Horoscop 5 noiembrie 2022, cu Neti Sandu. Săgetătorii, în pragul unei relații frumos condimentate

×
Publicitate

Horoscop 5 noiembrie 2022, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTv. O zi cu surprize. Să avem curaj să începem lucruri noi care să ne reprezinte și să atragem admirația și respectul celorlalți.  

Vibrația zilei este 5 și e bine să avem încredere în noi, c-o să fie bine.

Horoscop 5 noiembrie 2022 - SCORPION

O veste bună de la cineva care vă face o vizită și o să vă recalibrați relația, ca a trecut un timp de când nu v-ați mai văzut și au apărut niște defazări.

Se umple acel gol sufletesc după ce o să revină cineva cu care ați trăit momente fericite împreună și așa va fi și de acum încolo.

E lume care vă caută și o să vă faceți programul în funcție de invitațiile primite, că e pe alese!

Horoscop 5 noiembrie 2022 - SĂGETĂTOR

Într-o excursie, undeva, ați putea întâlni pe cineva cu care să faceți echipă, să vă împăcați bine pe toate planurile și să aveți o relație frumos condimentată.

V-a rămas ceva pe suflet și trebuie scos, ca să aveți sufletul curat, să fiți împăcați cu voi înșivă și cu toată lumea.

O să vă pice cineva cu tronc și s-a terminat cu independența voastră - o să începeţi o aventură palpitantă.

Horoscop 5 noiembrie 2022 - CAPRICORN

Sunt niște oameni care v-așteaptă să puneți numărul la un eveniment care v-ar aduce și vouă vizibilitate, dar ar fi și în folosul altora.

O să vă puteți vedea cu rudele apropiate, poate vă duceți acolo unde locuiesc, în altă zonă geografică, și-o să fie o plăcere, excursia.

E un grup care vă scoate în lume și o să petreceți frumos că e un eveniment de care o să vă bucurați cu toții.

Horoscop 5 noiembrie 2022 - VĂRSĂTOR

Vouă, se pare că vă e dor de cineva și o să faceți tot posibilul să vă întâlniți mâine sau poimâine, în funcție de program și o să știți încotro se îndreaptă relația.

E o armonie la care o să fiți și voi de față și o să fie o atmosferă festivă care să vă priască.

Se poate să vă duceți la un spectacol, poate fi festivitate de premiere și să vă auziți printre câștigători.

Horoscop 5 noiembrie 2022 - PEȘTI

Se poate să vă înapoieze cineva niște bani și să aveți cu ce să dați o fugă într-o stațiune turistică, să vă limpeziți creierii, că v-o fi ajuns oboseala.

Se poate să vă invite cineva în străinătate, poate vă duceți într-un city break, și o să fie o dulce revedere - emoționantă.

Puteți pleca într-o minivacanță și să vă întoarceți mâine sau luni dimineața, dacă dispuneți de niște bani.

Horoscop 5 noiembrie 2022 - BERBEC

O întâlnire care să vă dea aripi, poate e o persoană de care v-ați îndrăgostit, dacă n-aveți pe nimeni, și o să uitați de toate, absolut toate neajunsurile.

Se poate să primiți niște cadouri - de valoare - de la un unchi, o mătușă și să trageți și-un chef pe tema asta.

Vizita cuiva o să vă imprime o stare de bună dispoziție și se poate să luați și o decizie referitoare la viața de cuplu.

Horoscop 5 noiembrie 2022 - TAUR

O să vă curteze mai multă lume și o să prezentați interes pentru cineva anume care s-ar putea să vă placă și vouă.

E o nuntă, un bun prilej să mai ieșiți la distracție, și voi chiar nu ratați un astfel de moment care să vă facă bine, sufletește.

Se poate să faceți cunoștință cu niște oameni care vor să colaborați, fie în planul afacerilor, fie în plan personal. Vedeți! Ce și cum!

Horoscop 5 noiembrie 2022 - GEMENI

Familia dă o petrecere și n-o să stați deoparte. O să vă duceți și voi și veți contribui cu oricât de puțin, dar necesar, și care poate fi și o datorie morală.

Poate prindeți din zbor o idee de afaceri, poate fi o colaborare care să vă rotunjească, frumos, veniturile.

O să le împliniți dorințele alor voștri și ieșiți la plimbare, luați masa în oraș, o să țineți cont de ce-și dorește fiecare.

Horoscop 5 noiembrie 2022 - RAC

Sunteți așteptați într-un colț de oraș, de țară, ori de lume, să fiți martori la o cununie, un botez, o zi de naștere și o să vă duceți, pare-se.

Relația de cuplu s-a așezat frumos și se poate să vă căsătoriți, anul ăsta sau anul celălalt.

Se poate să vă facă o surpriză plăcută cineva care vă iubește, mai rămâne să răspundeți și voi cu un gest de reciprocitate

Horoscop 5 noiembrie 2022 - LEU

Poate dați o raită pe la magazine să vă luați câte ceva pentru interiorul locuinței, mai aruncați și din obiectele de care vă împiedicați prin casă.

Se poate să vă fi rezervat o cameră pe undeva la odihnă, într-o stațiune de agrement, dar se poate vă invite altcineva.

Poate aţi făcut o promisiune unor prieteni c-o să le faceți o vizită în weekend și vă duceți prin țară, pe undeva, în plimbare.

Horoscop 5 noiembrie 2022 - FECIOARĂ

Se poate să plecați într-o excursie, poate fi și de-o zi, măcar să-i duceți pe copii într-o zonă turistică, să viziteze, să desfășoare activități sportive, recreative.

Poate vă invită cineva la un târg, o expoziție, la o festivitate, poate fi un concert și să fie distractiv.

Poate vă pregătiți de o aniversare în familie, de o sărbătoare și o să vă dați peste cap să iasă totul la mare artă.

Horoscop 5 noiembrie 2022 - BALANȚĂ

Se poate să vă anunțe cineva c-aveți de luat niște bani sau că v-au intrat de ieri și-i aveți, deja, în cont și o să aveți cu ce să ieșiți în oraș.

Sunt niște oameni care vor să vă coopteze într-o afacere și o să ieșiți la o cafea să stați de vorbă, să puneți țara la cale.

Se poate să apară acel cineva care vă poate face viața mai frumoasă și să vă gândiți, serios, la căsătorie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gafa lui Chivu? Replica dată pentru Monica Bertini i-a convins pe italieni: ”Le-a confirmat relația”
Gafa lui Chivu? Replica dată pentru Monica Bertini i-a convins pe italieni: ”Le-a confirmat relația”
Citește și...
Horoscop 24 aprilie 2026, cu Neti Sandu. Se poate rezolva o problemă de sănătate

Horoscop 24 aprilie 2026, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu de toate. Avem energie, inspirație, susținere din partea celor care cred în noi și o să ne putem descurca în orice situație.

Horoscop 23 aprilie 2026, cu Neti Sandu. Zodia care va avea parte în sfârșit de confort financiar

Horoscop 23 aprilie 2026, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi chiar frumoasă. Avem energie și motivație să ducem la bun sfârșit toate treburile pe care ni le-am propus și o să putem lua totul de la-nceput cu și mai mult aplomb.

Horoscop 22 aprilie 2026, cu Neti Sandu. Zodia care va primi bani mai mulți și o promovare în carieră

Horoscop 22 aprilie 2026, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu reușite. Se poate să întâmpinăm dificultăți, dar ele n-or să ne descurajeze, că știm bine ce ne dorim și cum să obținem acele lucruri.

Recomandări
Ilie Bolojan: „Am luat act de demisiile miniştrilor susţinuţi de PSD. Vom trimite propunerile preşedintelui”

Ilie Bolojan a susținut joi o conferință de presă, la scurt timp după ce vicepremierul și miniștrii PSD și-au dat demisiile.

Femeile cu afaceri din România vor primi din nou până la 200.000 lei de la stat, după 2 ani de pauză

Programul „Femeia Antreprenor” este reluat după doi ani de blocaj, au anunțat reprezentanții Ministerului Economiei. 

Cum explică ministrul demisionar al Transporturilor că a semnat ordinul de scumpire la metrou cu o zi înaintea demisie. VIDEO

Ministrul demisionar al Transporturilor, Ciprian Șerban, susține că majorarea tarifelor la metrou, aprobată chiar înainte de demisia sa, a fost o decizie asumată de Consiliul de Administrație, în contextul creșterii costurilor la energie.