au verificat CIP-ul acesteia, datele relevând că patrupedul era înregistrat pe numele unei femei în vârstă dintr-un sat aflat la distanță mare de Țaga.

Mai mult, se pare că acesta nu ar fi căutat câinele, care a agonizat ore întregi până să fie găsit și să fie preluat de către veterinari, pentru a fi transportat apoi la dispensarul din Dej. În cursul nopții, cățelușa a decedat în ciuda eforturilor depuse de medicii veterinari pentru a o salva.

Reprezentanții IPJ Cluj spun că verificările în acest caz sunt în curs și că polițiștii clujeni, în colaborare cu cei de la Gherla, vor ancheta toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61929193
Un tânăr de 22 de ani, din Târgu Jiu, s-a sinucis din dragoste. Mesajul cutremurător de pe Facebook
Un tânăr de 22 de ani, din Târgu Jiu, a fost găsit spânzurat, în acest weekend, într-o magazie din locuința sa. Descoperirea sinistră a fost făcută chiar de către tatăl acestuia.
61929162
O femeie de 60 de ani din Bacău a ars de vie în propria casă
Fiul acesteia, care se afla în sat, a încercat să-i sară în ajutor, însă în zadar. Vecinii au fost cei care au sunat la 112.
61929133
Doi cămătari au ars un tânăr cu fierul înroşit în foc ca să obţină bani de la mama lui
Caz scandalos în oraşul Habarovsk din Rusia.