Față de România, curriculumul național din Finlanda se schimbă la 10 ani, pentru a răspunde nevoilor elevilor
Partea I. De 35 de ani, România încearcă să își rezolve problemele din sistemul de învățământ, care pare o ecuație cu prea multe necunoscute, imposibil de rezolvat. Legea educației s-a schimbat de peste 100 de ori, dar ecuația tot nu a fost rezolvată.
Elevii nu se regăsesc nici acum în școala românească, mulți profesori sunt slab pregătiți, iar programa e de cele mai multe ori stufoasă și învechită.
Am mers în Finlanda, ca să vedem cum arată sistemul educațional de aici, considerat de mulți a fi cel mai bun din lume.
Modelul finlandez de educație a devenit atât de popular în întreaga lume încât școlile din Helsinki sunt luate cu asalt de vizitatori care vin aici să învețe și să vadă cum funcționează învățământul. Așa au apărut și taxele în școli. Asta pentru că finlandezii își doresc să mai descurajeze aceste vizite, pentru că, efectiv, nu mai au timp să-și țină orele și, pe de altă parte, îi ajută la o mai bună organizare.
Nu e de mirare că e coadă la școlile din Finlanda. Elevii de aici obțin adesea cele mai bune rezultate la testele PISA, cele care evaluează competențele școlarilor. La polul opus, elevii din România au obținut anul trecut cele mai slabe rezultate din UE la aceste teste, cu excepția celor din Bulgaria.
Profesorii finlandezi sunt foarte bine pregătiți, au autonomie didactică, iar elevul este cu adevărat în centrul atenției. Scopul educației nu este acela de a "forma vârfuri", ci de a le asigura tuturor un nivel ridicat de cunoștințe practice, care să-i ajute să se descurce cu succes în viață.
MARJA KRISTIINA LERKANEN, director adjunct la Facultatea de Educație: „În societatea finlandeză educația este atât de apreciată pentru că este calea spre o viață mai bună, într-un fel. Acum o sută de ani, eram o țară foarte săracă și am văzut că educația este calea de a dezvolta societatea și, de asemenea, de a dezvolta nivelul economic al oamenilor din țară.”
Maria Lerkanen este omul care, timp de 20 de ani, a gândit politicile din educația finlandeză. Curriculumul național – adică acel concept care stabilește ce tip de absolvent produce școala – se schimbă la ei o dată la 10 ani, tocmai pentru a răspunde nevoilor elevilor.
Asistăm la o oră de matematică, într-o școală gimnazială din Jyvaskyla.
Fiecare elev are laptop, primit gratuit de la școală. În ultimii zeci de ani, s-a investit masiv în digitalizare, iar copiii folosesc doar dispozitive și platforme digitale. Nimeni nu mai învață formulele pe de rost, pentru că oricum le uită. Așa că elevii sunt încurajați să învețe cum să le folosească, pentru că le au oricum la îndemână pe laptop.
Cine vrea și doar dacă vrea, poate să-și treacă notițe și-n caiet. Profesorii îi încurajează pe elevi să scrie de mână, dar nu îi obligă.
Suntem curioși și câte teme pentru acasă primesc elevii. Inițial, profesorul ne răspunde cu o glumă, știind că venim din România, unde copiii se plâng adesea că au prea mult de studiat acasă.
Finlanda ține cont de starea de bine a elevilor. Jouni Kangasniemi este consilier în Ministerul Educației și ne explică de ce.
JOUNI KANGASNIEMI, consilier în Ministerul Educației: „În Finlanda spunem și că mai puțin înseamnă mai mult! Dacă nu suprasolicitați copilul cu teme, citind multe, multe cărți, atunci nu dă rezultate. Din nou, dacă ai o viață foarte echilibrată, înveți mult mai repede și te poți bucura și de timpul tău liber.”
La ei, reforma în educație a început în 1970, când autoritățile au decis ca fiecare copil să aibă acces la educație de calitate.
Bianca Biró a plecat de mulți ani din România și acum predă acolo engleză și franceză.
BIANCA BIRO, profesoară de engleză și franceză: „Tot ceea ce se face în școală e un focus în viitor, cum vei putea folosi acea cunoștință, acea abilitate în viața de mai târziu.”
Bianca își amintește că a trebuit să-și schimbe modul de predare. Aici, totul se învață practic, prin experimentare. În timp ce elevii din România, încă scriu după dictare, fără să înțeleagă neapărat ce li se predă, Bianca îi învață acum engleză pe finlandezi cu ajutorul tehnologiei.
Și așa se face că elevii finlandezi merg cu plăcere la școală și ajung să deprindă mult mai ușor ce au de învățat. Ce putem noi îmbunătăți? Ne spune Radu Szekely. Are 20 de ani de experiență în învățământ. Din 2007, este consultant al Comisiei Europene pe politici de educație.
Radu: „Modelul acesta industrializat de învățare în care îi băgăm pe toți copiii într-o sală de clasă și facem producție în serie, toată lumea face același lucru, același tip de exerciții, bazat pe același manual, pe aceeași teorie, pe același stil de învățare, nu mai funcționează în ziua de azi. A funcționat atunci când ne așteptam să creăm muncitori pentru fabricile care s-au tot construit.”
În Finlanda, când un profesor vede că un copil este creativ, creează în jurul lui o clasă, pentru ca și ceilalți să învețe de la el. Și astfel, media colectivului crește. Noi ne axăm doar pe vârfuri.
Radu: „ Diferența dintre vârfuri și medie este foarte mică. Diferența dintre primul și ultimul este foarte mică. La noi, este foarte mare, tocmai pentru că noi concentrăm extrem de multe resurse pe vârfuri, ceea ce nu spun că e greșit, însă nu facem suficient pentru medie.”
În Finlanda, investițiile în educație reprezintă 5,7% din PIB. În contrast cu România unde, după 30 de ani, procentul abia a ajuns la 4,3% din PIB. Dar nu din dorința guvernanților de a sprijini cu adevărat învățământul, ci mai degrabă ca urmare a presiunii sindicatelor profesorale pentru creșterea salariilor profesorilor. Așa se face că astăzi, peste 80% din bugetul educației este alocat salariilor și astfel sistemul rămâne fără resurse și sărac. Un dezechilibru imens care îngreunează dezvoltarea unui sistem educațional performant.
În Finlanda, elevii iau contact cu viața profesională încă din gimnaziu. Țara nordică nu pregătește neapărat olimpici. Dar instruiește, în schimb, tinerii ca să-și găsească rostul în viață.
Despre asta ne vorbește Sofia, o adolescentă de 15 ani, ai cărei părinți români au crescut-o în sistemul finlandez.
SOFIA DASCALU, elevă: „Am avut practică în clasa a 8-a o săptămână, în care ideea este să ne arate cum este să mergi la muncă, în diferite locuri, și trebuie să-ți alegi un loc unde vrei să mergi. Eu am fost la o cafenea aici aproape și acolo m-au lăsat să servesc clienți, să pregătesc mâncăruri și să curăț mesele.”
Asta face parte din programa școlară. La finlandezi, gimnaziul înseamnă clasele a 7-a, a 8-a și a 9-a. În ultimii doi ani de studiu, practica într-un loc de muncă este obligatorie pentru elevi.
Spre deosebire de România, unde elevii tocesc la toate materiile, copiilor finlandezi li se predă încă din adolescență lecția responsabilității. Sunt învățați să scrie un CV, să vorbească cu un angajator și să găsească soluții. Sunt încurajați să-și organizeze singuri orele de practică. Un profesor coordonator intervine rar, doar atunci când copilul chiar nu se descurcă.
JOUNI KANGASNIEMI, consilier la Ministerul Educației: „Se face introducerea în viața profesională. Sunt puși să caute locuri de muncă, unde pot merge și să urmărească munca timp de două săptămâni și asta face parte, de asemenea, din educație. Fiul meu a mers la un restaurant și a ajutat la prepararea mâncării. A avut posibilitatea să vadă cum funcționează un loc de muncă.”
La 16 ani, Jonna – căci despre el e vorba – are propria afacere. Școala l-a învățat să gândească antreprenorial, iar el a văzut oportunitatea.
JONNA KANGASNIEMI: „Am această afacere cu prietenul meu și, practic, adunăm mingi de golf. Când jucam golf cu părinții mei și obișnuiam să mă duc în tufișuri și să găsesc câteva mingi ici și colo și să le iau acasă, le curățam și le vindeam. Apoi, mi-am dat seama că acest lucru chiar funcționează și că fac niște bani.”
Astăzi, strânge mingi de golf de pe mai multe terenuri. Le recondiționează și apoi le vinde. Este activitatea pe care o face în paralel cu școala.
„Faci bani cu afacerea ta?
Da, desigur.
Poți să-mi spui cât de mult?
Am cinci cifre în această vară.
Cinci cifre?
Zeci de mii. Deci, da.
Deci ești pe cont propriu. Da, destul de mult.”
În Finlanda, 58% dintre elevi aleg liceele și 42% optează pentru studii profesionale. În școlile gimnaziale încă au ateliere. La noi, s-au desființat. Bianca Biro a vrut să ne arate cât de dotată este o școală abia construită.
Există laboratoare inclusiv pentru gătit, nu doar pentru chimie sau fizică. În funcție de abilitățile pe care trebuie să le învețe, copiii lucrează proiecte. Iris ne prezintă tema ei.
IRIS BIRO, elevă:„ Am făcut un video, pot să-ți arăt, în care am făcut pâine. Ne-au învățat la școală cum să facem. Este o materie care ne învață cum să folosim tot, un fel de economie a casei.”
ILEANA MANEA, părinte: „Au oră separată. Cum pui la spălat, de exemplu, să știi să pui la spălat rufe, chestiile din casă. De fapt, cred că ăsta este succesul societății finlandeze, în general, că tratează lucrurile de bază ale unei vieți, lucrurile de care ai nevoie.”
Prin această abordare, elevii își îmbunătățesc șansele de angajare, își dezvoltă încrederea în sine și devin independenți față de părinți. În ultimii ani, Guvernul finlandez a investit sume importante în ceea ce ei numesc starea de bine a tinerilor. Așa au apărut Centrele pentru tineri, locuri unde copiii își pot petrece timpul liber. Se intră gratuit, iar ei au la dispoziție săli de joacă și relaxare.
În Helsinki, sunt în total 50 de astfel de centre pentru tineri, cu un buget anual de 30 de milioane de euro și 400 de angajați. Acesta nu este un loc în care tinerii doar se pot relaxa, coordonatorii de aici pot organiza inclusiv cursuri de educație sexuală sau pot ieși pe teren acolo unde tinerii își petrec viața de zi cu zi și pot interveni când există probleme.
Centrele colaborează strâns cu școlile. Și aici copiii sunt implicați activ în proiecte educaționale. Iris a fost selectată, alături de alți 9 colegi, ca să organizeze un eveniment.
Ei au gândit meniul, au cumpărat ingredientele, au gătit și tot ei au promovat evenimentul, împărțind afișe prin cartier. Bineînțeles, au avut un buget alocat pentru asta.
Proiectul a fost un succes, iar cu banii strânși, elevii au cumpărat bilete la film și au mers împreună și într-un parc de distracții. Scopul activității a fost acela de a le dezvolta abilitățile de organizare, dar și de a-i învăța să-și gestioneze timpul și să-și folosească eficient banii.
În Finlanda, astfel de activități sunt o rutină, integrate în curricula școlară, ceea ce le permite copiilor să învețe prin experiențe practice și să se pregătească pentru provocările reale ale vieții.
Oportunități pe care România nu le oferă. La noi, sistemul educațional se concentrează pe livrarea de informații teoretice, lăsând puțin loc pentru învățarea prin acțiune. Iar asta limitează capacitatea tinerilor de a se pregăti pentru viață.
