A avut o durere de cap și și-a ucis copilul. De ce nu va fi trimisă după gratii

62046601
iStock

O mamă și-a ucis copilul de 9 ani cu o funie, pentru că acesta „i-a dat o durere de cap” din cauză că a vorbit prea mult despre ce a făcut la școală în acea zi.

Araylym Urazdaeva, în vârstă de 34, din Kazakhstan, a mărturisit în fața judecătorilor că initial doar și-a legat copilul. Femeia ar fi suferit „un episod schizofrenic” în momentul în care a comis crima, iar judecătorii au decis să o trimită într-un spital de psihiatrie.

Crima a avut loc în momentul în care fiul lui Araylym a venit de la școală. Copilul avea o dispoziție bună și era foarte vorbăreț. I-a povestit mamei tot ce a făcut la școală.

Însă la scurt timp, femeia a simțit o durere de cap, moment în care a luat o funie cu care și-a legat copilul, iar apoi l-a strangulat.

Descoperirea macabră a fost făcută de verișorul băiatului care venise la ei în vizită și care a anunțat imediat poliția.

Femeia a fost arestată și supusă la o serie de teste psihiatrice. Rezultatele au arătat faptul că aceasta nu poate fi închisă pentru că a avut un episod schizofrenic în momentul crimei, potrivit The Sun. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Reacția lui Neymar după ce a fost acuzat că și-a înșelat partenera cu fosta lui Vinicius
Reacția lui Neymar după ce a fost acuzat că și-a înșelat partenera cu fosta lui Vinicius
Citește și...
62046596
Descoperire macabră făcută de un turist pe skijet. "Pare cadavrul unui bebeluş"
Un bebeluş şi o femeie au fost găsiţi morţi în largul arhipelagului spaniol Insulele Canare, unde erau căutaţi după ce cei 25 de migranţi ajunşi la bordul unei ambarcaţiuni improvizate le-au semnalat dispariţia, au anunţat autorităţile.
62046595
Ororile prin care a trecut o fată la 11 ani. „A spus că acesta va fi micul nostru secret”
O tânără din Anglia și-a făcut curaj să mărturisească ororile prin care a trecut la vârsta de numai 11 ani.
62046523
Student român ucis în Paris, într-un caz misterios. A fost măcelărit cu un ciocan
Caz şocant anchetat de poliţia franceză într-un cămin studenţesc din Paris.