Incendii de vegetație, inundații și temperaturi infernale. România nu reușește să se adapteze la ”noua normalitate”
Țara apelor pierdute, partea a III-a. Și guvernul, și președintele au în subordine instituții care se ocupă de efectele schimbării climei. Soluțiile sunt însă mai degrabă imediate, nu pe termen lung.
E drept, există și locuri unde statul a investit cu sisteme de irigații puse la punct, dar care funcționează prea puțin.
În Statele Unite există zone unde armata americană a construit baraje, care atunci când este nevoie, sunt folosite pentru irigații, dar cei din armată percep taxe fermierilor.
La noi, pe lângă râuri sau chiar la doi pași de Dunăre, utilajele ridică nori uriași de praf, atunci când intră la pregătit terenul.
Nicolae Mărăcine, specialist în îmbunătățiri funciare: ”Ne-a prins un pic nepregătiți, deci e pentru că noi aveam o ciclicitate de aveam o climă foarte bună, cu 4 anotimpuri, aveam o ciclicitate de 7 ani, din care 2 ani erau aproximativ secetoși 4 erau normal și ă încă 2 erau. 2 ani, ploioși foarte ploioși. Asta nu mai avem acum, deci a modificat această ciclicitate. Transformările astea și climatice foarte rapide și foarte intense și cu fenomene extreme. Ne-a prins un pic nepregătiți.”
Sunt locuri în țară, unde funcționează parteneriatul dintre stat și privat. La Vânători, în Galați, Agenția de Îmbunătățiri Funciare a dat în folosința fermierilor, o stație uriașă, moștenită din regimul anterior, care pompează apa din Dunăre, prin tubulatură subterană, pentru 80 de mii de hectare agricole, pe toată Valea Covurluiului.
Asta, după ce ei s-au asociat într-o Federație, numită FOAI, a utilizatorilor de Apa pentru Irigatii. Președintele și vicepreședintele ne arată că din 10 pompe vechi și ponosite, vechi de mai bine de 50 de ani, au reușit să schimbe doar una, complet nouă. Au cumpărat-o cu bani europeni, 1,5 milioane de euro.
Adrian Dima președinte FOAI: ”Aici e o nebunie, statul român, ce face? Facem un ghid de ă pentru depunerea unor asemenea proiecte la unu mai se spune că are trei-patru sute de hectare. Îi dai voie să acceseze un milion și jumătate de euro, iar la Federație care deservește, poate deservi 80.000 de hectare și foarte multe vaiuri. E tot un milion jumate să depună. Nu e logic.”
Este un an dezastruos din punct de vedere financiar pentru fermieri, dupa ce seceta a pârjolit pamantul, peste tot în țară. Ca sa ii ajute să înceapă lucrările de toamnă, autoritățile anunță că sunt gata să le dea despăgubiri de o mie de lei pe hectar, în jur de 200 de euro, celor in nevoie. Despăgubirile se dau în funcție de cultura calamitată și nu țin cont de faptul că fermierul e într-o zonă cu sisteme de irigații funcționale. Așa se face și că pe Valea Covurluiului, de exemplu, din cele 80.000 de hectare, se irigă doar...10.000.
Fără agricultură, orașele României nu ar avea ce mânca. Doar că fermierii nu sunt uniți, în cooperative eficiente.
Fermele mari, adică de peste 100 de hectare, fac producții anuale de 7 ori mai mari decât cele din palierul următor, 50-100 de hectare, dar acestea din urmă au câștigat teren, adică sunt mai multe.
România a fost anul trecut cel mai mare exportator de porumb din Europa. O jumătate din suprafețele dedicate porumbului boabe sunt gestionate de 18.000 de exploatații mari. Doar că noi vindem mult mai ieftin decât alți europeni, pentru că trimitem mult în afara spațiului comunitar.
Chiar și așa, porumbul e cultura cea mai profitabilă, în fermele românești. Cu o condiție – să plouă.
Franz Jacoby, fermier în Timiș: ”O să renunțăm la cultura de porumb încet-încet. Nu poți să mergi an de an într-o pierdere când investești într-un hectar de teren undeva la 4000 până în 5.000 RON ă să-ți scoți 6 tone ori 80 de bani. Cât e azi la noi porumbul, adică nu poți să aduci bani de acasă. Vorba vine că la un moment dat se termină și banii de acasă. Din păcate, dacă continuă așa vremea și seceta și arșița, eu cred că România va deveni importator de porumb în câțiva ani. Din păcate, vedeți lucrurile, vedem foarte mulți fermieri care renunță la cultura de porumb.”
În multe zone din țară de altfel, nu există colaborare între fermierii mici și cei mari.
Laurențiu Baciu a fost 7 ani, până în 2019, președintele LAPAR, adică Liga Asociațiilor Producătorilor agricoli de la noi. Nici acum și nici când era șeful fermierilor de la noi, nu a reușit să își convingă omologii din zonă, să se asocieze și să investească în pompe noi, la o stație a ANIF-ului din care s-a furat tot. El lucrează 2.000 de hectare, total neirigate. Fosta stație poate aduce apă din Siret, pentru aproape 2800 de hectare, împărțite între alți deținători de exploatații mici.
România a împrumutat 380 de milioane de dolari în 1980 pentru sistemul de irigații
Culmea e că, înainte de 89, am avut responsabili care se gândeau la lungi perioade de secetă, așa că au conceput sisteme pentru depozitarea apei.
La Suhurlui, în Galați, zonă lovită de inundațiile din septembrie, fostul primar al comunei în anii de tranziție, ne arată un proiect finalizat în proporție de 80%. În amonte de comună, în anii epocii de aur s-a amenajat parțial un bazin uriaș, cu un baraj, în care să se strrângă apa de pe toate dealurile vecine.
Gheorghe Buruiană, fost primar Suhurlui: ”Sunt canale de aducțiune până acolo sus. Dacă-l vedeți pe linia stâlpilor. Sunt conductele deja care intră în baraj pentru deversare sau primăvară. Când creșteau apele Dunării. Ei umpleau barajul ăsta, care avea o lungime de 24 km până la smulți, iar vara se iriga din el, inclusiv Vaslui irigat de aici.”
În 1980, statul român s-a împrumutat de la Banca Mondială 350 de milioane de dolari, pentru sistemul despre care, se spunea că va iriga 145.000 de hectare de teren și putea proteja în jur de 5.000 de case. Sus, pe o coama dealurilor, există un canal care din loc în loc are niște pâlnii uriașe din beton, pentru direcționarea apei.
Gheorghe Buruiană, fost primar Suhurlui: ”Aceste tarlale pe ele au hidranți. Am la momentul acesta dacă ar da drumul la apă ăștia pot să irige. Deci am fost atras și tubulatură, tubulatura e băgată toată, deci nu glumesc. Eu vă spun pentru că am teren aici. Dacă ar veni mâine, aș putea să pun conducta, domnule, irigat. Asta este, deci a fost o mură în gură, pomană de care noi nu am putut să am profitat.”
Abia după inundațiile de acum, autoritățile afirmă că iau în calcul reluarea proioectului. Care, dincolo de investiții noi, ar presupune și multe exproprieri.
O echipă România te iubesc a filmat în urmă cu 6 ani cum obțin israelienii apă pentru irigații, din fiecare localitate, cu stație a apelor uzate. Abia în 2024, o primărie de la noi ia în calcul așa ceva.
Edilii de la Buzău au întocmit un proiect, care prevede 3 bazine, în aval de stația apelor uzate, în care, pe cale naturală să aibă loc purificarea apei care vine din canalizarea orașului, ca apoi, dintr-un ultim bazin mare, să fie trase două magistrale, care să ducă apa până la 5 comune, aflate la sud de oraș.
România nu livrează ape menajere pe suprafețele agricole
Primarul povestește că municipalitatea este alimentată din 62 de puțuri de adâncime, apa trece pe la toți locuitorii și apoi cea menajeră este livrată înapoi în natură, în râul Buzău, și pentru toate cele 3 operațiuni, primăria și localnicii plătesc.
Constantin Toma, primarul Buzăului: ”Am luat decizia să venim cu acest proiect, respectiv să utilizăm cei 10, 12 milioane de metri cubi de apă uzată care produce orașul care îi produce orașul. Atenție, apă din puțuri, forate, apă care o plătim la apele române după ce tratăm această apă. O plătim tot la apele Române, vă costă și să o tratați cu ăsta și s-o tratăm costă s-o și dăm în râul Buzău, să ne ducem să realizăm un sistem cel mai mare din România, care va fi după 1990 să irigăm în jur de 20.000 de hectare. Atenție, și cu fertilizanți natural, dacă vreți, pentru că această apă va avea o compoziție controlată, adică va avea cât fosfor cât azot și cât potasiu trebuie, astfel încât culturile agricole pe care le cultivă fermierii să primească și un îngrășământ natural fără să mai distrugem pământul cu ierbicide cu tot ce înseamnă fertilizanți.”
Nicolae Mărăcine, specialist îmbunătățiri funciare: ”Cel mai mare lac de acumulare va fi în această zonă. Aici, deci venim pe iazul morilor. Aici este un canal existent aici avem o suprafață de 21 de hectare, fosta balastieră.”
Există însă o problemă, la acest moment, în România, cu un astfel de proiect care să livreze ape menajere pe suprafețe agricole.
Constantin Toma, primarul Buzăului: ”Nu avem legislație, nu se poate folosi această apă uzată pentru agricultură, de exemplu, în Israel, ministerul care răspunde de acest proiect este Ministerul Sănătății, pentru că pot apare și probleme.
Bineînțeles, și acest proiect va fi dotat cu un super laborator, deci nu vei da apă la niciun fermier pe niciun teren, dacă nu vei face analiză, vezi ce conține și în funcție de cultură, ai porumbei legumă, ai greu, vei da apa care. Trebuie cu fertilizanții care trebuie în acea apă, astfel încât să existe un optim și să obții producția maximă și spuneți în ce e chiar îi legislație prin care să faci asta din punct de vedere chimic sau legislația privind și aprobările cu baraj, adică unde lipsește legislația, legislația, în primul rând să ai voie să folosești această apă și nu avem reglementată să poată folosi. Este o chestie la general, nu s-au dat norme de aplicare pentru că am avut până în iunie anul trecut 2023 trebuie să apară legislația, nu a apărut.”
Când au loc fenomene extreme, la noi toți ochii sunt ațintiți asupra guvernului, și al comitetelor de urgență interministeriale, pentru intervenții rapide, la cald. Dar de pe siteul oficial al președinției aflăm că șeful statului are în subordine - Departamentul Climă şi Sustenabilitate, pentru viziune și strategii pe termen lung.
Este structura Administraţiei Prezidenţiale care oferă Preşedintelui României informaţii şi analize cu privire la evoluţiile naţionale şi internaţionale din domeniul schimbărilor climatice şi sustenabilităţii.
În loc de recolte, fermele românești produc culturi calamitate
De pe același site aflăm și că Departamentul Climă și Sustenabilitate contribuie la dezvoltarea unor reţele de expertiză pe probleme de guvernanţă a schimbărilor climatice, reunind experți din România și din afara ţării, inclusiv din diaspora românească.
La momentul înființării departamentului, în 2020, președintele afirma la Bruxelles că vom reuşi să facem din România un lider în domeniul schimbărilor climatice.
Periodic are întâlniri cu membrii guvernului, ocazii cu care afirmă că statul, prin autoritățile lui, trebuie să acționeze. În discursurile citite de pe hârtii, totul pare în regulă.
Klaus Iohannis, președintele României: ”Răspundem provocarilor climatice, prin masuri de adaptare la noile realități. Doamnelor si domnilor, trebuie să ne asigurăm ca tranziția trebuie să fie echitabilă și compatibilă cu creșterea economică.”
Degeaba avem ferme dotate, dacă în loc de recolte, producem culturi calamitate. Vrem nu vrem, schimbările climatice se manifestă tot mai pregnant și obligă la măsuri noi.
Incendii de vegetație, inundații, temperaturi greu de suportat, catastrofe sunt deja și la noi.
Noua normalitate impune adaptare și soluții la care alții deja apelează, în agricultură și hidrologie. Noi, pare că nu ne-am trezit și ne-am …cimentat în soluri secate, în loc să acționăm la timp.
Cât timp nu folosim experiența altor state - dar mai ales cea mai importantă resursă pe care o avem, mintea - vom importa tot mai mult hrană și ne vom plânge de ogoare cândva fertile, astăzi cu producții mici.
