Cine sunt românii nominalizați la premiile Emmy 2023

×
Publicitate

Sezonul final al serialului „Succesiunea'' conduce cursa pentru premiile Emmy, echivalentul Oscarurilor în industria televiziunii, cu 27 de nominalizări.  

Printre cei cu șanse la un trofeu se numără și trei artiști român care au participat la serialul „Wednesday”, filmat la noi.

A 75-a ediție a trofeelor Emmy ar trebui să aibă loc pe 18 septembrie, dar posibila grevă a scenariștilor și actorilor va amâna probabil evenimentul.

Serialul Succesiunea, cronica dură a unei familii puternice care se destramă în lupta pentru controlul unui imperiu media, este favoritul detașat al premiilor Emmy din acest an.

Saga familiei Roy, inspirată de povestea reală a mogulului media Rupert Murdoch, a înhățat nu mai puțin de 27 de nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun serial-dramă, regie, montaj, muzică.

Cât despre interpretări, actorii serialului se concurează unii pe alții, monopolizând categoriile pentru roluri principale și secundare, feminine și masculine.

Michael Schneider, TV writer: „Nu m-aș mira să-l văd pe Kieran câștigând un Emmy. Poate că Jeremy Strong și Brian Cox, care au roluri mult mai „grele” în serial, s-ar putea exclude recirpoc. Atunci căștigă al treilea, Kieran Culkin. E atât de haios, de sălbatic, iar personajul lui are poate cel mai mare impact în ultimul sezon”.

Vine tare din urmă, serialul post-apocaliptic The Last of Us - cu 24 de nominalizări și The White Lotus, producția ce disecă nevrozele unor turişti de lux în Sicilia - cu 23 de nominalizări.

La categoria comedie, Ted Lasso, care urmăreşte aventurile unui antrenor de fotbal american „paraşutat” la o echipă de fotbal engleză, pornește în cursa cu avantaj, având 21 de nominalizări.

Românii Adrian Curelea - director artistic, Adina Bucur - superviser de costume și Bianca Boeroiu - make-up artist, se numără printre cei nominalizați la câte un Emmy pentru producția Wednesday, filmată în România.

Însă cea de-a 75-a ceremonie de decernare a premiilor Emmy, programata pentru 18 septembrie, rișca să fie amânată în cazul unei greve a actorilor de la Hollywood.

Aceștia votează în orele următoare dacă intră sau nu în grevă pentru pensii și asigurări de sănătate.

Michael Schneider, TV writer: „E o foarte mare probabilitate ca sindicatul actorilor de la Hollywood să intre în grevă, adică actorii nominalizați nici nu vor prea apuca să se promoveze. Li s-a spus că nu pot face campanie dacă sunt în grevă. E foarte probabil ca ceremonia de decernare a premiilor Emmy să fie amânată pentru noiembrie, ori chiar ianuarie anul viitor. O grevă dublă (actorilor și a scenariștilor), înseamnă că Hollywood-ul trage obloanele, cu un impact devastator asupra industriei”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62365440
Sam Smith și ținuta excentrică cu care s-a afișat la premiera filmului „Barbie". Ce a vrut să transmită. FOTO

Cântărețul Sam Smith, în vârstă de 31 de ani, a apărut la premiera filmului „Barbie" purtând un pulover 16 XL negru și o pereche de blugi evazați. Ca să-și accesorizeze ținuta într-un mod unic a optat pentru un cercel argintiu.

62365301
Tom Cruise a apărut în fața publicului dintr-un cinematograf înainte să înceapă proiecția noului film „Misiune Imposibilă”

Surpriză de proporții într-un cinematograf din Washington D.C. Cu câteva minute înainte să înceapă proiecția noii pelicule „Misiune Imposibilă”, în fața publicului a apărut chiar actorul principal.

62328605
Britney Spears își va publica memoriile în această toamnă. „Sunteți pregătiți?”

Cântăreaţa pop americană Britney Spears, care s-a eliberat în urmă cu doi ani de o controversată tutelă exercitată în principal de tatăl ei, îşi va publica autobiografia în toamnă, a anunţat marţi editorul său, scrie Le Figaro.  

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.