Laura Bretan este invitata specială a marii finale Românii au talent

62261788
StirilePROTV

După un sezon încărcat de momente speciale, de concurenți care au dat totul pe scenă și au strălucit sub lumina reflectoarelor, obținând DA-urile la care au visat, au mai rămas doar câteva zile până la marea finală.

Va fi seara în care un concurent va fi votat de către cei de acasă și va câștiga marele premiu de 120.000 de euro, dar și titlul de cel mai talentat concurent al sezonului 12.

Dacă repetițiile sunt deja în toi, iar cei 11 calificați își pun la punct momentele prin care să-i convingă pe jurați că merită aprecierele lor, dar și pe cei de acasă că ei sunt cei care trebuie să fie votați, cineva așteaptă cu emoție revenirea pe scena Românii au talent.

Vinerea aceasta, în marea finală a celui mai iubit show de divertisment din România, va urca Laura Bretan, cea care a câștigat inimile telespectatorilor și a câștigat competiția în anul 2016. În același an, tânăra a ajuns în finala America’s got Talent, reușind să-l facă pe Simon Cowell să îi spună, în audiții, că ”acesta este motivul pentru care am făcut acest format. Pentru a găsi oameni ca TINE”.

Născută în Chicago, în aprilie 2002, Laura a început să cânte de la vârsta de patru ani în biserică, iar de la cinci ani a descoperit pianul. Câștigătoare a multiple concursuri muzicale, ea este acum una dintre cele mai cunoscute și iubite soprane din lume. De-a lungul carierei, a avut ocazia de a cânta pe scene mari din America, Elveția, Germania, Italia, Belgia, Spania, Marea Britanie sau Israel și de a performa alături de artiști internaționali, precum: Toto Cutugno, Placido Domingo Jr, Il Volo sau Jose Carreras.

În marea finală va fi acompaniată pe scenă de Mariano Castro, din Argentina, la pian și de Diana Kutsii, din Ucraina, la violocel. Înainte de revenirea pe scena Românii au talent, Laura declară: ”Pentru mine a fost o mare surpriză, nu m-am așteptat, dar mă bucur că am această oportunitate. Abia aștept să mă întorc în locul în care a început toată experiența mea frumoasă cu muzica”.

Marea finală Românii au talent de vinerea aceasta poate fi urmărită live pe PRO TV și VOYO!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62237929
Telespectatorii au încheiat Vinerea Mare cu ochii pe Românii au talent! Andi Moisescu: ”Emisiunea asta e despre neașteptat”

Pe ritmuri tradiționale a început Vinerea Mare la PRO TV! Într-o atmosferă încărcată de energie și bucurie, românii s-au bucurat de talente incredibile și au fost cu ochii pe cea de-a douăsprezecea ediție a sezonului 12 Românii au talent.

62252878
Telespectatorii și-au încheiat seara de vineri cu ochii pe cea mai iubită emisiune de divertisment, Românii au talent!

Rime pe loc, bellydance, magie, acrobații, dans contemporan, muzică la vioară, pole dance sau forță pură au fost elementele care au scris istoria unoi noi seri de vineri încheiate de telespectatori cu ochii pe PRO TV!

62243271
Pavel Bartoș și Smiley au apăsat, încă o dată, butonul auriu! ”Șocant a fost cât de bine cântă la vârsta de 8 ani”

”Este clar că în spate stau zeci de ore de pregătire”, a declarat Dragoș Bucur după unul dintre momentele care i-au atras atenția în cadrul ediției.

Recomandări
Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).