Regina Elisabeta a Marii Britanii a împlinit 96 de ani

×
Publicitate

La 21 aprilie 2022, regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord aniversează împlinirea a 96 de ani.

Anul acesta s-au împlinit, în 6 februarie, 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. Este primul monarh care sărbătoreşte Jubileul de Platină.

Până la sfârşitul anului, Jubileul de Platină va fi marcat de o serie de acţiuni şi evenimente. Punctul culminant al acestora are loc în perioada 2 iunie (ziua încoronării sale oficiale din 1953) - 5 iunie 2022, când, printre alte festivităţi importante, va fi organizată şi tradiţionala paradă militară "Trooping the Colour", ce marchează, în mod oficial, ziua de naştere a suveranei britanice, notează site-ul oficial al Familiei Regale, www.royal.uk. În mod obişnuit, ziua oficială de naştere era sărbătorită în a doua zi de sâmbătă a lunii iunie, însă a fost mutată pentru a da startul evenimentelor prilejuite de Jubileul de Platină, scrie Agerpres.

Ziua oficială de naştere a reginei este şi ziua naţională a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care în acest an va fi marcată la 2 iunie.

Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Windsor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, ca fiică a prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York. Regina Elisabeta a II-a este şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62255142
Maria Sharapova este însărcinată. Prima imagine cu fosta sportiva gravidă
Rusoaica Maria Sharapova, fost lider WTA, a anunţat că este însărcinată. Sportiva a făcut anunțul print-un mesaj postat pe Instagram.
62255091
Primele declarații ale lui Johnny Depp în procesul de defăimare împotriva fostei soții Amber Heard: „Acuzațiile sunt odioase“
Johnny Depp a depus mărturie, marţi (19 aprilie), în procesul de defăimare împotriva fostei soţii Amber Heard, după ce aceasta l-a acuzat de violență domestică, conform Variety, citat de News.
62254918
Care este starea de sănătate a fetiței lui Ronaldo, după ce băiețelul a murit la naștere. Copiii erau gemeni
Cântăreaţa Katia Aveiro, sora fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo, a transmis un mesaj de încurajare fratelui său şi partenerei acestuia, Georgina Rodriguez, după decesul unuia din cei doi bebeluşi după naştere.