(P) Cum poți reduce costurile privind instruirea angajaților

62333227
StirilePROTV

Un business competitiv este construit cu ajutorul angajaților competitivi. Tocmai din acest motiv, companiile au început în ultimii ani să implementeze din ce în ce mai multe programe de instruire a angajaților.

Cu toate acestea, până nu demult, învățarea la locul de muncă implica, automat, utilizarea unor resurse importante de timp și bani, motiv pentru care sesiunile de training se realizau, cu precădere, în companiile mari, care își permiteau alocarea unor astfel de resurse.

Transportul, cazarea și masa, timpul petrecut cu organizarea și participarea la training, toate acestea reprezentau, de multe ori, costuri prea mari pentru companiile mici și medii, ale căror angajați se trezeau, brusc, în imposibilitatea de a rămâne competitivi cu cei care activau în marile corporații.

Democratizarea accesului la resurse educaționale

Odată cu dezvoltarea platformelor de e-learning, accesul la resurse educaționale de calitate a devenit din ce în ce mai facil. Pentru prima dată în istorie, angajații unor companii mici sau medii pot beneficia de training la nivelul celui implementat în marile corporații, tocmai pentru că utilizarea unei platforme de e-learning diminuează costurile necesare implementării programelor de instruire.  În continuare, vom vedea care sunt modurile prin care utilizarea unei platforme de e-learning ajută la diminuarea costurilor cu procesul de instruire a angajaților:

Micșorarea bugetelor necesare programelor de training

Prin utilizarea unei platforme de e-learning, companiile nu mai sunt nevoite să plătească specialiști și nici să suporte costurile adiacente cu transportul și cazarea acestora. Se elimină, de asemenea, costurile necesare tipăririi materialelor de curs și se rezolvă problema uniformizării informației. Mai exact, prin utilizarea unei platforme de e-learning, managerii se asigură că informația ajunge în același timp și în aceeași formă la angajați, indiferent de punctul de lucru al acestora.

Economie de timp

Dacă în cazul programelor de instruire fizică, angajații erau nevoiți să se deplaseze într-un anumit loc pentru a le urma, folosirea unei platforme de e-learning elimină nevoia deplasării iar angajații pot învăța în propriul lor ritm, în orice moment al zilei, reducând timpii necesari finalizării programelor de training.

Trasabilitatea procesului de învățare

În același timp, digitalizarea învățării redă angajatorului un control sporit cu privire la trasabilitatea întregului proces . O platformă de e-learning poate genera cu ușurință rapoarte cu privire la nivelul de pregătire al fiecărui angajat, topicurile la care acesta performează și, din contră, cele la care subperformează. În acest mod, managerii pot eficientiza procesul de planificare a trainingurilor, în funcție de nivelul de pregătire al angajaților și de obiectivele de business ale companiei.

Actualizarea ușoară a conținutului

Platformele de e-learning facilitează actualizarea conținutului într-o manieră ușoară, rapidă și ieftină. În acest mod, companiile se asigură că angajații lor rămân la curent cu cele mai noi informații, fără să fie necesare bugete mari pentru actualizarea resurselor educaționale tipărite.

Așadar, o platformă de e-learning poate fi o modalitate excelentă de a reduce costurile cu instruirea angajaților. În același timp, aceștia pot învăța mai eficient, dezvoltându-și abilitățile sau însușind unele noi, toate acestea având un impact pozitiv asupra întregii afaceri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62333203
(P) Aloe Vera: minunea naturală pentru pielea și sănătatea ta

Aloe vera este o plantă care a fost folosită pentru proprietățile sale medicinale de mii de ani. Este originară din nordul Africii, dar acum poate fi găsită în multe părți ale lumii.

62332403
(P) Sezonul nunților se apropie. Ce verighete aleg cuplurile de îndrăgostiți?

Se apropie cea de-a doua vară fără restricți, iar odată cu aceasta și sezonul nunților.

62332300
(P) Cum aleg deck-ul pentru terasa mea? Tipuri de Deck Terasă – Avantaje și Dezavantaje

Terasa din deck este o alegere excelentă pentru a crea un spațiu de relaxare și socializare în aer liber, iar alegerea tipului de deck pentru terasă trebuie să constituie preocuparea esențială în construcția unei terase.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.