Sărbătoarea Paștelui ne găsește din nou separați. Preotul Constantin Necula, omul care împarte bucuria printre credincioși

Dată publicare: 02-05-2021 19:22
Dată actualizare: 03-05-2021 09:09


Sărbătoarea Paștelui, partea I. Duminica Învierii, cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, e o sărbătoare a bucuriei care, din păcate, ne găsește din nou separați unii de alții.

Trebuie să găsim în noi puterea pentru a merge mai departe.

În fond, Paștele este o sărbătoare a speranței. Cum putem fi mai buni, cum ne păstram credința și care sunt căile pentru a depăși aceste vremuri l-am întrebat pe părintele Constantin Necula, un preot care aleargă dintr-un loc în altul și traduce Scriptura pe înțelesul oamenilor, cu talc și voie bună. Alex Dima l-a însoțit preț de câteva zile în misiune.

Centru Focșanului, o seară de sfârșit de săptămână. Venit de la drum lung, preotul Constantin Necula se pregătește să stea de vorbă cu oamenii locului. Aici l-am întâlnit și pentru câteva zile am intrat în ritmul lui. Plin de energie și voie bună. Sunt ani buni de când umblă prin lume și vorbește despre Dumnezeu. Spune că nu cere nimic, doar îndeamnă. În această seară, oamenii plătesc să-l asculte.

Banii îi vor ajuta pe tinerii talentați de aici să studieze. Sala se umple 30 la sută, așa cum cer regulile momentului. În spatele scenei, preotul încearcă să-și adune gândurile. Vrea să le vorbească despre Înviere, libertate și despre căile care-l fac pe om să fie viu la suflet.

În sala Ateneului, oameni de toate vârstele. Preotul îi cântărește din priviri și timp de două ceasuri le explică, le răspunde la apăsări și îi îndeamnă să trăiască frumos și cu rost.

Constantin Necula, preot: „Fără pocăință nu se vede învierea. Și fără înviere nu se vede iertarea, pentru că știm bine, primul dar al Învierii Domnului Hristos este iertarea,. Acel „nu vă temeți” înseamnă ”bă, copii, sunteți iertați! N-am murit ca să mă răzbun pe voi, am murit ca să vă iert”. Cine mai are curaj să gândească așa? Cine mai poate crede asta? Cel mai mare exercițiu de libertate este pocăința noastră, ca atunci când copii sunt certați de părinți și se duc să facă curățenie. Preotul nu poate ierta inima care nu se pocăiește. La preot primiți doar zâmbetul lui Dumnezeu, dar ca să simțiți trebuie să deschideți o fereastră de libertate, propria noastră lucrare cu noi, propria noastră pocăință. Mai nou, am învățat că dacă ne doare un dinte, luam aia. Pentru fiecare durere știm ce mecanism să pornim. Cum de am uitat pentru durerea de suflet să ne pornim mecanismul pocăinței? Pentru că ne-am pierdut libertatea de a fi demni. Dacă vreți să vă recăpătați libertatea de cetățeni ai României, ai Cerului învățați că primul exercițiu este acela al părerii de rău.”

Ușor, fețele oamenilor se luminează. Zâmbesc. S-au strâns peste 500 de conferințe pe care preotul Necula le-a ținut până acum. Are darul de a traduce dogma și scripturile pe înțelesul oamenilor și aleargă dintr-un loc al lumii în altul, acolo unde e nevoie de el, unde e chemat.

Constantin Necula, preot: „Transfer total de bucurie. Ce diferență e între capătul și mijlocul lumii. Asta e fundamental pentru un om. Toate întâlnirile astea cu oamenii înseamnă că tu ești în contact direct cu oamenii. Asta le lipsește din punctul meu de vedere politicienilor. Ei merg numai pe unde le convine lor și spun numai ce vor ei să spună, ce le convine lor. Nu îi ascultă niciodată pe oameni. Oamenii spun „băi nene, nu mai putem”, dar noi știm forța poporului român. Și e faină chestia să vezi când te duci în grupurile de tineri. Și ei sunt inimoși. Nu le vedem omule, parcă nu le vedem. Măi frate, fă un proiect de redare a zâmbetului poporului român. Ai tupeu să faci asta? Eu pe ăla l-aș vota politician. Cine are puterea să redea demnitatea poporului, dar nu l a modul propagandistic.”

Pocăință și libertate sunt tema aleasă pentru focșăneni. Punctul de pornire este episodul în care o femeie păcătoasă spală cu ulei picioarele lui Iisus.

Constantin Necula, preot: „Nu există credință fără iubire, cum nu există iubire fără credință. Ce aduce femeia asta în prim-plan este iubirea. Nu are nevoie de cuvinte. Nu vine cu tricoul „I love Jesus”. Citiți scriptura și veți fi mântuiți. N-are nimic din toate astea. Seamănă cu bunicile noastre care se trezeau dimineața și făceau muștiucul la candelă. Niciun cuvânt le auzeai oalea așa într-un colțișor. Ele știau ce vorbesc cu Dumnezeu. De ce oamenii strigă unii la alții? Știți de ce strigă unii la alții? Că depărtându-se inimile lor, când inimile se depărtează, chiar dacă oamenii stau unul lângă altul trebuie să strige să se audă, dar când inimile sunt apropiate ei pot fi foarte departe unul de altul. Doar șoptesc. I love you Jesus. Femeia asta nu zice nimic. Atât de lipită e inima ei de inima Domnului că nici măcar nu-i șoptește. Aceasta e singura libertate pe care o avem de la Hristos. Pocăința. Iar prețul acestei libertăți este unul excepțional de mare. Iertate iți sunt păcatele. Cred că este important să spunem Un om care se pocăiește este liber. Dumnezeu să mă ierte că o spun chiar liber să greșească din nou. Sf. Ioan Scărarul ne spune că nu trebuie să ne temem de căderi ci să ne temem de prea buna părere de sine. Singurul gând de care trebuie să fugim este prea buna părere de sine.  Îndemnul meu este să nu vă temeți când greșiți. Știți că definiția prostului e aceea că rămâne în stare de proiect. Mâine. De mâine fac eu, de mâine. Avem la proiectanți de mâine. Îi mai și votam câteodată. Facem din ei vectori de imagine. Vectorial în viața creștinului poate fi doar Hristos. Uitați-vă cu ce tandrețe nu judecă, cu ce tandrețe primește obolul de iubire al femeii. Toată lumea cred că să iubești înseamnă să știi să dăruiești iubire. Fie vorba între noi să iubești înseamnă să știi și să primești iubirea celor din jur. Să iubești înseamnă să știi că oamenii și-au pus încrederea în tine, să nu întârzii la întâlnirile fundamentale din viață. Atunci când te cheamă muribundul că acum are nevoie de tine tu să nu stai. Să găsești soluția să ajungi la muribund să îi dai credință, nădejdea și dragostea, ca să nu se simtă însingurat.”

Are în spate adunați mulți ani de preoție. A văzut și a auzit multe de la oamenii pe care i-a întâlnit. Nimic nu se compară cu suferința strânsă în acest an de pandemie.

Constantin Necula: „Ajungi la niște imagini apocaliptice. Nimeni nu ne spune că, de fapt, cu fiecare bunic mort a murit și bucuria nepoților.”