Drama lui Nicuşor, un copil de 14 ani bătut şi pus la munci grele zilnic de părinți. "Doar câinele mă iubeşte"

Dată publicare: 23-05-2021 18:15
Dată actualizare: 24-05-2021 16:58


CRESCUŢI CU FRICĂ, partea I. "Unde dă mama creşte". "Bătaia e ruptă din rai". Generaţii întregi au crescut cu convingerea că o palmă n-a omorât pe nimeni, şi că pedepsele corporale sunt admise într-o anumită limită. 

Potrivit unui studiu World Vision, jumătate dintre românii întrebaţi cred că bătaia e spre binele copilului. Îl... educă. Psihologii atrag atenţia însă că lucrurile stau exact invers, şi că pruncii bătuţi devin adulţi depresivi şi anxioşi.

Mai grav e că unii copii supuşi abuzurilor grave sunt chinuiţi, pentru că nu ştiu cui să ceară ajutor. Sau nu au cui. Un băiat de 14 ani, unul dintre cei mai buni din şcoala în care învaţă, s-a salvat fugind de acasă, după ce a acuzat că era bătut aproape zilnic şi exploatat prin muncă.

 

Crescuți cu frică

Unul din doi părinţi din ţara noastră consideră că lovirea copilului e spre binele lui. Unul din 10 părinţi crede că de vină e copilul. În România, în fiecare oră, doi copii sunt victime ale unei forme de violenţă raportate autorităţilor. Cifrele au fost făcute publice de Fundaţia World Vision România care a studiat comportamentul violent al romanilor împotriva propriilor copii.

Diana Stănculeanu, psiholog de copii: „În şase din zece familii copiii sunt loviţi, ca părinţi lovesc, folosesc pedeapsa corporala şi din aceștia 20% planifică, restul spuneau că e ceea ce se întâmplă când e toată lumea copleşită, furioasă.”

Instituţiile statului care ar trebui să-i apere nu lucrează împreună, iar un copil abuzat se pierde de multe ori între nepăsare şi birocraţie.


Daniela Gheorghe, directoarea Federației Organizațiilor naționale pentru Copii:
„Chiar dacă avem copii abuzaţi, nu avem centre unde să îi ducem”

Plânsetele de copii nu se aud din spatele uşilor închise

Unii se salvează singuri. Fugind de lovituri şi de durerea de a nu se simţi iubiţi. Într-un sat din sudul ţării, un copil a plecat fără să se uite înapoi, iar povestea lui ilustrează lungul şir de erori pe care îl fac cei care ar trebui să-I ajute. Să-l salveze.

Oamenii îi spun Nicusor. E poate singurul alint de care a avut parte până acum. E cel mai mare copil al unei femei cu patru prunci. Restul fete. Pe ultima a făcut-o cu actualul soţ, vitreg pentru ceilalţi. Dar mai ales pentru Nicușor. Sătul de abuz şi umilinţă, a plecat de acasă.

Se întâmpla într-o dimineaţă de miercuri. Abia seara, la şase, mama a anunţat poliţia şi primarul. Tot satul a venit la primărie, iar sute de oameni au plecat în căutarea lui.


Reporter: Câți oameni?
Ion Anuța, primar: „200 de oameni, localnici şi în jur de 50 de jandarmi”

Printre zumzetele de ingrijorare, oamenii aflau de la colegii de clasă ca băiatul era izolat. Nu era lăsat să iasă din curte, nu avea prieteni. Nu exista.


Remus Mardaloiu, dirigintele copilului: „S-a destăinuit unei colege şi i-a povestit că are probleme acasă şi că ar vrea să plece, că îl bat părinţii”

De altfel, în noaptea căutărilor, tatăl vitreg i-a recunoscut dirigintelui asta, iar primarul a adăugat că îl mai lovea, ca pe orice copil, întărind convingerea că cei mici se educă şi printr-o palmă uneori.


Reporter: În ce sens îl lovea ca pe orice copil ?
Ion Anuța, primar: „Îl mai iau de urechi, îi mai dau câte o palmă. Nu învăţa, nu făcea ceea ce îi spun eu."

Lucru pe care dirigintele îl infirmă: "E unul dintre cei mai bun din clasă.”

 

Nicușor este printre cei mai buni elevi din școală

Profesorul spune că Nicușor era printre cei mai buni din clasă la liceul la care învaţă. Aminteşte de un opt la matematică în condiţiile în care profesorul era cel mai exigent din şcoală. În primul semestru, când s-au dus la școală fizic, Nicușor n-a avut nicio absență. Erau singurele ore în care se simţea în siguranţă. Departe de cei ce-l băteau. În online a fost absent. Abia l-a insistenţele şcolii, părinţii i-au dat un telefon să se conecteze online.

Remus Mardaloiu, dirigintele copilului: „Eu vorbeam cu mama, nu spunea că-l bate”
Reporter: V-aţi gândit să anunţaţi autorităţile?
Remus Mardaloiu: „Nici el n-a spus, a spus unei colege că era bătut, unei colege profesoare imediat după ce a plecat. Se vedea şi pe el, nu era lăsat să se joace...De ce să se joace cu copiii când poate să stea în curte să se joace cu ceilalți fraţi”


Conform legii privind protecţia copilului, orice profesor care află de un caz de abuz e obligat să anunţe autorităţile. Nicușor avea toate semnele unui copil abuzat. Dirigintelui i-a fost însă clar în ziua dispariţiei, când spune că a participat şi el la căutări până la 4 dimineaţa, că băiatul suferea mai mult decât şi-a imaginat. Copilul plecase la vecina, singura care-i arătase afecţiune. Care îl asculta. Femeia l-a primit în casă şi l-a spălat. I-a dat să mănânce şi l-a ascultat. Iar copilul şi-a spus printre lacrimi coşmarul serii de dinainte, când a dormit în paie.

-Mi-am luat bătaie cu pumnii. Cu pumnii am luat bătaie.
-Unde? În ce loc ai dormit azi noapte?
-În paie. M-a pus taică-meu sâmbătă dimineața, în urmă cu trei zile să iau lemne. Noi avem grămadă mare și vă dați seama. Și a fost ploaie în urmă cu câteva zile și am luat de la mijloc ca să fie uscate. Și el a venit și m-a întrebat de ce nu am luat de sus. Păi mă, tati sunt numai lemne ude sus. Și m-a luat la pumni. Când eram mic, mi-a dat o lovitură în coaste și mi s-a ridicat o coastă aici. Puneți mâna că se simte. Asta e mai sus decât asta. Puneți mâna că se simte.
- El te-a lovit?
- Da!
- Când eram mic, mă scuzați. Când eram mic, mă întrebam...stăteam lângă câine și mă întrebam: mă, oare cine mă iubește pe mine? Și mă gândeam: doar câinele mă iubește.
- Pe tine doar câinele te iubeşte.
- Nu mai plânge...

Copilul s-a simţit tot timpul neiubit. Asta a şi scris în biletul lăsat părinţilor.

„Plec în speranţa că vei deveni mai blând, să nu creşti fetele aşa cum m-ai crescut pe mine!. Vezi că am dat apă la animale, le-am dat mâncare, sunt potolite, eu plec, pa!"

Vecina a sunat la poliţie după 24 de ore spunând că băiatul a insistat să nu anunţe autorităţile de teamă că va fi dus înapoi în familie.

Era speriat a văzut ce forţe s-au mobilizat, explică primarul.

Copilul a fost audiat, la fel şi părinţii, iar Nicușor a ajuns într-un centru de plasament în regim de urgenţă.

Cristian Lungu, director DGASPC Olt: „În acest moment, cel mai bine e să stea la noi”

Povestea lui ridică semne de întrebare legate de felul în care acţionează autorităţile. Cine ar fi trebuit să ia măsuri? Cine a închis ochii la abuz deşi în sat se ştia că e victimă? În urmă cu doi ani vecinii au sunat să anunţe un incident violent legat de băiat. La casa băiatului a ajuns asistenta socială din comună. De fapt, era doamna de la evidenţa populaţiei, şi cu atribuţii de asistent social. În România, doar 30% dintre primarii au asistenţi sociali cu facultate. Restul, sunt angajaţi cu atribuţii.


-Aţi avut semnale că e bătut?
- Acum doi-trei ani, cineva a sesizat că a vrut să plece cu vacile la câmp şi ploua, s-a tot jucat şi l-ar fi certat
- Şi a ajuns la dvs...
-Am făcut raport, n-a fost bătaie, decât o ceartă...


-Sunt oameni din sat care știu ce au făcut. Au chemat o dată protecţia copilului.
-Ea?
-Oamenii din sat. Și un profesor a chemat.
-Și? N-a făcut nimic
-Nu! Au zis că eu fumez, că beau. Au mințit.

Niciun vecin n-ar fi reclamat o simplă ceartă. Cei mai mulţi sunt de părere că o palmă n-a omorât pe nimeni, aşa că e de presupus că acolo a fost mai mult decât un scandal. Şi totuşi, băiatul a rămas în familie.

Vecinii cred că copii mai pot fi „atinși”
- Orice copil Îl mai atingi. Da' Nici chiar așa
- De ce credeţi că mai trebuie atins?
- Ei aveau vite și-l obligau să muncească
- Îl atingi în sensul că-i dai o palmă la fund, nu să plece de acasă

Femeia care l-a găzduit nu a vrut să stea de vorbă cu noi, speriată de amploarea pe care a luat-o acest caz, deşi e singura care la un moment dat a ascultat acest copil. Şi l-a crezut. Nici părinţii lui n-au vrut să-şi spună punctul de vedere.

 

-Am venit să vorbim despre Nicușor
- Nu avem ce vorbi!
-De ce?
-De ce a plecat de acasă

La un moment dat, mama bruschează fetiţa cea mică, ca să intre în curte.

Asistenta socială nu are pregătire de specialitate

Despre această familie asistenta socială are numai cuvinte de laudă. A făcut o vizită, a bifat condiţii bune de locuit şi a ascultat părinţii. Vocea lui Nicușor nu s-a auzit.

„Eu sunt cu evidența şi cu mai multe. Mă descurc şi cu evidența şi cu asistența. Am fost acasă la copil, da. Mi se părea o familie liniştită, se ocupa cu creşterea animalelor, sunt patru frățiori, şi acuma nu stau cu familia acolo, nu ştiu ce a fost acolo, au fost zilnic la scoală” spune asistenta socială.

Un asistent social profesionist ar fi văzut semnele abuzului. Ar fi petrecut o zi în familie şi-ar fi ascultat copilul. Uzanţele în protecţia copilului spun că primul lucru pe care îl faci e să crezi pruncul. Apoi să cercetezi. La noi e de multe ori, invers.

Cristian Lungu, director DGASPC Olt: „El a mai invocat şi faptul că a fost victima unei exploatări, că trebuia să ajute la creşterea animalelor, nu a prezentat semne şi strict pe partea de violenţă”

Nicușor a plecat fără să se uite în urmă. Preferă să stea la centru. Va intra într-un program de terapie în vreme ce procurorii vor stabili dacă se încadrează la rele tratamente aplicate minorului.