Romania, te iubesc! Fata nestiuta a Deltei Dunarii

×
Codul embed a fost copiat

Romania este singura tara europeana care are o delta fluviala intacta, iar Delta Dunarii este singura delta din lume declarata rezervatie a biosferei, sub egida UNESCO.

Desi taramul dintre cele trei brate reprezinta una dintre cele mai mari zone umede ale lumii, un adevarat paradis intins la picioarele romanilor, locuitorii ei nu stiu sa profite si par a se incapatana sa traiasca precum primitivii.

Duminica, chiar in ziua de Paste, telespectatorii Pro TV vor putea urmari o ancheta uimitoare si impresionanta despre viata oamenilor Deltei, difuzata in cadrul emisiunii "Romania, te iubesc!".

Din nefericire, peisajele idilice reprezinta singura parte pozitiva de care au parte locuitorii. Viata lor este departe de a fi paradisul ce-i inconjoara, de vreme ce mai mult de jumatate dintre cele 14.900 de suflete ale Deltei se zbat sa supravietuiasca, band de cele mai multe ori apa din Dunare sau, si mai grav, vanand cate o lebada.

La acest capat de lume, batranii privesc neputinciosi si resemnati apele ce-i inconjoara, obisnuiti cu lipsa drumurilor si a canalizarii, in timp ce copiii sunt tintuiti tot aici din cauza ca nu au acces la educatie. Scolile, electricitatea, farmaciile, medicii si chiar banalele brutarii sunt, in Delta, rara avis

Citește și
Romania, te iubesc: Trenule, caruta mica
Romania, te iubesc: Trenule, caruta mica! (partea a II-a)
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

In ciuda faptului ca inca din 2004, nu mai putin de 200 de milioane de euro ar fi trebuit sa ia drumul Deltei, destinati imbunatatirii vietii oamenilor, investitiilor in infrastructura, utilitati publice si dezvoltarii turismului, speranta oamenilor intr-un viitor mai bun pare dusa pe apa sambetei. Planurile marete nu au depasit niciodata stadiul de hartie, iar locuitorii au ramas in aceeaşi mocirla existentiala, din care nici nu dau semne ca si-ar dori sa iasa.

Pensia sau alocatia copiilor reprezinta pentru cei mai multi singura sursa constanta de venit. Cei mai afectati de aceasta situatie sunt copiii, care cu greu au acces chiar si la clasele primare, iar uneori cornul si laptele oferite de institutie reprezinta unica masa sigura din zi.

Adevarul dureros este ca atata timp cat statul roman nu se va gandi la viitorul copiilor din satele izolate, iar localnicii nu se vor mobiliza pentru a iesi din impas, uimitorul loc va ramane doar un brand turistic neexploatat, un trist muzeu al inapoierii.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Romania, te iubesc: Trenule, caruta mica! (partea I)
Romania, te iubesc: Trenule, caruta mica! (partea I)

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Romania trecea de la trasura la tren si de la drum de pamant la drum de fier. Se deschidea o noua era si tot romanul era fascinat, de la vadica, la opinca.

Romania, te iubesc: Trenule, caruta mica! (partea a II-a)
Romania, te iubesc: Trenule, caruta mica! (partea a II-a)

Avem oficiali incompetenti sau nepasatori, intersati mai mult de politica. In tot acest timp, colosul CFR se apropie de faliment, impartit in trei: Infrastructura, Marfa si Calatori.

Romania, te iubesc: CFR pe ultimul loc in Europa, e in pragul falimentului
Romania, te iubesc: CFR pe ultimul loc in Europa, e in pragul falimentului

Poate ca nu mai mira pe nimeni faptul ca Romania pare decisa sa doboare toate recordurile. Din pacate, tendinta generala este aceea de a dobori recorduri nedemne de mandrie si asa se face ca CFR este pe ultimul loc in Europa.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.