Cine este noua "vedetă a Internetului", apărută din "universul Star Wars"

62096532
Profimedia

Baby Yoda, așa cum l-au poreclit internauții, un personaj al noului serial „The Mandalorian”, lansat de „Star Wars”, este noua vedetă a internetului.

Noul serial nu este căutat numai pentru povestea lui și pentru efectele speciale, ci și pentru imaginile adorabile cu Baby Yoda care circulă pe site-urile de socializare, scrie CNN.

Această creatură stă în centrul noului serial Star Wars și deși arată ca un copil al unui extraterestru, se crede că ar avea 50 de ani. Mai mult decât atât, se pare, nu ar fi vorba despre celebrul personaj Yoda din Star Wars.

În urma viralizării imaginilor cu mica creatură, oamenii au început să lanseze mai multe teorii privind originea și locul său în "universul Star Wars".

Ar putea fi urmașul cunoscutului Yoda, copilul sau un membru din aceeași specie. În seria „Star Wars” ar fi apărut încă o „specie Yoda”: Yaddle, care a apărut în primul episod, așa că apariția unui bebeluș Yoda rămâne, pentru moment, un mister.

The Mandalorian a avut premiera pe Disney+ pe 12 noiembrie 2019. Stabilit în universul Star Wars, serialul are loc la cinci ani de la evenimentele din „Întoarcerea lui Jedi” și prezintă un vânător de recompense mandalorian dincolo de raza de influență a Noii Republici.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62096509
Concertul în memoriam Avicii a fost sold out în 30 de minute. Va fi live pe social media

A fost poate pentru prima oară în istoria muzicii electronice când o tragedie a scos la iveală problemele cu care mulți dintre DJ se confruntă: depresia, anxietatea, abuzul de alcool, de substanțe interzise.

62096468
Trei decese misterioase în lumea K-pop, în 2 luni. Actorul Cha In-ha a fost găsit mort

Actorul sud-coreean Cha In-ha a fost găsit decedat în locuinţa sa, a anunţat miercuri poliţia, potrivit Reuters.

62096520
Implant pentru Refuz lansează albumul ”SubRadar”. Concerte în Cluj, Timișoara și București

Una dintre cele mai vechi și mai apreciate trupe de rock din România, Implant Pentru Refuz, lansează un album nou, după 24 de ani de la înființare.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.