Eurovision 2018, a doua semifinală. Jukebox feat. Bella Santiago, Rafael&Andy şi Mihai Trăistariu au câştigat

61937303
Facebook.com

Eurovision 2018 va avea loc la Lisabona, iar România organizează nu mai puţin de 5 seminifinale.

"Jukebox feat Bella Santiago", Rafael&Andy şi Mihai Trăistariu sunt cei trei câştigători ai semifinalei naţionale a Eurovision de la Timişoara.

Aceştia şi-au clasat în fruntea clasamentului, în competiţia de duminică seara, care îi conduce în finala de la Bucureşti, din 25 februarie.

Punctajul cel mai mare, de 58 de puncte, a fost câştigat de piesa "Auzi cum bate", interpretată în limba română, urmată de piesa "We Are One", cu 40 de puncte, şi "Heaven", cu 39 de puncte.

În Anul Centenarului, Selecţia Naţională a Eurovision se desfăşoară sub sloganul "Eurovision uneşte România!" şi de aceea se organizează cinci semifinale în regiunile în care TVR are studiouri teritoriale sau în apropiere.

La cea de-a doua semifinală naţională a Eurovision, care a avut loc în Sala 2 a Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara, în decorul inedit al fostului manej imperial, au participat 12 concurenţi, în timp ce ediţia 2018 a Selecţiei Naţionale a atras 72 de piese în lupta pentru un loc în semifinalele Eurovision România. În premieră, în concurs au intrat 60 de piese, câte 12 pentru fiecare semifinală.

Pe 25 februarie va avea loc Marea Finală, la Sala Polivalentă din Bucureşti, unde va fi desemnată de public piesa care va reprezenta România la Lisabona.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
61937300
Premiile Grammy 2018: Bruno Mars, marele câştigător. Moment anti-Trump la care a participat şi Hillary

Bruno Mars a câştigat nu mai puţin de 6 premii Grammy, printre care şi cel pentru piesa anului.

61937185
Premiile Grammy, dominate de artiştii de culoare. "Despacito" ar putea deveni piesa anului

Industria muzicală americană se pregăteşte să înmâneze peste câteva ore cele mai importante trofee ale sale: prestigioasele premii Grammy.

61937124
Vanity Fair a dus Photoshop la un nou nivel. Vedetele de pe copertă au membre în plus

Două greşeli amuzante de prelucrare foto au transformat ultimul număr al revistei Vanity Fair în sursă inepuizabilă de glume.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.